PWC: Deficitul de forta de munca genereaza pierderi anuale de pana la 6% din PIB |
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Stelian DINCA 12 Oct 2018 13:32 |
Companiile antreprenoriale din Europa considera ca gradul de reglementare si birocratia de la nivelul economiilor locale ameninta intr-o masura mult mai mare dezvoltarea activitatii pe care o deruleaza, comparativ cu reglementarile si birocratia de la nivelul Uniunii Europene (UE), arata datele sondajului PwC European Private Business Survey. In cadrul studiului, care a chestionat 2447 de companii provenind din 31 de tari europene, 39% dintre respondenti apreciza ca birocratia de la nivel local este o provocare, fata de 29% care considerau ca cea de la nivelul Uniunii Europene pune probleme.
Aceasta perceptie a fost intalnita cu precadere in tari precum Croatia, Grecia, Finlanda, Ungaria, Italia si Marea Britanie. De exemplu, aproape 71% dintre respondentii din Grecia apreciau birocratia greceasca drept o problema, comparativ cu 24% care aratau cu degetul spre cea din UE.
O concluzie frapanta a raportului este ca, desi in unele regiuni interventia birocratica si de reglementare a Uniunii Europene este perceputa drept o tentativa de a constrange initiativele mediului de afaceri si de a-i ingreuna activitatea, cele mai multe companii private nu impartasesc aceasta viziune. Prin urmare, 39% dintre respondenti sustin ca birocratia din interiorul statelor este un obstacol, comparativ cu 29% care o considera o provocare la nivelul UE. Competitia (52%) si deficitul de talente (43%) au fost indicate de cei chestionati drept cele mai mare amenintari la adresa dezvoltarii, mai presus de birocratie si reglementarile interne.
De exemplu, in Italia, unde partidele eurosceptice, pozitionate impotriva sistemului, au inregistrat de curand un succes electoral notabil, 49% dintre respondenti credeau ca birocratia de la nivel local este o problema comparativ cu 20% care priveau cu scepticism birocratia la nivelul UE. De asemenea, chiar si in Marea Britanie, companiile antreprenoriale apreciaza ca reglementarea si birocratia de la nivel local reprezinta mai degraba o amenintare la adresa activitatii lor, decat cele de la nivelul UE. Rezultatele arata ca aproximativ 35% dintre respondenti vedeau birocratia britanica drept un obstacol, comparativ cu 25% care aratau cu degetul spre cea de la nivelul Uniunii Europene.
Reprezentantii companiilor antreprenoriale considera ca, din perspectiva posibilitatilor de crestere si dezvoltare, este foarte importanta angajarea de forta de munca bine pregatita. Intrebati care este problema principala cu care se confrunta, acestia precizau lipsa capacitatii lor de a recruta personal calificat. In acest context, deficitul de talente genereaza costuri masive pentru regiune, estimate la 324 de miliarde de Euro anual, reprezentand venituri pierdute pentru companiile antreprenoriale. Cifra reprezinta echivalentul PIB-ului Portugaliei, Ungariei si Croatiei laolalta. Ca o consecinta directa, digitalizarea a fost mentionata drept o prioritate de catre un procent modest dintre companiile antreprenoriale din Europa (31%).
Companiile antreprenoriale din Europa de Est au fost cele mai vocale cand a venit vorba despre dificultatea de a angaja personal calificat. Raportat la PIB-urile nationale, pierderile economice ca rezultat al deficitului de talente indica cifre ingrijoratoare pentru tari precum Bulgaria (13,2%), Romania (6%), Polonia (5,7%), Malta (5,6%) si Ungaria (5,2%). Aceste procente insumeaza 46,4 miliarde de euro, pierdute numai din aceasta cauza. Cele mai afectate sunt sectorul constructiilor si al productiei.
„Romania pierde anual 6% din PIB-ul national numai din cauza deficitului de talente. Disponibilitatea personalului calificat depinde de factori precum libera circulatie a fortei de munca, inclusiv usurinta obtinerii permisului de munca pentru cetatenii non-UE precum si sisteme de educatie care asigura absolventilor pregatirea corespunzatoare. Ar fi necesara modelarea sistemului de educatie in concordanta cu nevoile mediului de afaceri. Totodata, e de dorit o debirocratizare a relatiei dintre stat si contribuabil, secondata de investitii in digitalizarea acestei interactiuni, mai ales in conditiile in care antreprenorii locali percep Romania ca avand cel mai inalt grad de birocratie (80%) dintre toate tarile chestionate. In acelasi timp, ar fi necesare investitii in dezvoltarea infrastructurii de comunicatii si transport pentru a facilita dezvoltarea mediului de afaceri si pentru a stimula investitiile in noi servicii si produse”, considera Mihai Anita, Partener, Liderul Echipei Integrate de Servicii pentru Companiile antreprenoriale, PwC Romania.
Deficitul de talente vine intr-un moment in care rata somajului scade in Europa. Nivelul somajului in UE28 s-a imbunatatit din 2013 si s-a oprit la 7,1% in februarie 2018, comparativ cu 8% in urma cu un an. Piata muncii devine tot mai rigida intr-un moment in care companiile antreprenoriale doresc sa investeasca mai mult si sa recruteze mai mult personal calificat care sa le ajute sa isi dezvolte afacerile. Una dintre probleme este ca multi tineri nu pot accepta noi pozitii pentru ca le lipsesc abilitatile necesare, in ciuda faptului ca rata somajului in randul acestora este inca de peste 10% in multe economii din Europa. Guvernele trebuie sa trateze cu mai multa seriozitate problema deficitului de talente, avand in vedere ca sistemele de educatie din multe dintre statele europene nu pregatesc suficient de multi absolventi cu aptitudinile necesare pentru cererea in crestere din randul companiilor antreprenoriale. Aceasta problema va deveni mai urgenta avand in vedere ca cererea de personal bine pregatit creste, iar companiile antreprenoriale investesc mai mult in tehnologiile digitale intensive, pentru a le face mai competitive.
Companiile antreprenoriale sunt optimiste in ceea ce priveste perspectivele de dezvoltare in Europa, unde, in ciuda semnalelor recente de slabiciune, regiunea s-a bucurat de aproximativ doi ani de crestere economica . Unele dintre cele mai optimiste companii antreprenoriale sunt din Austria, Finlanda si Olanda. Chiar si companiile din Marea Britanie si Irlanda, unde Brexitul ramane o problema cotidiana, au o perceptie pozitiva si vor continua sa isi mentina optimismul in urmatorul an. Accentul pe strategiile de dezvoltare digitala este puternic indeosebi in randul companiilor antreprenoriale din Scandinavia si Europa de Vest; mai exact in state precum Norvegia, Olanda, Elvetia si Austria. Conform raportului, companiile antreprenoriale din Europa Centrala si de Est precum si tarile mediteraneene erau mai putin preocupate de strategiile digitale pentru a-si dezvolta afacerile.
Strategia de dezvoltare pentru multe dintre aceste economii este concentrata pe extinderea portofoliului de servicii (40%) si pe cresterea venitului de pe piata interna (39%) in timp ce neglijeaza faptul ca tehnologiile digitale sunt deseori doar metode pentru a atinge aceste tinte. Multe dintre ele ar putea sa isi piarda avantajul competitiv daca nu iau in considerare importanta tehnologiilor digitale pentru activitatea lor. De remarcat faptul ca digitalizarea este mentionata de doar 31% dintre companiile antreprenoriale din Europa. Acest lucru presupune faptul ca multi lideri inca nu inteleg foarte bine ce presupune un viitor digital pentru companiile pe care le conduc si subestimeaza intensitatea sa disruptiva precum si riscurile asociate cu tehnologiile digitale. Doar o minoritate considera domeniul informatic drept un risc major. Este nevoie de mai multa claritate cu privire la nevoia digitalizarii.
”Inovatia este cheia catre succesul oricarei afaceri. Dezvoltarea va fi posibila prin eforturi la nivelul digitalizarii. Companiile trebuie sa fie informate cu privire la oportunitatile aduse de digitalizare, dar si in ceea ce priveste amenintarile pe care aceasta le aduce, atat lor, cat si sectoarelor in care ele activeaza. Cunoasterea oportunitatilor si a amenintarilor va fi cheia succesului. Nu doar guvernele sunt responsabile de pregatirea viitorilor angajati mediul de afaceri trebuie sa preia initiativa in acest sens.. Chiar daca resursele umane au abilitatile necesare pentru mediul de afaceri de astazi, este posibil sa nu le aiba pe cele potrivite pentru cel de maine. De aceea, companiile antreprenoriale trebuie sa continue sa investeasca in formarea personalului. Acest aspect va contribui si la retentia de personal. De asemenea, este important ca guvernele sa asculte sfaturile mediului de afaceri, indiferent de industrie, si sa incerce sa alinieze calificarile din sistemul de educatie cu cererile mediului privat”, a conchis Mihai Anita.
Despre raport
Cercetarea a fost realizata pe un esantion reprezentativ de 2447 de companii antreprenoriale din 31 de tari europene (UE28, Elvetia, Norvegia si Turcia). Scopul acesteia a fost sa inteleaga modul in care companiile antreprenoriale europene percep mediul economic si perspectivele de dezvoltare, strategiile de dezvoltare, oportunitatile cheie si riscurile care ar putea limita aspiratiile acestora.
Despre PwC
Misiunea PwC este de a construi incredere in cadrul societatii si de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din reteaua PwC ajuta oamenii si organizatiile sa creeze valoarea adaugata de care au nevoie. Suntem o retea de firme prezenta in 158 de tari cu mai mult de 250.000 de profesionisti ce ofera servicii de calitate in domeniul auditului, consultantei fiscale si consultantei pentru afaceri.
|