Agenda Constructiilor
Vineri, 22 Noiembrie 2024
Home - Stiri - PREMIILE EURO-CONSTRUCTII - EURO-CONSTRUCTII: Distinctii pentru recunoasterea calitatii serviciilor de proiectare
EURO-CONSTRUCTII: Distinctii pentru recunoasterea calitatii serviciilor de proiectare
Premiile EURO-Constructii Publicat de Elena Icleanu 29 Iun 2016 13:51
Pentru prima data de cand se decerneaza trofeele pietei de constructii - EURO-Constructii - juriul, format din echipa de jurnalisti ai revistelor Agenda Constructiilor si Fereastra, a decis sa premieze personalitatile care au influentat semnificativ piata locala a constructiilor prin activitatile lor. De asemenea, tot in premiera, a fost creata o noua categorie, denumita Arhitectura & Proiectare, in cadrul careia au fost distinse 11 birouri de arhitectura si institute tehnice si de proiectare specializate, pentru recompensarea excelentei in proiectare. Acestea sunt: Passive House Institute (PHI) Darmstadt, Epstein Architecture & Engineering, Dico si Tiganas - Birou de Proiectare, Aecom Ingenieria, Chapman Taylor, West Group Architecture, Andreescu & Gaivoronschi, Popp si Asociatii, Metroul SA, Institutul de Studii si Proiectari Energetice (ISPE) SA si Institut für Fenstertechnik - IFT Rosenheim.
 
In cadrul editiei din 24 mai 2016 a decernarii trofeelor EURO-Constructii, au fost acordate patru premii speciale pentru tot atatea personalitati care au marcat sectorul de constructii de-a lungul timpului lor si a caror activitate este demna de a fi apreciata. Alexandru Dobre, presedintele de onoare al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), a fost prima personalitate premiata. Dupa ce inainte de Revolutie a reprezentat o figura prolifica in programele de dezvoltare a Romaniei, ocupand functii importante in stat, in decembrie 1990 a infiintat ARACO, in scopul reprezentarii intereselor constructorilor romani. La inceputul anilor 2000, organizatia ajunsese la circa 800 de societati competitoare afiliate.
Cel de-al doilea trofeu pentru intreaga activitate i-a fost inmanat lui Mihai Rohan (70 de ani), supranumit "tatal cimentului", ce ocupa in prezent functia de presedinte al patronatului din industria cimentului, CIROM. Desi este absolvent de electromecanica, Mihai Rohan a marturisit ca toata viata sa a lucrat cu cimentul. Imediat dupa terminarea facultatii, in perioada 1968 - 1989, a lucrat la Institutul Roman de Cercetare si Proiectare a Cimentului (CEPROCIM, sau fostul ICPILA), participand la implementarea unor proiecte de anvergura atat in tara, cat si in strainatate. Printre cele din Romania se afla proiecte implementate la fabricile de ciment din Hoghiz, Campulung, Deva si Bicaz. In strainatate, a participat la proiecte similare in Iugoslavia, Pakistan, Siria, Irak, Liban si Egipt. De numele lui Mihai Rohan se leaga infiintarea primului holding din Romania.
Un alt trofeu de onoare i-a fost acordat lui Marin Crutescu, presedintele de onoare al Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT), ce a dezvoltat de la zero unul dintre cele mai cunoscute branduri de tamplarie termoizolanta, care, in epoca de pionierat a acestui domeniu, a ajuns aproape sa se confunde cu produsul. S-a implicat in mod efectiv in fondarea si dezvoltarea unei organizatii profesionale puternice, care a aparat si sustine permanent interesele companiilor din bransa si a avut un rol decisiv in alinierea la standardele europene de calitate si performanta.
Ultimul laureat din acest an, dar nu cel din urma, este scriitor, inginer, specialist de larga autoritate in domeniul constructiilor si fost om politic. Profesorul Nicolae Noica a ajuns la venerabila varsta de 72 de ani. Este una dintre personalitatile marcante ale sectorului de constructii din Romania, fiind responsabil pentru proiectarea santierelor navale de la Constanta si Drobeta-Turnu Severin si pentru multe alte lucrari. In perioada 1996-2000, Nicolae Noica a ocupat functia de ministru al Lucrarilor Publice. Dupa incheierea mandatului, s-a retras din politica si continua activitatea in domeniul constructiilor. In prezent, profesorul sustine un curs universitar de istoria constructiilor si scrie o serie de carti de specialitate.
 
Arhitecti premiati si conceptele lor
Printre companiile premiate cu trofee EURO-Constructii pentru concepte arhitecturale, se afla subsidiara locala a grupului nord-american Epstein, corporatie cu sediul in Chicago, un birou regional intern in New York si filiale internationale la Varsovia si in Bucuresti. In cei 10 ani de activitate pe piata autohtona, a dezvoltat proiecte de succes pentru Forte Partners (cladirea The Bridge, aflata in constructie), Yazaki, Lufkin Industries, WDP Development, Emerson si multe altele. La nivel national, Epstein este unul dintre pionierii in proiectare care s-a implicat in initiativele verzi de protectie a mediului si de eficientizare energetica. Biroul de arhitectura Dico & Tiganas a fost premiat pentru proiectul salii polivalente din Cluj-Napoca, imobil gandit si proiectat intr-un concept integrat, alaturi de stadionul Cluj Arena, in timp ce reprezentanta locala a biroului britanic de arhitectura Chapman Taylor a fost recompensata pentru elaborarea masterplanului de modernizare a Iride Business Park, cel mai mare parc de afaceri din Romania, ce va fi dezvoltat pe o suprafata de 17 hectare in zona de nord a Capitalei. Trofee EURO-Constructii au mai fost decernate companiilor West Group Architecture (pentru proiectul Hermes Business Campus) si Andreescu & Gaivoronschi (pentru complexul City Business Centre, proiect de regenerare urbana caruia i-a fost integrat un sit arheologic descoperit de constructor in timpul lucrarilor la fundatii, fiind transformat intr-un muzeu in aer liber).
La subcategoria proiectare de structuri a fost premiata compania Popp si Asociatii, reprezentata la eveniment de directorul genetal al acesteia, Dragos Marcu, in timp ce societatea Metroul SA a primit un trofeu pentru proiectarea si dezvoltarea retelei de transport public subteran din Bucuresti. Nu in ultimul rand, ISPE SA, reprezentat de Adriana Milandru, a fost premiat pentru intreaga sa activitate, de numele institutului fiind legata dezvoltarea sistemului energetic din tara noastra, organizatia fiind implicata, de-a lungul timpului, in proiectarea tuturor termocentralelor din Romania, a sistemelor de termoficare din marile orase, precum si a liniilor si statiilor electrice de inalta tensiune.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMABONARE REVISTERAWLPLUGTotalEnergiesALLBIMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ness project
Acvatot 2019
AED
theda mar
DRS
CONCEPT STRUCTURE
leviatan
Arduro
SSAB
Ubitech
quadratum
strabag nivel 1
viarom
ELECTROGRUP
VEGO
noark
SIGM
konsent
concelex
MAKITA
CDS
rigips
BogArt
ERBASU CONSTRUCT
EDIT-Structural

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<