KINGFISHER: GoodHome, concept axat pe digitalizare si orientare spre client Imprimare
Producatori & Furnizori Publicat de Ovidiu Stefanescu 17 Mai 2019 12:39
Centrul Olympia, din Londra, a gazduit, la data de 16 mai a.c., evenimentul de lansare a conceptului GoodHome, dezvoltat de grupul Kingfisher - detinator al mai multor retele de bricolaj din Europa, printre care si Brico Depot - Romania. Cu aceasta ocazie, Veronique Laury, CEO al companiei a afirmat ca „adesea, imbunatatirea locuintei poate fi complicata si stresanta … De aceea, vrem sa transformam complet activitatea respectiva. Am identificat aceasta oportunitate in urma cu trei ani si am regandit fiecare proces al modului nostru de operare. Am inceput sa punem bazele unei experiente noi si inovatoare pentru clienti. GoodHome este urmatoarea etapa din acest proces de transformare, reprezentand momentul in care transformarea devine concreta pentru clienti. Brandul este noua noastra propunere, care urmeaza sa fie implementata la nivel international, ce se bazeaza pe intelegerea profunda a clientilor. Reprezinta toate schimbarile pe care le-am facut – solutii simple, sustenabile, unice si inovatoare, rezistente in timp si accesibile. GoodHome se asociaza in mod optim cu tot ceea ce facem pentru ca renovarea locuintei sa fie accesibila tuturor: o noua oferta de produse, noi servicii, noi concepte de magazine, centrul nostru de training si noua fundatie caritabila”. Primul astfel de magazin a fost deschis in Marea Britanie la Wallington, langa Croydon, iar din luna mai a.c., produsele si serviciile GoodHome vor fi disponibile online in magazinele B&Q, Castorama si Brico DepĂ´t din Marea Britanie, Franta, Polonia si Romania. De altfel, in ultimii trei ani, compania a unificat procesul de aprovizionare, a dezvoltat noi game de produse/servicii si a investit in imbunatatirea experientelor digitale de tip „multi-canal”. Prin intermediul GoodHome, aceste inovatii devin acum vizibile clientilor pentru prima data. Intentia declarata este aceea de a revolutiona piata respectiva prin oferta de solutii superioare din punct de vedere al designului si calitatii, la preturi accesibile. Conceptul este axat pe simplificarea experientei clientilor, prin organizarea magazinelor in asa fel incat ca fie evidentiate dintre cele mai frecvente 11 proiecte de renovare si reamenajare. De asemenea, o atentie majora este indreptata spre digitalizare, cu aceeasi ocazie expertii Kingfisher prezentand facilitatile de tip „click-and-collect”, precum si centrele de comenzi „express” (complet adaptate la tehnologiile informatice actuale). Pentru consilierea legata de proiecte, magazinele vor asigura un suport complex de informatii, pus la dispozitie de angajatii care vor fi specializati in cadrul academiei GoodHome. In ceea ce priveste produsele promovate, acestea sunt dezvoltate pe baza principiilor de dezvoltare durabila, in mod concret fiind pus accentul, de exemplu, pe consumul redus de apa menajera sau de energie (in cazul sculelor electrice) sau pe livrarea unor sisteme de finisaj cu aditivi care prezinta proprietati de purificare a aerului.