NOU! Analiza pietei de zidarie - caramida si BCA - pe anul 2012 Imprimare
Producatori & Furnizori 14 Iun 2012 14:54
Colectia de articole tematice include materialele redactionale publicate in cadrul revistei Agenda Constructiilor la sectiunea dedicata analizelor de piata anuale in domeniu. Sunt incluse date statistice, analize si comentarii ale reprezentantilor companiilor: Ceramica SA, Siceram, Wienerberger, Cemacon SA, Celco SA, Macon, Somaco Grup Prefabricate, Xella si altele. Totodata, sunt disponibile informatii furnizate de alti operatori ai pietei. In intervalul 2008-2011, piata materialelor pentru zidarie (caramida si BCA) a consemnat o scadere de pana la 37% din punct de vedere cantitativ, in timp ce valoarea sectorului s-a redus, in aceeasi perioada, cu 64%, potrivit informatiilor furnizate de operatorii pietei. Astfel, anul trecut, din punct de vedere cantitativ s-ar fi consemnat o reducere a vanzarilor de materiale cu 500.000 mp fata de nivelul din 2010. Din punct de vedere valoric, industria materialelor pentru zidarie a fost evaluata la 250 milioane de euro (la pret de retail) in 2011, aceasta comprimandu-se cu aproximativ 10% si urmand, astfel, trendul general de scadere din domeniul constructiilor. Potrivit datelor statistice disponibile, numarul de locuinte finalizate in 2010 s-a situat la 48.812 unitati, pentru anul trecut fiind anuntata o noua reducere a acestui indicator, la aproximativ 44.500 de locuinte. Este confirmata, astfel, tendinta descrescatoare de pe piata materialelor pentru zidarie, avand in vedere faptul ca executia de locuinte reprezinta principalul domeniu de aplicare a blocurilor din caramida si BCA. Pentru mai multe informatii, click aici!