Agenda Constructiilor
Sambata, 23 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - VEKA: Educatia in spiritul sustenabilitatii, vitala pentru succesul trecerii la NZEB
VEKA: Educatia in spiritul sustenabilitatii, vitala pentru succesul trecerii la NZEB
Producatori & Furnizori Publicat de Ovidiu Stefanescu 08 Nov 2024 06:15
Cea mai mare piedica in calea dezvoltarii sustenabile a industriei constructiilor este constientizarea ca eficienta energetica si conservarea resurselor trebuie aplicate de fiecare individ in parte, in mod responsabil si in continuu, spune Gyula Takacs, directorul comercial al VEKA Romania, furnizor de profile din PVC pentru ferestre, usi, obloane si usi culisante eficiente energetic. Desi domeniul constructiilor sustenabile a evoluat semnificativ in ultimii ani, pe piata existand reglementari pentru performanta energetica a cladirilor, constructori care iau in serios aceasta problema si organisme de control, managerul considera ca este vitala educatia in spiritul sustenabilitatii, astfel incat fiecare beneficiar, muncitor, inginer sau manager sa inteleaga ca un castig infim obtinut prin eludarea legislatiei, poate duce la pierderi enorme pentru generatiile viitoare. 
VEKA Romania comercializeaza solutiile grupului german VEKA din anul 2000, avand un portofoliu extins de produse si servicii care raspund celor mai exigente solicitari si nevoi specifice venite din partea arhitectilor, constructorilor, dezvoltatorilor imobiliari si beneficiarilor finali. In cele ce urmeaza, Gyula Takacs, director comercial al VEKA Romania, puncteaza modul in care exigentele NZEB pot fi respectate prin utilizarea unor solutii performante de tamplarie termoizolanta.
 
- Cum a evoluat piata romaneasca de produse pentru cladiri eficiente energetic/ NZEB in ultimii doi ani si cum credeti ca se va dezvolta acest sector in perioada 2025-2030?
- Din postura de furnizori pentru sisteme de tamplarie PVC pentru ferestre si usi termoizolante cu grad inalt de eficienta energetica, am constatat o continua crestere a cererii pentru solutiile pe care le comercializam in Romania. Aceasta evolutie a venit pe fondul comenzilor primite de partenerii nostri, provenite atat de pe piata locala, cat si din alte tari europene. Mai mult, in ultimii doi ani am observat cu bucurie un trend de crestere serioasa in piata locala, cererea fiind in crestere sustinuta. Extrapoland, consider ca aceasta cerere pentru eficienta si durabilitatea estimata la 50 de ani a sistemelor VEKA exclusiv de Clasa A, reflecta un interes accentuat al consumatorilor pentru tot ceea ce inseamna termoizolare si eficientizare energetica a cladirilor. Luand in considerare si toate masurile necesare luate de organismele europene pentru a stopa incalzirea globala, dar si faptul ca spatiile construite sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul final de energie, estimez ca sectorul materialelor de constructii destinate reabilitarilor termice si constructiilor noi va evolua semnificativ in urmatorii 5 ani.
 
- Ce produse dedicate cladirilor NZEB si eficiente energetic aveti in portofoliu si care au fost cele mai solicitate de piata in 2024?
- Toate sistemele grupului german pe care-l reprezentam, disponibile si in oferta filialei din Romania, au fost concepute si fabricate sustenabil pentru a oferi rezistenta pe termen lung ferestrelor si usilor termoizolante. Doresc sa precizez ca sistemele sunt proiectate si testate pentru a respecta standardele interne ale grupului, standarde ce sunt mereu cu un pas in fata celor germane RAL, si care le depasesc la randul lor pe cele europene. Prin urmare, toate sistemele noastre pentru ferestre si usi culisante indeplinesc cerintele cladirilor NZEB, in timp ce sistemul SOFTLINE 82 poate sta la baza unor ferestre termoizolante ce depasesc si specificatiile caselor pasive. Cel mai solicitat sistem in anul 2024 a fost SOFTLINE 76MD, o solutie versatila pe care o punem la dispozitia celor care isi doresc echilibrul perfect dintre pret si performanta.
 
- Ce caracteristici au noile produse din portofoliul companiei, in contextul necesitatii de rezilienta si adaptare la schimbarile climatice?
- Pe langa optimizarea continua a productiei si a operatiunilor pe intregul lant valoric, grupul nostru trateaza ca prioritati utilizarea materialelor reciclate, inovatiile care duc la salturi de eficienta a produselor puse in opera, precum si reciclabilitatea sistemelor pe care le produce si comercializeaza. Printre lansarile de anul acesta se numara Feinstruktur, o noua gama de infolieri proprie grupului VEKA, ce este produsa la rece pentru a reduce consumul de energie si emisiile de carbon. In plus, noua infoliere este destinata sa ofere profilului un plus de rezistenta in fata factorilor mecanici in conditiile unui aspect mat. Aplicat pe profilele VEKA de Clasa A, Feinstruktur reduce semnificativ absorbtia termica, multumita pigmentilor ce reflecta razele infrarosii, conferind totodata structurii de rezistenta a ferestrelor si usilor termoizolante o protectie suplimentara la factori chimici, mecanici si de mediu.
O alta noutate, lansata la Fensterbau Frontale 2024, este VEKAFAST, un sistem de pre-cadre ce permite instalarea ferestrelor la fata peretilor, direct in stratul de termoizolatie, rapid si fara improvizatii. Prin acest nou sistem, se vizeaza cresterea eficientei energetice a ferestrelor cu profil VEKA, prevenind in acelasi timp aparitia puntilor termice. In plus, sistemul VEKAFAST este realizat 100% din PVC reciclat.
Nu in ultimul rand, o alta solutie foarte relevanta in contextul rezilientei si adaptarii la schimbarile climatice este VEKA AluConnect, sistemul de aluminiu-PVC destinat productiei de ferestre si usi termoizolante. Acest sistem hibrid imbina din fabrica punctele forte ale celor doua materiale - rezistenta mecanica a aluminiului cu termorezistenta PVC-ului - facilitand productia de tamplarie termoizolanta si reducand consumul de resurse. Multumita imbinarii de precizie a celor doua materiale, profilul AluConnect nu mai necesita armatura in cercevea si nici ranforsari la colturi, reducand astfel consumul de otel. La fel ca toate solutiile noastre, AluConnect este 100% reciclabil, sistemul fiind conceput astfel incat placile din aluminiu sa poata fi separate fara probleme de miezul din PVC. 
 
 
- Ce evolutie a inregistrat businessul VEKA in Romania, in acest an?
- In primele 9 luni din 2024 am inregistrat o usoara scadere a cifrei de afaceri, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Aceasta reducere neglijabila a veniturilor a venit pe fondul eficientizarii proceselor interne si al colaborarii cu furnizorii, doua aspecte care ne-au permis in ultimul an sa reducem preturile de comercializare a sistemelor. Efectul imbucurator al acestei politici a fost cresterea volumului de vanzari pe piata locala, reducerea consumului de energie a cladirilor cu solutii durabile fiind mult mai importanta pentru noi decat profitul nesustenabil.
 
- Care sunt problemele majore existente pe piata, in acest moment, in domeniul constructiilor de cladiri NZEB/ eficiente energetic?
- Cred ca cea mai mare piedica in calea dezvoltarii sustenabile a industriei constructiilor este constientizarea ca eficienta energetica si conservarea resurselor trebuie aplicate de fiecare individ in parte, in mod responsabil si in continuu. In momentul de fata exista deja in Romania reglementari in domeniul performantei energetice a cladirilor, exista constructori care iau in serios aceasta problema si exista organisme de control. Totusi, trebuie sa recunoastem ca este imposibil de controlat fiecare metru patrat de constructie noua sau reabilitata termic. De aceea, educatia in spiritul sustenabilitatii este vitala, astfel incat fiecare beneficiar, muncitor, inginer sau manager sa inteleaga ca un castig infim obtinut prin eludarea legislatiei, poate duce la pierderi enorme pentru generatiile viitoare. 
 
- Ce prevede strategia de dezvoltare a companiei pentru intervalul 2025-2030?
- Strategia de dezvoltare a reprezentantei din Romania este de a intari si de a extinde parteneriatele cu producatorii locali de tamplarie termoizolanta, dar si de a educa consumatorii cu privire la importanta alegerii unor solutii certificate pentru ferestre termoizolante, usi culisante eficiente energetic si montaj profesional. In ceea ce priveste educatia, desfasuram campanii multiple de constientizare a rolului vital pe care il are eficienta energetica a cladirilor si promovam alegerile responsabile prin intermediul tuturor canalelor de comunicare pe care le avem la dispozitie. Pe langa aceste doua directii majore de dezvoltare pe piata din Romania, as mai mentiona si faptul ca in ultimii ani am observat solicitari tot mai variate venite din partea arhitectilor si proiectantilor. Tocmai de aceea, dezvoltam continuu si promovam in randul lor platforma Win Do Plan, o platforma online gratuita pentru profesionisti. Practic, platforma vine in sprijinul proiectarii de tamplarie, calculului puntilor termice si, de ce nu, planificarii montajului in conditiile de performanta termica solicitata de standardul NZEB si mai mult decat atat. 
 
- Ce provocari si oportunitati intrevedeti in domeniul constructiilor eficiente energetic pe termen scurt si mediu?
- In ceea ce priveste activitatea filialei noastre si a grupului din care facem parte, pot spune ca suntem 100% pregatiti atat pentru standardul NZEB, cat si pentru urmatoarele etape ale tranzitiei spre cladiri cu zero consum de energie. Suntem mereu trendsetter in lansarea de sisteme eficiente si adaptate la tendinte arhitecturale, intuim necesitatile pietei, dupa care proiectam, testam riguros si producem responsabil solutii care uneori asteapta chiar si zeci de ani inainte sa devina standard. Asadar, constructiile eficiente energetic reprezinta, pe termen mediu si lung, o serie de oportunitati care ne vor consolida pozitia de lider in segmentul producatorilor de sisteme PVC exclusiv de Clasa A pentru ferestre si usi termoizolante.
 
RAWLPLUGABONARE REVISTETotalEnergiesSISECAMALLBIMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
leviatan
theda mar
AED
konsent
SIGM
ERBASU CONSTRUCT
CDS
viarom
rigips
VEGO
SSAB
strabag nivel 1
quadratum
EDIT-Structural
Acvatot 2019
ness project
MAKITA
BogArt
ELECTROGRUP
Arduro
DRS
concelex
noark
Ubitech
CONCEPT STRUCTURE

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<