ELIS Pavaje a lansat noi produse in cadrul gamelor premium si premium plus |
Produse & Tehnologii Publicat de AG&F 26 Sep 2024 11:30 |
Elis Pavaje, liderul pietei de prefabricate mici din beton din Romania, a lansat noi produse din gama Premium si Premium Plus. Produsele pot fi vazute in cel mai mare showroom Elis Pavaje din Romania, un spatiu dedicat solutiilor inovatoare pentru amenajarile exterioare, deschis publicului pe 20 septembrie, la Arad.
Cei care doresc sa-si modernizeze curtea, terasa sau gradina cu materiale de calitate si durabile au acum oportunitatea de a explora intreaga gama de produse, de la pavaje si dale, pana la mobilier din beton, toate prezentate intr-un cadru modern si inspirational.
Gama Premium Plus, produsa in fabrica de la Arad, ofera doua beneficii suplimentare: un aspect deosebit datorat prelucrarii mecanice a suprafetei si usurinta in curatare, ca urmare a impregnarii cu aditivi speciali.
"Am lansat aceasta gama pentru a tine pasul cu tendintele vest-europene si pentru a satisface exigentele clientilor si cererea in crestere pentru produse premium. Prelucrarea mecanica este obtinuta prin abraziune fina sau dura, striere si periere, in functie de agregatele din stratul de finisaj, obtinandu-se texturi diferite.
Produsele nou lansate sunt rezultatul muncii unei echipe de profesionisti, care a reusit sa creeze produse cu finisaje deosebite, adaptabile intemperiilor, satisfacand astfel inclusiv cerintele exigente ale oricaror proiecte”, a explicat Emil Gota, Director General Elis Pavaje.
In ceea ce priveste tratarea suprafetei, Elis Pavaje aplica doua tipuri de tratamente. Primul este Vivid Color, care asigura mentinerea nuantelor vii un timp indelungat si este utilizat pentru produsele din gama Premium.
Vivid Color Plus este o tehnologie suplimentara de tratare in profunzime a betonului, ce asigura protectia pe termen lung a pavajului impotriva murdariei, rezultand un produs foarte usor de intretinut. Acest tip de tratament este aplicat produselor din gama Premium Plus.
Din noua gama de produse Premium Plus fac parte:
Produsele din familia Kult – Kult E1 (dimensiuni 20x30x8 cm), Kult P3 (20x20x6 cm), Kult D2 (20x10x6 cm) – beneficiaza de o suprafata neteda, obtinuta printr-un proces de periere, datorita caruia pavajul capata o patina nobila, ce ii evidentiaza astfel si mai mult aspectul natural.
De asemenea, Elis Pavaje completeaza gama de pavele Premium cu noi produse de 5 cm grosime, disponibile in trei dimensiuni noi si in nuantele Tempo, Granit, Dolomit, Cafe, dar si in noile nuante Rasarit si Apus.
Produsele nou lansate, inspirate de materiale naturale, aduc un plus de eleganta si pot transforma orice spatiu intr-o amenajare exterioara plina de distinctie. Toate produsele sunt disponibile in reteaua de parteneri Elis Pavaje.
|