Claudiu Vranceanu: Cat de greu va fi anul 2022 pentru liderii de business Imprimare
Punct de vedere Publicat de Stelian DINCA 05 Ian 2022 12:23
Dupa 2019, cel mai negru an pentru exporturile romanesti din perioada de dupa criza din 2008-2009, primul an al pandemiei (2020) a fost unul si mai dur din perspectiva evolutiei balantei comerciale: exporturile Romaniei, de 62 miliarde de euro, s-au erodat din cauza Covid-19 cu 9,9% fata de anul anterior. Cum importurile, de 80,5 miliarde de euro, au scazut cu 6,6%, deficitul comercial a crescut in primul an pandemic la 18,4 miliarde de euro, cu aproape 1,1 miliarde de euro peste nivelul din 2019.
In mod evident, tendinta a fost globala si explicatiile au avut legatura cu criza generata de Covid-19. Exporturile sunt inca in criza la nivel regional. Deficitul comercial al Romaniei a crescut si anul trecut, iar avansul exporturilor din 2021 este cuprins in intervalul 15-20% si datorita efectului de baza, in contextul anului dezastruos 2020. Ce va fi in 2022? Care sunt tendintele care caracterizeaza acum comertul international, cu impact asupra firmelor romanesti si in viata liderilor de business de la noi?
 
Cresterea exporturilor se va eroda in 2022: avans cu doar o cifra in comparatie cu 2021
Bancherii anticipeaza deja reducerea ritmurilor anuale ale exporturilor in 2022 spre niveluri cu mult sub nivelul de 10%, si ca urmare a disparitiei efectului baza creat in 2020 de introducerea de restrictii, dar si din cauza persistentei crizei sanitare, dublata de posibilitatea deteriorarii severe a climatului din pietele regionale. Pozitia economica a Romaniei va ramane slaba in context regional, mai ales ca Romania a ramas in anul 2021 singura tara din regiune cu deficit comercial major si aflat in cea mai mare crestere, potrivit datelor Eurostat.
 
Cel mai mare “santier” in privinta politicii de promovare a exportului
In prezent, avem in Romania cel mai mare „santier” din ultimii 30 de ani in ceea ce priveste politica de promovare a exportului, santier inceput si lasat balta. Asta in timp ce alte tari europene cresc rolul diplomatiei economice, iar autoritatile din tarile din Vest inventeaza pe banda rulanta programe si masuri de sprijin pentru exportatori. Spre exemplu, in locul programului de promovare a exporturilor, cu probleme descoperite in urma unui control intern, in ultimul an nu au fost propuse solutii pentru reformarea sistemului de ajutor pentru exporturi.
Oricat de bine de intentionat va fi Guvernul Romaniei, ma astept ca din cauza i) reorganizarii si crearii greoaie a noilor ministere pe filiere economica, proces care dureaza intre 3 si 6 luni, si ii) din cauza bugetului limitat, sprijinul firmelor romanesti in vederea internationalizarii sa sufere si in 2022.
 
Firmele romanesti vor atrage finantari private si vor continua sa se extinda global
Valoarea finantarilor de tip venture capital si business angel acordate firmelor tech romanesti s-a dublat in 2021 comparativ cu anul 2020, ceea ce a sporit semnificativ si numarul initiativelor globale ale startup-urilor autohtone. Toti investitorii cauta acum urmatorul unicorn romanesc si spun ca traim un moment istoric pe care nu l-am mai avut pana acum, iar prognozele sunt optimiste cu privire la banii privati care vor fi finanta expansiunea firmelor romanesti inovatoare din anul 2022.
 
IT-ul va domina proiectele noi de tip FDI
La nivel global si mai ales regional, industria de software si serviciile IT vor continua sa fie cel mai mare sector in functie de numarul proiectelor noi de tip FDI (investitii straine directe). Cresterea continua a digitalizarii globale, tranzitia catre smart cities si noile tehnologii vor facilita aceasta crestere. Aici Romania se va confrunta cu o amenintare, in opinia mea, din cauza faptului ca, asa cum bine stim, se discuta despre renuntarea la scutirea unor taxe si impozite pentru angajatii din IT si cercetare, schimbare care va incurca strategiile de crestere pentru afaceri cu sute de mii de angajati. Cel mai mai probabil ca aceste masuri vor fi implementate din anul 2023, dar vor afecta competitivitatea sectorului IT romanesc pe pietele externe inca din anul 2022, mai ales din cauza presiunii pe costurile cu forta de munca, si vor influenta cresterea economica, in conditiile in care sectorul de IT si-a dublat ponderea in PIB si poate ajunge la 10% in urmatorii ani.
 
Un material de Claudiu Vrinceanu, ScaleOut | PR Advisor | Online Trainer