Exista la nivel european o tendinta de reducere a consumului de ciment/ betoane si otel pe santiere. Problema care trebuie pusa, insa, mai degraba, ar fi sa concepem structuri in care sa folosim materiale regenerabile, care pot fi recuperabile si care, in mod evident, aduc o amprenta de carbon mai redusa. Stim bine ca atat otelul, cat si productia de otel si, chiar mai mult, productia de ciment au o contributie negativa din punct de vedere al mediului. Sigur exista preocupari in acest sens, la nivelul fiecarei industrii.

Pe de alta parte exista si preocupari legate de conditiile de siguranta structurala. Multe dintre probleme, precum precum legislatia neclara, semnatura de complezenta, lipsa de ascultare a specialistilor de catre autoritatile care se ocupa de reglementare si legiferare vor trebui elimitate.

 

Referitor la Planul National de Investitii si Relansare Economica (PNIRE), acesta este un program ambitios. Programe am tot avut, problema este daca avem aparatul, si la nivel public si la nivel de specialisti, daca avem resursele, dincolo de bani, ca sa le punem in aplicare, desi nici atragerea efectiva a fondurilor nu este asa de simpla. Cred ca trebuie facute eforturi la nivel de legislatie, in continuare.

In aceasta perioada, alaturi de mai multi specialisti, fac parte dintr-un program derulat de MLPDA pentru noul Cod al amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor. Se doreste o rescriere a legilor construirii. Incercam sa identificam si sa indepartam aspectele deficitare din trecut. Deci, avem nevoie de legislatii si de politici coerente, dar si de oameni pregatiti, instruiti, atat in administratia publica, cat si, in general, pe piata.

Programul propus de Guvern, desi este foarte ambitios, nu este irealizabil, numai ca trebuie sa existe un declick, un restart, pentru ca lucrurile sa intre pe un fagas normal. Impactul PNIRE va fi consistent pentru sectorul de constructii.

 

Revenind la sustenabilitate, din pacate, publicul la noi nu este educat in acest spirit, si nici dezvoltatorii si investitorii nu au preocupari serioase in aceasta directie. Ma tem ca, de multe ori, aceasta targetare a unei cladiri verzi este un exercitiu birocratic, de bifare a unor indicatori de performanta, depinde cum ii masori si pe aceia. Nu exista o preocupare profunda, care vine dintr-o intentie de sustenabilitate, dintr-o preocupare pe termen lung, ci este o abordare strict comerciala. Sigur ca lucrurile nu se bifeaza intamplator, exista niste indicatori de performanta. Nu stiu insa in ce masura acesti indicatori de performanta sunt indepliniti corespunzator. Imi pare rau sa o spun. Preocuparea principala de astazi pe toate buzele investitorilor este optimizarea, care in Romania intelege ca ieftinire, ori nu poti sa gandesti pe termen lung.

 

Ca o paranteza, sustenabilitatea inseamna sa putem sa ne satisfacem nevoile de astazi fara a afecta resursele generatiilor viitoare. Ori, la noi, nu exista aceasta preocupare pe termen lung. Investitorii dezvolta proiecte ca sa le vanda, si important este ca ele sa satisfaca criteriile in momentul vanzarii. Dupa aceea, nu mai sunt atat de preocupati. Deci, la nivel privat nu exista o preocupare reala pentru construirea sustenabila.

 

Probabil ca trebuie lucrat foarte mult si la nivel de constientizare, de educatie, de integritate profesionala. Este nevoie sa nu se mai faca expertize doar ca sa scoatem A la clasa de risc seismic sau sa nu mai facem acele audituri care sa claseze, nu neaparat superficial, dar gresit, nivelul in care se gaseste constructia. Aceste probleme exista si se regasesc la nivelul fiecarei profesiuni in parte si la nivelul intregii societati. Deci, programe avem, in general am cam sti ce trebuie sa facem. Problema este sa avem si determinarea si persuasiunea de a aduce lucrurile pana la capat.