In ultima perioada, in spatiul public, au fost semnalate doua viitoare proiecte: interventiile in Parcul Gradina Icoanei si construirea unui imobil cu 5 etaje pe Calea Victoriei, la numarul 200, ambele exemple fiind moduri de interventie abrupta intr-un context dat, deja constituit, valoros pentru calitatea orasului. Modul in care se realizeaza aceste actiuni intriga si trag semnalul de alarma asupra modului in care intelegem atat Orasul, cat si modul de proiectare intr-un tesut protejat.

 

De multa vreme exista la noi o practica impamantenita de a eviscera o constructie veche fiindca nu mai corespunde „standardelor” vietii contemporane sau profitabilitatii. Aceasta negociere intre ce are nevoie beneficiarul, ce are nevoie orasul si contextul lui, ce poate oferi profesionistul precum si cadrul legislativ in vigoare, reprezinta chintesenta tuturor acestor constructii noi care apar pe situri vechi, alaturi sau inlocuind constructiile imbatranite, indiferent de valoarea lor. Practica de „chiuretaj” a „maruntaielor” constructiilor vechi, maruntaie ce asigura de fapt intreaga logica constructiva a spatiilor si edificiului insusi, pare ca devine o norma in contextul in care, la nivel european, se impune o pastrare integrala si o reutilizare eficienta a patrimoniului.

 

Necesitatea de a construi in context de patrimoniu, adesea amplasat in zone cheie, reprezinta o constanta a orasului contemporan si prea putini reusesc sa faca interventiile sa fie corecte si oneste cu mediul urban. Orasul trebuie sa se dezvolte dar in acelasi timp trebuie sa-si pastreze valorile urbanistic-arhitecturale.

 

Din fericire, in Bucuresti exista si exemple pozitive in acest sens, construite in ultima perioada. Sunt cazuri benefice, ale unei bune colaborari intre beneficiar si arhitect, in care profesionistul reuseste sa convinga beneficiarul sa pastreze edificiul vechi iar constructia noua devine, prin contrast, salvatorul real al cladirii vechi. Sunt exemple care, de altfel, au si fost premiate de jurii internationale de arhitectura, precum imobilul de birouri din Dorobanti numarul 32, care salveaza efectiv si intact casa veche aflata pe sit, fara ca aceasta sa fie monument de arhitectura, casa ce putea fi demolata sau eviscerata in orice moment. In Capitala, sunt mai multe exemple de astfel de interventii, totul constand insa in buna colaborare intre proiectanti si beneficiari.

 

Pe aceasta cale, dorim sa tragem un semnal de alarma asupra faptului ca exista proiecte in zone importante care sunt realizate de firme in care adevaratii proiectanti sunt simpli angajati, fara drept de decizie in discutiile cu un beneficiar. Legislatia slaba permite oricaror persoane, necompetente si nespecializate, sa infiinteze cu mare usurinta firme pe care le conduc si care contin capitolul proiectare in pachetul de coduri CAEN. Calitatea slaba a unui proiect implementat poate fi si o consecinta a acestui fapt. In acest sens, OAR Bucuresti recomanda colaborarea cu arhitecti, birouri de arhitectura, firme in care profesionistii - arhitecti, urbanisti - au decizia finala.

 

Pe aceasta tema OAR Bucuresti va demara, in cel mai scurt timp, o serie de dezbateri asupra modului in care usurinta infiintarii unor entitati comerciale care prevad si proiectare in domeniul constructiilor dauneaza calitatii arhitecturii si a urbanului in general. Cata vreme nu intelegem ca practica proiectarii trebuie sa fie facuta doar de profesionisti, consecintele negative asupra calitatii orasului sunt de necalculat.