MARCAJ CE: Laboratoarele britanice si excluderea lor din NANDO Imprimare
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 11 Apr 2018 06:01
Brexit-ul a ajuns sa dea dureri de cap inclusiv competitorilor ce activeaza pe piata internationala a produselor de construcţii. Parasirea de catre britanici a spatiului politico-economic comunitar a indus, in mod automat, ideea conform careia certificatele de conformitate emise de organismele notificate din aceasta tara isi vor pierde valabilitatea. Aceasta concluzie este pripita din mai multe motive.
Primul ar fi acela ca o notificare la Comisia Europeana si o introducere a unui laborator in lista Nando constituie niste demersuri deosebit de complexe, bazate pe o multitudine de verificari prealabile, realizate de autoritatile nationale de reglementare. Practic, procesul respectiv este atat de minutios desfasurat, incat lipsa competentei unei astfel de entitati este o presupunere absurda. In aceste conditii, orice document emis de aceasta are o perioada de valabilitate independenta de faptul ca institutul respectiv va fi sau nu exclus din Nando.
Al doilea element este ca presupunerea de eliminare a laboratoarelor britanice din grupul de organisme europene notificate nu se bazeaza pe nimic concret, intrucat apartenenta la acesta nu este conditionata de calitatea de membru al Uniunii Europene (de altfel, chiar si regulamentul de comercializare a produselor de constructii se refera la EEA - spatiul economic european, ceea ce este cu totul altceva decat uniunea politica). De altfel, cine are curiozitatea de a verifica website-ul CE va putea gasi printre statele care au notificat laboratoare Islanda, Norvegia, Turcia, care niciodata nu au avut facut parte din structurile UE.
Este adevarat insa ca exista o mare probabilitate ca subiectul destul de sensibil al comertului cu materiale de constructii sa fie negociat „la sange” in cadrul discutiilor dintre cele doua parti, avand in vedere implicatiile financiare imense. Aici este adevarata problema si se pare ca Marea Britanie face pasi importanti pentru a-si pastra privilegiile pe piata respectiva, inclusiv prin infiintarea unui regulament de recunoastere mutuala MRA (existent, in prezent, in relatiile dintre UE pe de-o parte, si Canada, Elvetia, pe de alta parte). Ramane de vazut daca partenerii europeni de discutii vor accepta aceasta varianta sau vor boicota initiativa respectiva. Singurul lucru cert, in prezent, este ca nici macar Brexit-ul nu este cert.
In ceea ce-i priveste pe producatorii care aplica marcajul CE pe baza unor rapoarte intocmite de laboratoare britanice, acestia pot sta linistiti atat timp cat caracteristicile reale ale produselor comercializate corespund intrutotul celor inscrise in declaratia de performanta. Pana la urma, acesta este aspectul cel mai important din punct de vedere tehnic, in rest este doar zgomot de fond cu o puternica tenta politica.