Regulile emise de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) privind raportarea tara cu tara au fost introduse in legislatia romaneasca de mai bine de patru ani dar, cu toate acestea, cel mai recent raport de evaluare a Romaniei (Country-by-Country Reporting - Compilation of Peer Review Reports), publicat de organizatie anul acesta, inca mai contine recomandari privind asigurarea implementarii corecte a raportarii tara cu tara, similare celor emise inca de la prima evaluare de tara. Ce implica aceste recomandari si ce companii sunt supuse acestor reglementari in Romania?

In conformitate cu Actiunea 13 din proiectul pentru combaterea erodarii bazei impozabile - BEPS (Base Erosion and Profit Shifting) anumite grupuri de companii multinationale sunt obligate sa pregateasca un raport tara cu tara, care sa contina date agregate cu privire la alocarea globala a veniturilor, profitului, impozitelor platite si activitatii economice din jurisdictiile fiscale in care isi desfasoara activitatea. Raportul este transmis catre administratiile fiscale din aceste jurisdictii, pentru a fi utilizat in realizarea analizelor de risc din zona preturilor de transfer si a evaluarilor de risc BEPS.

Regulile raportarii tara cu tara au fost implementate in Romania prin Ordonanta de Urgenta nr. 42/2017 si vizeaza companiile care fac parte din grupuri multinationale cu venituri consolidate de peste 750 de milioane de euro. Aceste companii au obligatii de notificare a entitatii raportoare catre autoritatea fiscala nationala (pana la data depunerii declaratiei de impozit pe profit) si, potential, de raportare (in termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare), in functie de statutul pe care il are compania din Romania (entitate mama/surogat/entitate constitutiva desemnata/entitate constitutiva).

Daca obligatia notificarii privind raportarea tara cu tara prin formularul R405 se aplica tuturor entitatilor rezidente fiscal in Romania, parte din grupuri multinationale ce se supun acestor regulilor de raportare, obligatia de a depune raportul pentru fiecare tara in parte, prin formularul R404, se aplica entitatilor locale in anumite conditii. Mai exact, obligatia entitatilor romanesti de a depune raportul pentru fiecare tara in parte apare in cazul in care grupul depune raportul tara cu tara intr-o jurisdictie din afara Uniunii Europene, deoarece statul roman s-a declarat jurisdictie nereciproca. Acest lucru inseamna ca, momentan, nu exista schimb automat de informatii privind acest gen de raportare din partea statelor din afara UE catre Romania. Tara noastra si Bulgaria sunt singurele state din UE cu acest statut.

 

Recomandarile cuprinse in cel mai recent raport al OCDE pentru tara noastra vizeaza trei arii de implementare. Prima cerinta se refera la instituirea cadrului juridic si administrativ local, astfel incat raportarea tara cu tara sa fie realizata de catre contribuabilii vizati. Aceasta cerinta necesita implementarea a cinci piloni: introducerea obligatiei de depunere a raportarii tara cu tara a entitatii-mama, asigurarea conditiei ca depunerea unei astfel de raportari de catre entitatea-mama finala (sau, daca este cazul, de catre o entitate-mama surogat) sa fie in conformitate cu anumite cerinte referitoare la domeniul de aplicare si de momentul depunerii, asigurarea unor limitari ale obligatiei de depunere locala, asigurarea unor limitari de depunere locala in cazul depunerii raportului de catre o entitate-mama surogat si, nu in ultimul rand, verificarea implementarii intr-un mod eficient. Romania respecta toate aceste cerinte, mai putin pe cea referitoare la asigurarea unor limitari ale obligatiei de depunere locala, care nu poate fi implementata din cauza statutului de ne-reciprocitate declarat de tara noastra si a obligatiilor de obtinere a informatiilor cuprinse in raportul tara cu tara asumat prin apartenenta la UE (conform Directivei Europene 2016/881/EU). Prin urmare, OCDE recomanda Romaniei sa ia masuri pentru asigurarea unor limitari ale obligatiei de depunere locala conform actiunii 13.

Implementarea cadrului privind schimbul de informatii reprezinta o cerinta prin care se evalueaza in ce masura jurisdictiile au incheiate tratate internationale care permit schimbul automat de informatii. Pentru indeplinirea acestei cerinte, spre exemplu, statele trebuie sa aiba incheiate acorduri cu autoritatile competente eligibile care sa intruneasca conditiile de confidentialitate, consistenta si utilizare corespunzatoare incluse in „standardul minim” al actiunii 13, sa se asigure ca rapoartele tara cu tara contin informatiile obligatorii prevazute in ghidul OCDE si ca exista o metoda de criptare adecvata pentru realizarea schimbului de date. Romania este semnatara a Acordului multilateral de schimb de informatii privind raportul tara cu tara, dar cu statut de ne-reciprocitate, ceea ce inseamna ca este obligata sa transmita informatii catre autoritatile competente din afara UE, dar nu va primi informatii de la astfel de autoritati pana nu va implementa cerintele de la capitolul „procese si proceduri scrise pentru a asigura schimbul de informatii in mod corespunzator”.

Cerinta referitoare la utilizarea corespunzatoare a rapoartelor tara cu tara obliga jurisdictiile, printre altele, sa implementeze masuri cu privire la confidentialitatea datelor si sa impuna sanctiuni cu privire la utilizarea neautorizata a informatiilor confidentiale. Astfel autoritatea competenta din Romania trebuie sa se asigure ca informatiile primite prin intermediul rapoartelor pentru fiecare tara in parte sunt utilizate numai pentru a evalua riscurile de pret de transfer si, dupa caz, pentru analize economice si statistice. In acelasi timp, este necesara restrictionarea utilizarii acestor date de catre echipele de inspectie fiscala in analiza detaliata a preturilor de transfer in cazul tranzactiilor individuale si in realizarea de ajustari de preturi de transfer la contribuabilii aflati in administrare.

 

Mecanismul OCDE urmareste asigurarea schimbului de informatii privind raportarea tara cu tara in mod eficient intre jurisdictii, dar, momentan, legislatia romaneasca permite realizarea schimbului doar cu statele membre UE. Mai mult, dupa Brexit, sfera de aplicare a acestor reguli s-a extins, astfel ca entitatile romane parte din grupuri multinationale care au Marea Britanie ca jurisdictie de raportare tara cu tara se confrunta cu o povara suplimentara. Mai exact, incetarea schimbului automat obligatoriu de informatii in domeniul fiscal cu Marea Britanie la 1 ianuarie 2021 a atras ca obligatie pentru entitatile rezidente fiscal in Romania depunerea anuala a raportului privind fiecare tara in parte, daca jurisdictia de raportare a grupului este Marea Britanie si nu exista alte entitati desemnate in acest scop pe teritoriul UE.

Prin urmare, obligatia de pregatire a raportului pentru fiecare tara in parte de catre entitatile constitutive romane, chiar daca exista un astfel de raport depus la nivel de grup, atrage eforturi de conformare si reprezinta o sarcina administrativa suplimentara de adaptare la formatul impus in Romania.

Cu toate acestea, recomandarile OCDE si reforma ANAF prin digitalizare prevazuta si in Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) creeaza premisele indeplinirii recomandarilor din rapoartele de evaluare a Romaniei cu privire la standardul minim inclus in actiunea 13 - planul BEPS si imbunatatirii procesului privind schimbul de informatii cu jurisdictii din afara UE.

Pe de alta parte, atentia tot mai mare acordata la nivel international pentru transparentizarea activitatilor grupurilor multinationale pare sa impuna noi obligatii. De exemplu, recent a fost publicata Directiva de raportare publica a impozitelor platite in fiecare tara (Directiva 2021/2101) care va trasa noi sarcini de conformare pentru marile companii multinationale. In acelasi timp, astfel de masuri contribuie si la imbunatatirea informarii opiniei publice pentru a permite evaluarea impactului activitatii marilor companii asupra economiei de catre publicul larg.