Complexitatea reglementărilor fiscale, în special cele legate de transparență și de raportare, reprezintă principala provocare de politică fiscală pentru companiile multinaționale (65%) pentru al treilea an consecutiv, iar multe dintre acestea (84%) se așteaptă la extinderea acestor obligații în următorii doi-trei ani, potrivit Deloitte 2026 Global Tax Policy Survey. Astfel, 40% dintre participanții la studiu consideră înmulțirea cerințelor de conformare principalul factor care afectează operațiunile companiilor. Totodată, în contextul evaluării unor noi investiții, stabilitatea și predictibilitatea fiscală contează într-o măsură similară cu nivelul general al taxelor (între 50 și 60%).
Digitalizarea sistemelor fiscale preocupă, de asemenea, companiile participante la studiu (56%), dat fiind că promite eficientizare, atât la nivelul companiilor, cât și al administrațiilor fiscale, dar vine la pachet cu costuri suplimentare și provocări legate de implementare.
Percepția față de utilizarea soluțiilor de conformare fiscală bazate pe inteligență artificială (IA) este în mare parte pozitivă. Principalele beneficii anticipate sunt: o mai mare acuratețe a proceselor fiscale (29%), timp în plus pentru activitățile de bază ale companiei (18%), îmbunătățirea conformării (15%) etc. Însă aceste dotări implică și costuri semnificative de implementare și o complexitate operațională suplimentară (15%).
În controalele fiscale, soluțiile bazate pe IA sunt considerate factor de eficientizare: inspecții mai rapide și mai eficiente (68%), controale mai bine țintite și, implicit, mai puține solicitări de informații (59%). Pe de altă parte, 45% dintre participanți anticipează că rezultatele generate de IA vor fi mai dificil de înțeles și de contestat.
Administrația fiscală digitală (Tax Administration 3.0) continuă să câștige teren la nivel global - aproape două treimi dintre respondenți (60%) remarcă progrese în implementare în jurisdicțiile în care activează, iar 27% raportează avansuri semnificative. Printre beneficiile așteptate se numără: reducerea timpului și resurselor necesare conformării fiscale (26%), colaborare mai eficientă cu autoritățile fiscale (23%), îmbunătățirea serviciilor oferite contribuabililor (17%), controale fiscale mai puține și mai eficiente (14%). Pe de altă parte, aproape unul din cinci respondenți (19%) consideră că digitalizarea administrației fiscale poate genera costuri suplimentare și o complexitate crescută.
În cazul facturării electronice, percepția privind beneficiile s-a temperat comparativ cu anii anteriori, pe fondul costurilor ridicate de implementare și al cerințelor tehnice tot mai complexe. Simplificarea proceselor de conformare fiscală (36%) este principalul efect pozitiv, în timp ce investițiile semnificative în sisteme și tehnologii (37%) și creșterea complexității operaționale (25%) induc reticență în rândul contribuabililor.
„Concluziile studiul din acest an transmit un mesaj foarte clar - cea mai mare provocare fiscală pentru companiile din întreaga lume este complexitatea reglementărilor. Combinația dintre obligațiile de raportare, povara conformării și costurile suplimentare generate de digitalizarea fiscală creează o presiune tot mai mare asupra companiilor. Iar rezultatele inițiativelor de simplificare și modernizare întârzie să apară. Situația este similară în România, unde companiile sunt supuse atât reglementărilor fiscale internaționale (impozitul minim global, criterii de sustenabilitate etc.) cât și unui regim fiscal intern tot mai complex, îngreunat în ultimii ani, printre altele, de multiplele cerințe de raportare digitală care, până în prezent, au reprezentat mai degrabă o povară financiară și administrativă pentru contribuabili decât avantaje, din cauza faptului că datele colectate prin aceste raportări încă nu pot fi prelucrate și utilizate în scopul propus – simplificarea procedurilor pentru contribuabilii corecți, respectiv depistarea timpurie a cazurilor de evaziune - în lipsa unei infrastructuri informatice adecvate la nivelul administrației fiscale”, a declarat Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România.
În aceste condiții, participanții la studiu consideră că eforturile de reducere a complexității și a sarcinilor disproporționate trebuie să ocupe un loc central în politica fiscală globală. Un exemplu de simplificare este cel care a vizat aplicarea impozitului minim global (Pilonul II din reforma OCDE), respectiv introducerea unor mecanisme concepute pentru a reduce povara administrativă atât pentru companii, cât și pentru administrațiile fiscale. Aproximativ 80% dintre respondenți estimează că organizațiile lor vor beneficia de aceste mecanisme, ceea ce indică o aplicabilitate extinsă a noilor reguli.
Însă și în acest caz, nevoia de simplificare rămâne ridicată: 41% dintre participanți consideră că trendul trebuie continuat, iar 58% se așteaptă ca anumite zone de conformare fiscală să devină mai complexe.
În ceea ce privește impactul financiar, 88% dintre respondenți estimează că vor plăti taxe mai mari ca urmare a implementării Pilonului II.
Studiul Deloitte 2026 Global Tax Policy Survey, ajuns la a 13-a ediție, este realizat anual, începând din 2014, în rândul reprezentanților departamentelor de taxe și al directorilor financiari, pentru a analiza impactul noilor reglementări fiscale aplicabile la nivel internațional asupra companiilor din întreaga lume. Studiul din acest an cuprinde opiniile exprimate de peste 1.000 de reprezentanți ai companiilor din 28 de țări.
ABONARE REVISTA (click aici): PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16




