Joi, 22 Octombrie 2026

MADE EXPO și PSC semnează un memorandum pentru cooperare în sectorul construcțiilor

22_10_made-expo-2027-romania_1MADE Expo, manifestarea internațională, organizata de Fiera Milano și FLA Eventi, dedicată arhitecturii, construcțiilor și inovației, își intensifică dialogul cu piața românească prin participarea la Conferința Regională „Realități și perspective în construcții”, organizată la Timișoara în data de 21 octombrie 2026. Inițiativa urmărește dezvoltarea relațiilor cu profesioniștii și companiile din România și promovarea oportunităților de participare la ediția MADE Expo 2027 de la Milano.
Participarea la conferința de la Timișoara face parte din strategia MADE Expo de a consolida o prezență directă pe piețele cu potențial pentru industria construcțiilor. Prin această abordare, MADE Expo își propune să înțeleagă mai bine nevoile sectorului local și să faciliteze noi conexiuni între companiile românești și industria italiană, prin schimburi de expertiză, acces la tehnologii și dezvoltarea unor oportunități de afaceri.
MADE Expo a prezentat la Timișoara expertiza, tehnologiile și soluțiile care definesc manifestarea, cu accent pe relevanța acestora pentru profesioniștii din România.
Conferința a fost organizată de Patronatul Societăților din Construcții – Filiala Vest, iar participarea MADE Expo se desfășoară în cooperare cu ITA – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior – Biroul din Bucuresti.

22_10_made-expo-2027-romania_2

Experiența companiilor și dialogul dintre Italia și România
În cadrul conferinței, Aurora Rambaldi, Senior Sales Account, MADE Eventi, a prezentat proiectul „Italia Regenerează” și ediția 2027 a MADE Expo, care va avea loc în Italia, la Fiera Milano, evidențiind oportunitățile de conectare și colaborare pentru profesioniștii români. Călin Crișciu, reprezentant al EVO-LINE WINDOWS, a împărtășit experiența companiei românești la MADE Expo Milano, oferind o perspectivă directă asupra oportunităților de participare și a avantajelor interacțiunii cu piața italiană.
Un moment important al participării MADE Expo la Timișoara l-a reprezentat semnarea unui Memorandum de Înțelegere între Patronatul Societăților din Construcții (PSC) și MADE Eventi din Italia, un pas în consolidarea relațiilor cu sectorul construcțiilor din România.
„Pentru MADE Expo, prezența directă în România înseamnă să fim mai aproape de profesioniștii din construcții, să le înțelegem nevoile și să creăm oportunități concrete de colaborare. Investițiile, potențialul de renovare a clădirilor și interesul tot mai mare pentru inovație, sustenabilitate și eficiență fac din România o piață importantă pentru dezvoltarea relațiilor dintre companiile italiene și cele românești. Ne propunem să construim parteneriate pe termen lung și să conectăm expertiza, tehnologiile și soluțiile industriei italiene cu cerințele pieței locale, consolidând rolul MADE Expo ca punct de întâlnire internațional pentru arhitectură și construcții”, a declarat Paola Sarco, administrator delegat al MADE Expo.
Conferința a avut loc la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara, Bulevardul Vasile Pârvan nr. 2B, începând cu ora 9:30. Evenimentul a reunit investitori publici și privați, companii de construcții, arhitecți, proiectanți, producători și distribuitori de materiale, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai mediului academic.

22_10_made-expo-2027-romania_3

Italia Regenerează: un program de promovare internațională
Etapa de la Timișoara reprezintă primul eveniment din România al proiectului „Italia Regenerează”. Programul va continua la București, pe 8 decembrie 2026, cu o nouă inițiativă de promovare în cadrul Galei Star Construct, eveniment organizat de Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) și dedicat sectorului românesc al construcțiilor.
„Prin aceste activități, ne propunem să promovăm expertiza și tehnologiile italiene, să sprijinim internaționalizarea companiilor și să încurajăm participarea operatorilor români la MADE Expo 2027. Proiectul urmărește, de asemenea, consolidarea dialogului dintre companiile din cele două țări și crearea unor noi oportunități de colaborare comercială și tehnologică pe piața românească”, a declarat Paola Sarco, administrator delegat al MADE Expo.

MADE Expo 2027: arhitectura și construcțiile viitorului
MADE Expo este manifestarea internațională în cadrul căreia prinde contur viitorul arhitecturii și al construcțiilor. Un spațiu de întâlnire între construcții și inovație, care oferă o perspectivă amplă și permanent actualizată asupra materialelor și sistemelor constructive, construcțiilor ușoare, reabilitării energetice, fațadelor și acoperișurilor, ferestrelor și ușilor, pardoselilor, finisajelor și suprafețelor, precum și soluțiilor pentru spațiile exterioare și sistemelor de umbrire.
Evenimentul se desfășoară o dată la doi ani, în Italia, la Fiera Milano, în cadrul MIBA – Milan International Building Alliance, platforma Expozițională care reunește evenimente dedicate dezvoltării sustenabile și inteligente a clădirilor și orașelor.

22_10_made-expo-2027-romania_4

MADE Expo 2027 va avea loc în perioada 17–20 noiembrie 2027, la Fiera Milano, oferind companiilor românești oportunitatea de a intra în contact direct cu industria italiană, de a descoperi soluții inovatoare și de a dezvolta noi parteneriate comerciale și tehnologice.
MADE Expo este o inițiativă a MADE Eventi, societate deținută de Fiera Milano S.p.A. și Federlegno Arredo Eventi S.p.A., care reunește expertiza organizării de evenimente Expoziționale cu cea a sectorului italian al lemnului, mobilierului și amenajărilor.
Potrivit datelor comunicate de Fiera Milano, ediția MIBA 2025 a înregistrat 85.000 de vizitatori din 112 țări, confirmând dimensiunea internațională a platformei și capacitatea acesteia de a facilita schimburile și relațiile profesionale în sector.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie