PORR a realizat în România o producție de aproximativ 158 milioane de euro în primele șase luni din 2026, echivalentă cu 5% din producția totală a grupului, de 3,167 miliarde euro. Proiectele naționale de infrastructură rutieră au avut, totodată, un aport semnificativ la creșterea profitabilității segmentului CEE (Europa Centrală și de Est). La nivelul acestui segment, care include România, Cehia și Slovacia, indicatorul de profitabilitate operațională EBIT s-a majorat de peste două ori, de la 5,5 milioane de euro în S1 2025 la 12,6 milioane de euro în intervalul ianuarie-iunie 2026.
În România, PORR este activă în principal pe segmentul de construcții de infrastructură, fiind implicată în proiecte de mari dimensiuni și lucrări speciale de inginerie civilă. Compania produce inclusiv asfalt, acoperind astfel întregul lanț valoric aferent construcțiilor de drumuri.
Conform raportului semestrial al grupului, piața construcțiilor din România s-a menținut la un nivel ridicat în prima parte a anului, susținută în special de proiectele ample de infrastructură rutieră și feroviară și de finanțările europene. Pipeline-ul consistent de investiții asigură în continuare o cerere solidă, deși situația bugetară și majorarea costurilor ar putea tempera ritmul de creștere. La momentul elaborării raportului, contextul politic întârzia, de asemenea, unele atribuiri de contracte.
Proiectele de drumuri expres din România au susținut creșterea EBIT în CEE
Segmentul CEE al PORR a înregistrat în primul semestru din 2026 o producție de 292 milioane de euro, în creștere cu 2,8% față de perioada similară din 2025, în timp ce veniturile au avansat cu 5,4%, la 319 milioane de euro. EBIT a depășit de peste două ori nivelul din anul precedent și a ajuns la 12,6 milioane de euro, cu o marjă EBIT de 4%. PORR atribuie această evoluție în principal performanței proiectelor de drumuri expres din România.
Portofoliul de comenzi al segmentului CEE se situa la 1,32 miliarde euro la finalul lunii iunie 2026, în creștere cu 1,5%. În schimb, comenzile noi au scăzut cu 65,9%, la 238 milioane de euro, evoluție explicată atât de contextul politic care a întârziat atribuirea unor proiecte, cât și de baza ridicată de comparație din anul anterior. Pe baza portofoliului existent, PORR estimează o accelerare semnificativă a creșterii în a doua parte a anului. Totodată, compania anticipează o revenire a comenzilor noi, susținută de pipeline-ul consistent de proiecte și de accelerarea implementării investițiilor finanțate din fonduri europene.

PORR, ofertant clasat pe primul loc pentru un proiect de autostradă de circa 550 mil. euro
Unul dintre cele mai importante vizate de constructor pe piața locală este un lot de autostradă cu o valoare de aproximativ 550 de milioane de euro, pentru care PORR figura în raportul semestrial drept ofertantul clasat pe primul loc. La data raportării, atribuirea contractului era încă așteptată.
Tot România a generat și cele mai importante contracte noi înregistrate de segmentul CEE în prima jumătate a anului. Raportul menționează modernizarea Pieței Traian din Timișoara, lucrările la infrastructura de apă și canalizare din Cosoba și Săbăreni, precum și proiectul parcului eolian Topalu.
Proiectul din Timișoara este evidențiat și în comunicatul de presă privind rezultatele semestriale ale grupului. PORR menționează revitalizarea Pieței Traian printre noile contracte obținute în prima jumătate a anului, alături de proiecte importante câștigate în Polonia, Germania și Austria.
Grupul PORR: Profitul net a crescut cu 23,9%, la 36,4 milioane euro
La nivel de grup, PORR a încheiat primul semestru din 2026 cu un portofoliu de comenzi de 9,84 miliarde de euro, în creștere cu 4,4% față de aceeași perioadă din anul precedent. Potrivit companiei, backlog-ul actual asigură încărcarea capacităților pentru aproximativ un an și jumătate. Comenzile noi au totalizat 3,46 miliarde euro, fiind cu 14,4% sub nivelul din S1 2025, în contextul unei politici selective de contractare și al faptului că mai multe proiecte de mari dimensiuni se aflau încă în fazele finale de licitație sau ofertare.
"Prima jumătate a anului 2026 a fost extrem de dinamică pentru PORR. Ne-am bucurat să obținem o serie de contracte noi importante, care demonstrează diversitatea portofoliului nostru pe toate piețele principale în care activăm", a declarat Karl-Heinz Strauss, CEO al grupului PORR.
Producția grupului s-a menținut stabilă în primul semestru al acestui an, la 3,17 miliarde euro, în pofida condițiilor meteo dificile de la începutul anului. Iarna prelungită a întârziat în special lucrările de construcții de clădiri, în timp ce segmentul de infrastructură a înregistrat o creștere semnificativă. Veniturile PORR au scăzut cu 1,1%, la 2,925 miliarde euro.
Indicatorii de profitabilitate au înregistrat însă creșteri mai accentuate. EBITDA a crescut cu 11,6%, la 171,1 milioane de euro, iar EBIT s-a majorat cu 15,6%, până la 56,3 milioane de euro. Profitul înainte de taxe (EBT) a avansat cu 26,8%, la 49,2 milioane de euro, iar profitul perioadei a crescut cu 23,9%, la 36,4 milioane de euro. Creșterea profitabilității a fost susținută, potrivit companiei, de măsurile de eficientizare și controlul costurilor.
Compania continuă să își extindă portofoliul în domenii considerate cu potențial ridicat, precum construcțiile medicale, centrele de date, locuințele accesibile și proiectele industriale la cheie.

PORR estimează creșteri de până la 4% în 2026
Pentru întregul an 2026, conducerea PORR estimează o creștere de 2%-4% atât a producției, cât și a veniturilor, precum și o marjă EBIT cuprinsă între 3,2% și 3,3%. Infrastructura va continua să fie unul dintre principalii vectori ai pieței, susținută de investițiile în energie, gospodărirea apelor și infrastructura feroviară, precum și de programele naționale și europene de investiții.
În construcțiile de clădiri, compania estimează o piață în general stabilă, cu perspective favorabile în segmente precum sănătatea, educația și logistica. În același timp, PORR continuă strategia de selectare atentă a proiectelor noi, cu accent pe contractele care pot susține obiectivele de profitabilitate ale grupului.
"Ne extindem portofoliul în domenii cu perspective favorabile, precum construcțiile pentru sectorul medical, centrele de date, locuințele accesibile și construcțiile industriale la cheie. Împreună cu orientarea noastră către o selecție atentă a contractelor, această strategie asigură perspective favorabile privind profitabilitatea pentru restul anului", a adăugat Karl-Heinz Strauss.




