Simon, Iuga & Partners Real Estate Advisors, Space Brokers și Triflow lansează Worldwide Advisory & Investments (WAI), o alianță regională care oferă companiilor și investitorilor un singur punct de acces la oportunități imobiliare din România, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria. Platforma acoperă segmentele industrial și logistic, spații de producție, terenuri pentru dezvoltare, birouri și investiții imobiliare.
„Companiile care analizează o extindere în Europa Centrală și de Est au nevoie, pe de o parte, de expertiză locală reală și, pe de altă parte, de capacitatea de a compara și coordona oportunități în mai multe piețe. Prin WAI reunim aceste două componente într-o singură platformă regională, păstrând în același timp independența și abordarea antreprenorială a fiecărui partener local”, declară Tudor Iuga, Partener al Simon, Iuga & Partners Real Estate Advisors.
WAI combină expertiza locală și abordarea antreprenorială a celor trei companii cu posibilitatea de a coordona proiecte și mandate imobiliare la nivel regional. Alianța se adresează companiilor care analizează simultan mai multe piețe pentru dezvoltarea sau extinderea operațiunilor, precum și investitorilor interesați de oportunități în regiunea CEE.
Serviciile oferite acoperă întregul proces, de la identificarea și compararea oportunităților până la negocierea și implementarea tranzacțiilor. Fiecare companie membră continuă să opereze independent pe piața sa, dar beneficiază de know-how-ul, relațiile de afaceri și oportunitățile generate de întreaga rețea.
În România, WAI este reprezentată de Simon, Iuga & Partners Real Estate Advisors, a cărei echipă coordonează și activitățile alianței din Ungaria și Bulgaria. Triflow reprezintă WAI în Polonia, iar Space Brokers acoperă Cehia și Slovacia prin echipele sale locale.
Prin această structură, WAI oferă companiilor internaționale avantajele unei platforme regionale și, în același timp, acces direct la consultanți care cunosc particularitățile fiecărei piețe.
Mai multe informații despre Worldwide Advisory & Investments sunt disponibile pe www.wai-re.com.
Despre Worldwide Advisory & Investments (WAI)
Worldwide Advisory & Investments (WAI) este o alianță de companii independente de consultanță imobiliară, cu acoperire în România, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria. WAI oferă companiilor și investitorilor acces coordonat la expertiză locală și oportunități imobiliare în regiunea CEE, cu focus pe segmentele industrial și logistic, producție, terenuri pentru dezvoltare, office și investiții.
Despre Simon, Iuga & Partners Real Estate Advisors
Simon, Iuga & Partners Real Estate Advisors este o companie independentă de consultanță imobiliară cu o cotă de piață de 15% din tranzacțiile pe segmentul industrial în România, ȋn 2025. A fost fondată în 2013 și construită pe experiența de peste 22 de ani a partenerilor săi în sectorul real estate. Cu sediul central în Cluj-Napoca și echipe dedicate în București și Timișoara, compania oferă servicii de consultanță și reprezentare imobiliară, cu o expertiză puternică în segmentele Industrial & Logistics, Land Development, Capital Markets și Office leasing. În cadrul WAI, Simon, Iuga & Partners reprezintă România și coordonează activitățile alianței din Ungaria și Bulgaria.
Despre Space Brokers
Space Brokers este o companie independentă de consultanță în commercial real estate, activă în Cehia și Slovacia, cu expertiză în segmentele industrial și logistic, office și investment. Prin echipele sale locale, Space Brokers asigură reprezentarea WAI și accesul clienților alianței la cele două piețe.
Despre Triflow
Triflow este o companie independentă de consultanță specializată în sectorul commercial real estate din Polonia. Compania oferă servicii de consultanță pentru chiriași, proprietari și investitori și reprezintă WAI pe piața poloneză.
ABONARE REVISTA (click aici): PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16




