Luni, 31 August 2026

STRABAG: Venituri de 179 mil. euro în România în S1 și extindere prin două achiziții

31_08_strabag-romania-venituri-2026_1STRABAG a realizat venituri de 178,8 milioane de euro în România în primul semestru din 2026, în scădere cu aproximativ 8,4% față de cele 195,2 milioane de euro raportate în aceeași perioadă din 2025. În același interval, grupul a făcut noi pași pentru extinderea prezenței pe piața locală, prin acordurile pentru achiziția BAWI Construction, companie specializată în infrastructură feroviară, și Daroconstruct Iași, activă în construcții civile, drumuri, poduri și rețele de utilități. România este descrisă de STRABAG drept o piață cu perspective bune de creștere, susținută de necesarul ridicat de investiții în infrastructură și de programele finanțate din fonduri europene.
România este inclusă în segmentul South + East al STRABAG, împreună cu Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și piețele din Europa de Sud-Est. La nivelul acestui segment, volumul de producție a crescut cu 6% în primul semestru din 2026, până la 3,37 miliarde euro, iar veniturile au avansat într-un ritm similar, până la 3,19 miliarde euro. Principalele motoare au fost proiectele de infrastructură, construcțiile de clădiri și lucrările de inginerie civilă.
În România, grupul și-a majorat efectivele de personal pentru susținerea execuției proiectelor, alături de Polonia, Croația și Cehia. STRABAG nu publică în raport numărul exact de angajați aferent pieței românești, dar menționează explicit țara printre cele în care capacitatea de personal a fost extinsă în prima jumătate a anului.
România s-a numărat, de asemenea, printre principalele piețe către care STRABAG a direcționat investiții de capital în S1 2026, alături de Cehia, Austria, Polonia și Australia. La nivel de grup, investițiile au vizat inclusiv utilaje suplimentare pentru construcții feroviare și modernizarea capacităților pentru producția de materiale de construcții. Raportul nu individualizează însă valoarea investițiilor realizate exclusiv pe piața locală. 

31_08_strabag-romania-venituri-2026_2

BAWI Construction și Daroconstruct, în proces de preluare
Una dintre principalele direcții de dezvoltare în România este infrastructura feroviară. În iunie 2026, STRABAG a încheiat un acord pentru achiziția a 100% din BAWI Construction, companie cu sediul în București și competențe pe întregul lanț al lucrărilor feroviare, de la construcții și modernizări până la lucrări specializate și producția proprie de componente.
BAWI Construction are aproximativ 240 de angajați și a raportat venituri de circa 60 de milioane de euro în 2025. Potrivit STRABAG, achiziția reprezintă un nou pas în consolidarea poziției grupului pe piața europeană de infrastructură feroviară și permite extinderea activităților într-una dintre principalele piețe de creștere din Europa de Sud-Est. Finalizarea tranzacției este prevăzută în semestrul al doilea din 2026, după obținerea aprobărilor de reglementare.
În aceeași lună, grupul a semnat acordul pentru preluarea integrală a Daroconstruct Iași, companie care execută construcții de clădiri, drumuri, poduri și infrastructură de utilități. Daroconstruct are aproximativ 400 de angajați și a generat venituri de circa 70 de milioane de euro în 2025.
Prin această operațiune, STRABAG urmărește să își extindă capacitățile de construcție și să își întărească prezența în estul României. Și această tranzacție este condiționată de aprobările autorităților și este programată pentru finalizare în a doua jumătate din 2026.
Cele două companii vizate pentru preluare au, cumulat, aproximativ 640 de angajați și au realizat în 2025 venituri de circa 130 milioane de euro. 

31_08_strabag-romania-venituri-2026_3

STRABAG își extinde portofoliul de proiecte în România
În paralel cu extinderea prin achiziții, STRABAG are în derulare și pregătire mai multe proiecte importante pe piața locală, atât în infrastructură, cât și în sectorul construcțiilor de clădiri. Recent, STRABAG România a fost desemnată pentru proiectarea și execuția lucrărilor la trei structuri feroviare din nord-vestul țării, administrate de CFR SA, cu valori estimate cumulate de aproximativ 124,8 milioane de lei, fără TVA. Contractele vizează reabilitarea și consolidarea a două viaducte de pe linia CF 422 Salva - Vișeu de Jos, la km 28+240 și km 47+179, precum și înlocuirea podului feroviar de la km 111+810, pe linia CF 412 Apahida - Baia Mare.
Pentru cele două viaducte, valorile estimate ale contractelor au fost de 30,85 milioane de lei, respectiv 35,35 milioane de lei, fără TVA, iar execuția propriu-zisă este prevăzută pe o perioadă de 11 luni, după etapa de proiectare și autorizare. Cel mai mare dintre cele trei proiecte, estimat la 58,61 milioane de lei fără TVA, presupune înlocuirea podului de pe linia Apahida - Baia Mare cu o structură metalică nouă, cu o lungime de 162 de metri și trei deschideri de câte 54 de metri. STRABAG beneficiază în aceste proiecte de susținerea STRABAG Rail, iar printre subcontractanți se numără Baicons Impex, San Electroterm Grup, Energosteel Art și Züblin România.
În sectorul imobiliar, STRABAG este antreprenor general pentru Queens District, proiectul mixt dezvoltat de Speedwell în București, precum și pentru faza a doua a Amber Forest, dezvoltată de Alesonor în zona Tunari. 

România, piață de creștere pentru infrastructură
În analiza perspectivelor regionale, STRABAG consideră România o piață promițătoare de creștere, cu necesități substanțiale de investiții în infrastructură. Programele finanțate din fonduri europene susțin investițiile și contribuie inclusiv la dezvoltarea rapidă a pieței infrastructurii feroviare. Grupul atrage însă atenția asupra efectelor măsurilor fiscale introduse pentru reducerea deficitului bugetar, care pot limita dezvoltarea pieței. 

31_08_strabag-romania-venituri-2026_4

STRABAG SE 2026: Previziuni majorate la 23 miliarde euro după un semestru record
La nivelul întregului grup, STRABAG a raportat în primul semestru din 2026 un volum de producție de 9,98 miliarde euro, în creștere cu 12%, și venituri consolidate de 9,15 miliarde euro, cu 15% peste nivelul din perioada similară din 2025. Portofoliul de comenzi a ajuns la un nivel record de 35,99 miliarde euro, în creștere cu 27% față de jumătatea anului precedent.
EBITDA a crescut cu 30%, la 560,1 milioane de euro, iar EBIT cu 35%, până la 174,4 milioane de euro. Profitul net s-a situat la aproximativ 119,9 milioane de euro, față de 97,1 milioane de euro în S1 2025. Grupul avea, în medie, 80.923 de angajați în primele șase luni ale anului, cu 2% mai mulți decât în perioada comparabilă.
Pe baza evoluției comenzilor și a accelerării producției în trimestrul al doilea, conducerea STRABAG și-a îmbunătățit estimările pentru întregul an. Grupul anticipează acum un volum de producție de aproape 23 miliarde euro, față de aproximativ 22 miliarde euro anterior, și o marjă EBIT de 5,5%-6%, peste intervalul anterior de 5%-5,5%. Investițiile nete sunt estimate în continuare la maximum 1,5 miliarde euro.
"Deși proiectele de construcții rutiere au început mai târziu în primul trimestru din cauza vremii reci, ritmul s-a accelerat semnificativ în trimestrul al doilea, ceea ce ne-a permis să raportăm pentru prima dată un volum de producție de 10 miliarde euro la jumătatea anului. Cererea puternică pentru construcții de infrastructură, în special în Germania și pe piețele noastre internaționale, a dus portofoliul de comenzi la un nou record de 36 miliarde euro. În același timp, creșterea noastră profitabilă continuă, rezultând într-o nouă îmbunătățire a rezultatelor. Pe această bază, ne majorăm estimările pentru exercițiul financiar 2026", a declarat Stefan Kratochwill, CEO al STRABAG SE.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie