Joi, 13 August 2026

SAP accelerează în zona cloud, cu un portofoliu de contracte de 22,9 miliarde euro

SAP500SAP a anunțat pentru trimestrul al doilea din 2026 o cifră de afaceri de 9,878 miliarde euro, în creștere cu 9% față de perioada corespunzătoare din 2025 și cu 11% la cursuri valutare constante. Principalul motor al activității a rămas segmentul cloud, care a avansat cu 22%, până la 6,281 miliarde euro.
Portofoliul curent de contracte cloud a ajuns la 22,929 miliarde euro, cu 27% peste nivelul anului anterior. La cursuri constante, dinamica a fost de 26%. Soluțiile din categoria Cloud ERP Suite au generat o cifră de afaceri de 5,525 miliarde euro, în creștere cu 25%, în timp ce veniturile din licențele software tradiționale s-au redus cu 32%, la 131 milioane euro. Evoluția confirmă migrarea accelerată a clienților de la sistemele instalate local către servicii furnizate prin cloud.

Inteligența artificială devine parte centrală a ofertei
Conducerea societății consideră că rezultatele sunt susținute de strategia ”Autonomous Enterprise”, prin care grupul integrează inteligența artificială în procesele critice de afaceri și în administrarea datelor. Clienții urmăresc utilizarea unor instrumente AI bazate pe informații operaționale exacte, guvernate și conforme cu cerințele de securitate și reglementare.
În trimestrul al doilea, SAP a anunțat achiziția Dremio, platformă de tip data lakehouse destinată procesării în timp real a datelor SAP și non-SAP. Tranzacția a fost finalizată în iulie. Grupul a preluat și Prior Labs, companie specializată în modele fundamentale pentru date tabelare, precum și Reltio, furnizor de soluții pentru managementul datelor principale. Achizițiile urmăresc consolidarea SAP Business Data Cloud și extinderea utilizării agenților AI în operațiunile companiilor.
În primul semestru din 2026, cifra de afaceri a SAP a crescut cu 8%, la 19,432 miliarde euro. Activitatea cloud a avansat cu 21%, la 12,244 miliarde euro, în timp ce componenta cumulată de cloud și software a ajuns la 17,399 miliarde euro. Cele mai puternice creșteri ale serviciilor cloud au fost consemnate în EMEA și Asia-Pacific–Japonia.

Se estimează încasăru de până la 26,2 miliarde euro din cloud
Pentru întregul an, SAP anticipează o cifră de afaceri din cloud cuprinsă între 25,8 miliarde euro și 26,2 miliarde euro, în creștere cu 23%-25% la cursuri valutare constante. Componenta cumulată de cloud și software este estimată la 36,3-36,8 miliarde euro. Compania se așteaptă ca ritmul de scădere a serviciilor de suport pentru soluțiile tradiționale să se accentueze, pe măsură ce migrarea clienților către cloud avansează.
SAP este prezentă direct pe piața locală prin SAP România SRL, companie cu sediul în București, activă în dezvoltarea și furnizarea produselor software și a serviciilor asociate. Subsidiara a realizat în 2025 o cifră de afaceri de 740,81 milioane lei, față de 616,54 milioane lei în anul anterior, ceea ce corespunde unei creșteri de aproximativ 20,2%. Evoluția operațiunilor locale indică extinderea capacității SAP România într-un context în care companiile accelerează investițiile în sisteme ERP furnizate prin cloud, administrarea integrată a datelor și automatizarea proceselor cu ajutorul inteligenței artificiale.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie