Luni, 19 Octombrie 2026

Văcăreni: CJR a turnat 16 fundații. Goldwind și Lifting & Transport pregătesc turbinele

19_10_parc-eolian-vacareni-cjr-renewables_1Lucrările de construcție a parcului eolian Văcăreni, cu o capacitate instalată de 102 MW, dezvoltat de BIG MEGA Renewable Energy în județul Tulcea, avansează către etapa de montaj al turbinelor. Antreprenorul CJR Renewables, responsabil pentru lucrările civile și electrice (Balance of Plant - BoP), a finalizat betonarea a 16 dintre cele 17 fundații prevăzute în proiect, iar lucrările de preasamblare au fost realizate pentru trei turbine. În paralel, au fost finalizate toate lucrările de instalare a cablurilor de medie tensiune dintre pozițiile turbinelor și stația electrică, precum și modernizarea a 16 km de drumuri cu piatră spartă.
Odată cu apropierea de finalizare a infrastructurii civile, Goldwind și Lifting & Transport International pregătesc montajul turbinelor eoliene, macaraua principală necesară operațiunilor fiind deja în curs de asamblare pe șantier.
"Lucrările la parcul eolian Văcăreni avansează într-un ritm constant. (...) Fiecare etapă finalizată aduce proiectul cu un pas mai aproape de încheiere", au transmis reprezentanții BIG MEGA Renewable Energy, într-o actualizare privind stadiul investiției. 

Goldwind și Lifting & Transport pregătesc montajul celor 17 turbine eoliene
Potrivit informațiilor comunicate de Alba Traver Gual, Project Manager / Contract Manager în cadrul TYPSA - Construction Management - Energy Division, proiectul Văcăreni se apropie de încheierea principalelor lucrări civile și intră într-o nouă etapă, dedicată instalării echipamentelor eoliene.
"Un nou capitol începe să prindă contur la Văcăreni. Ne pregătim să începem montajul turbinelor, lucrările de preasamblare fiind deja în desfășurare în mai multe poziții, iar macaraua principală fiind în curs de asamblare pe șantier" a transmis reprezentanta TYPSA.
În această etapă, lucrările Civil BoP se apropie de finalizare, fiind în curs ultimele intervenții la fundații. În paralel, echipele implicate în instalarea turbinelor pregătesc echipamentele și infrastructura necesare operațiunilor de ridicare și asamblare.
"Pe măsură ce lucrările civile se apropie de finalizare, Goldwind și Lifting & Transport International SRL preiau rolul principal în următoarea etapă importantă: transformarea tuturor acestor componente în turbine eoliene instalate în peisajul românesc", a precizat Alba Traver Gual. 

19_10_parc-eolian-vacareni-cjr-renewables_2

Parcul eolian Văcăreni va avea 102 MW și o stație electrică de 400 kV
Parcul eolian Văcăreni va avea o capacitate instalată totală de 102 MW, asigurată de 17 turbine Goldwind GW165, fiecare cu o putere nominală de 6 MW. Proiectul include realizarea unei stații de transformare 33/400 kV, a unei stații GIS de 400 kV și a unei linii electrice de înaltă tensiune de 400 kV, necesară conectării centralei la Sistemul Electroenergetic Național.
CJR Renewables asigură întregul pachet Balance of Plant, care cuprinde proiectarea și execuția infrastructurii civile și electrice necesare funcționării parcului. Lucrările includ drumurile de acces și interioare, platformele pentru turbine, fundațiile, rețelele de cabluri și infrastructura electrică aferentă.
TYPSA participă la proiect în calitate de Owner's Engineer, iar Brisk Group, subcontractată de TYPSA, asigură supervizarea lucrărilor civile și MEP.
Potrivit estimărilor comunicate anterior de CJR Renewables, centrala eoliană va putea produce anual energie electrică echivalentă consumului a aproximativ 50.000 de locuințe și va contribui la evitarea unor emisii de circa 150.000 de tone de CO2 pe an.
Punerea în operare comercială a parcului eolian Văcăreni este programată pentru septembrie 2027. Pentru construcția și operarea pe termen lung a proiectului, BIG MEGA Renewable Energy a obținut, la începutul anului 2026, o finanțare de aproximativ 100 de milioane de euro. 

19_10_parc-eolian-vacareni-cjr-renewables_3

CJR Renewables, implicată în proiecte eoliene majore din România
Pe lângă investiția de la Văcăreni, CJR Renewables participă la dezvoltarea altor proiecte eoliene importante din România, inclusiv parcurile Ialomița și Gurbănești.
În cadrul proiectului eolian Ialomița, dezvoltat de Greenvolt Power, compania este implicată în instalarea a 15 turbine GE Vernova, cu o capacitate cumulată de 91,5 MW. Proiectul integral va avea o capacitate de aproximativ 253 MW și va include 42 de turbine.
La Gurbănești, județul Călărași, CJR Renewables execută lucrări BoP pentru un proiect eolian de 211,3 MW, care include 29 de turbine. Compania a finalizat, în septembrie 2026, betonarea tuturor celor 29 de fundații, investiția avansând către etapa de instalare a echipamentelor.
La nivel internațional, CJR Renewables lucrează la instalarea a 65 de turbine eoliene în șase țări europene - Portugalia, Germania, Austria, Grecia, Finlanda și România -, proiectele aflate în derulare cumulând o capacitate de peste 396 MW. Compania este prezentă pe piața românească din 2010 și are în portofoliul internațional peste 130 de proiecte eoliene.

19_10_parc-eolian-vacareni-cjr-renewables_4

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie