Miercuri, 16 Septembrie 2026

Extindere Aeroport Suceava: Bog'Art și Strabag licitează lucrări de 33 milioane euro

06_02_aeroport-suceava-terminal-nouBog'Art și Strabag participă la licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare și extindere a Aeroportului Internațional "Ștefan cel Mare" Suceava, fiind printre liderii celor 9 asocieri participante la procedură. Contractul are o valoare estimată la 167,49 milioane de lei (circa 33 milioane de euro), fără TVA. Investiția, derulată de Consiliul Județean Suceava, include extinderea infrastructurii aeroportuare și realizarea instalațiilor aferente, precum și serviciile de proiectare și asistență tehnică. După implementarea proiectului, aeroportul va putea procesa peste două milioane de pasageri pe an și un flux de minimum 500 de pasageri pe oră. Contractul prevede 5 luni pentru proiectare și 19 luni pentru execuția și finalizarea lucrărilor.
Terminalul va avea regim de înălțime P+1E+E2 parțial, o suprafață totală de aproximativ 10.800 mp și va fi conectat de clădirile existente printr-o pasarelă pietonală acoperită, care va asigura fluxul pasagerilor între zona non-Schengen și noua aerogară.
Cele 9 oferte depuse la licitație se află în perioada de evaluare, ce are termenul-limită prevăzut la data de 22 iulie 2027, ora 18:00.

06_02_aeroport-suceava-terminal-nou-1

Tabloul complet al participanților la licitație
1. SSAB-AG, având ca terț și subcontractant Bemel AG și ca subcontractanți companiile Rotherm Grup, Electroproiect, Bracons Proiect, Electronet Concept, Vangaz Instal, Allied Engineers Grup și Etic Instal;
2. Asocierea Drum Asfalt (lider) - YDA İnşaat Sanayi ve Ticaret AȘ - Synergy Construct, având ca terț și subcontractant societatea Unbuilt și ca subcontractanți companiile Precon Transilvania, Consitrans, Daclim Hvac și Civitas Systems;
3. Asocierea Construcții Erbașu (lider) - Antramicons, având ca subcontractanți companiile Professional Tech Construct Design, Coneco România, Selfconsulting și Geo Arc;
4. Asocierea Concelex (lider) - Elsaco Electronic - Concrete & Design Solutions - Concelex Engineering - Quadratum Architecture, având ca subcontractanți companiile Electrical Integration Systems, Sonic Internet, EZ Project AG, D-Sign Structure & Development, Con Gaz Prest și Lufttec Concept;
5. Asocierea Aduro (lider) - Loial Impex - Silkat Electric Grup, având ca terți și subcontractanți companiile SCADT, Gotracam, Trio, Rotary Construcții Mentenanță și Lubserv și ca subcontractanți companiile General Dynamics, We Project Engineering, Specialist Consulting, D&D Eurocom și Steerforth Consult;

06_02_aeroport-suceava-terminal-nou-2

6. Asocierea MIS Grup (lider) - Cubicon Invest - Riola-Module - Prodesign Engineering & Construction, având ca subcontractanți companiile Focus Security Systems, Aqua Serv, Premium Lift Distribution, CSP Proiect Line și Damian Grup;
7. Asocierea Bog'Art (lider) - General Construct - UTI Construction and Facility Management, având ca subcontractanți companiile Miral Instal Company, Trident Servicii și Mentenanță, Popp & Asociații, ABC Best Painting și Electroproiect;
8. Asocierea Leviatan Design (lider) - Ubitech Construcții, având ca subcontractanți companiile Copraag Entrepreneur, Smart Infrastructure Solutions, Quantum Construct, Bluart Rom Grup și Eckon CEI;
9. Asocierea Strabag Construct (lider) - SDC Proiect, având ca terț și subcontractant grupul Jose Ferraz & Associados - Engenharia e Consultaria și ca subcontractanți companiile Mastercad Topo, Brenneka Install, ABC Best Painting, Eckon CEI, Caloria, Zoork, Costin și Vlad Birou de Proiectare, IM Design Studio, ALS Expres Instal și Mira Technologies Group.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie