Lucrările de construcție a Secțiunii 3 Cornetu - Tigveni a Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 17,35%, asocierea Webuild SPA - Tancrad având mobilizați în șantier 1.000 de muncitori și 512 utilaje și echipamente. Constructorii execută în prezent excavații, consolidări, umpluturi și lucrări la structuri pe aproximativ 30% din șantier, respectiv pe sectoarele pentru care au fost emise autorizații de construire.
Extinderea lucrărilor pe întreaga lungime a Secțiunii 3, de 37,4 km, este condiționată de obținerea Acordului Revizuit de Mediu. Constructorii au transmis documentele necesare, iar CNAIR a depus, la 12 august 2026, la Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), documentația necesară pentru obținerea acordului.
"După finalizarea tuturor procedurilor de revizuire a Acordului de Mediu, Ministerul Transporturilor trebuie să elibereze urgent autorizațiile de construire pe toate sectoarele acestui șantier, în lungime de 37,4 km", a transmis Cristian Pistol, directorul general al CNAIR SA.
Pe traseul Cornetu-Tigveni sunt prevăzute un tunel, 55 de structuri - viaducte și poduri - și două noduri rutiere.

Lucrări la 14 dintre cele 55 de structuri
În prezent, echipele Webuild - Tancrad lucrează la 14 dintre cele 55 de structuri prevăzute în proiect, unde stadiile fizice sunt cuprinse între 51% și 93%. Operațiunile în desfășurare includ lucrări de armare, betonare și cofrare a plăcii de suprabetonare, așternerea hidroizolației, asamblarea tablierelor metalice, precum și instalarea liselor și a aparatelor de reazem.
La ecoductul Călinești sunt în execuție excavații, lucrări de armare, cofrare și betonare a fundațiilor și elevațiilor, umpluturi în spații înguste și lucrări de hidroizolație.
Unul dintre punctele majore ale șantierului este Tunelul Poiana, cu o lungime de 1.780 de metri, prezentat de CNAIR drept cel mai lung tunel rutier cu galerie dublă din România. În această zonă continuă lucrările pregătitoare pentru realizarea platformei pe care va fi montată instalația TBM (Tunnel Boring Machine).
Contractul pentru construcția Secțiunii 3 Cornetu-Tigveni are o valoare de 5,32 miliarde lei, fără TVA, și este finanțat prin Programul Transport.

Secțiunile 2 și 3 traversează zona montană a Autostrăzii Sibiu-Pitești
Secțiunile 2 și 3 reprezintă cele mai complexe tronsoane montane ale Autostrăzii Sibiu - Pitești, fiind proiectate să traverseze Munții Carpați printr-o succesiune de tuneluri, poduri și viaducte.
Pe Secțiunea 2 Boița - Cornetu, în lungime de 31,33 km, a fost străpunsă, la 20 iulie 2026, galeria aferentă sensului Sibiu - Pitești a Tunelului Boița 1. Acesta a devenit, potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Irinel Ionel Scrioșteanu, al treilea tunel străpuns pe Autostrada Sibiu - Pitești, după cele de la Curtea de Argeș și Robești.
Tunelul Boița 1 este alcătuit din două galerii, cu lungimi de 264 de metri și, respectiv, 247 de metri. La momentul anunțului, în galeria din dreapta, aferentă sensului Pitești-Sibiu, mai erau de excavat aproximativ 150 de metri.

Contractul aferent Secțiunii 2 prevede realizarea a 31,33 km de autostradă, 49 de poduri și viaducte și șapte tuneluri, cu lungimi individuale cuprinse între 250 și 1.590 de metri și o lungime cumulată de circa 5 km. Tot aici este prevăzut un ecoduct în zona localității Lazaret, cu o lungime de 210 metri, care va traversa râul Olt, calea ferată și DN7. Antreprenor general pe secțiunea 2 este asocierea Mapa-Cengiz.
"În total avem de executat 9 tuneluri pe autostrada Sibiu - Pitești, 5 sunt în lucru iar primul dintre acestea, cel de pe secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș, va fi dat în trafic în această toamnă împreună cu 10 Km de autostradă", a transmis Irinel Ionel Scrioșteanu.
Autostrada Sibiu - Pitești va avea o lungime totală de 122,11 km și va face parte din Coridorul 4 Pan-european, care traversează România de la est la vest, între Portul Constanța și punctul de trecere a frontierei de la Nădlac.




