Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a primit 6 oferte de participare la licitația pentru contractarea serviciilor de consultanță și supervizare aferente proiectării și execuției lucrărilor de reabilitare a Lotului 3 al liniei feroviare Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteraneean. Valoarea estimată a contractului ajunge la 45,43 milioane de lei fără TVA (circa 9 milioane de euro), cu posibilitatea extinderii până la aproape 54 milioane de lei, prin achiziția unor servicii complementare.
Cele 6 oferte au intrat în etapa de evaluare, ce are termenul-limită stabilit la data de 19 octombrie 2026, ora 18:00.
Contractul vizează serviciile de consultanță și supervizare pentru tronsonul Igiroasa (Cap Y) - Drobeta-Turnu Severin (Cap X), între km 331+000 și km 362+632, inclusiv legăturile cu stațiile Prunișor și Drobeta Marfă, stația CF Drobeta Marfă și racordul CF Dudașu. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, bugetul de stat și alte surse legal constituite.
Sectorul vizat are o lungime totală de aproximativ 41,2 km, incluzând traseul principal și racordurile feroviare conexe, precum și tunelul de la Balota, cu o lungime de 6,2 km.
Tabloul complet al participanților la licitație
1. Activ Proiectare Infrastructură, având ca terți companiile Topo Design Solutions, Altinok Müşavirlik Mühendislik AŞ și Altaş Altyapi Uluslararasi Mühendislik Müşavirlik AŞ, precum și ca subcontractant compania Metroul;
2. Baicons Impex, având ca subcontractant compania Vio-Top;
3. TPF Inginerie, având ca terți companiile TPF Getinsa Euroestudios SL și TPF Spolka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia;
4. Asocierea Safege SAS (lider) - IRD Engineering;
5. Asocierea Peyco Proyectos, Estudios y Construcciones, SA (lider) - K-Box Construction Design - Sondeos Estructuras y Geotecnia SL;
6. Asocierea Ventra Project Management (lider) - Utiber Közúti Beruházó Kft., având ca terț compania Project Biro Utiber doo Novi Sad.

Contract de supervizare pe o perioadă de peste 16 ani
Serviciile ce urmează să fie contractate vor acoperi întreg ciclul de implementare a proiectului, de la etapa de proiectare și până la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor. Durata totală estimată a contractului este de 195 de luni, respectiv peste 16 ani, din care 12 luni pentru proiectare, 60 pentru execuția lucrărilor, 120 de luni pentru perioada de garanție și notificare a defectelor și 3 luni pentru închiderea contractului și recepția finală.
Supervizorul va avea responsabilitatea monitorizării proiectării și execuției lucrărilor, verificării respectării obligațiilor contractuale privind termenele, costurile și calitatea lucrărilor, precum și urmărirea modului de utilizare a fondurilor publice și europene.

FCC Construccion, desemnată pentru Lotul 3. Rezultatul licitației a fost contestat
CFR SA a desemnat FCC Construccion SA drept câștigătoare a licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a Lotului 3 Igiroasa (cap Y) - Drobeta-Turnu Severin (cap X), cu o ofertă de 5,16 miliarde de lei fără TVA. Procedura de atribuire a fost însă contestată de asocierea condusă de constructorul turc Dogus. Alături de FCC Construccion SA figurează grupurile Siemens Mobility GmbH și Sener Mobility (terți susținători), precum și subcontractorii Consis Proiect, Danavi, Geologic Site, Elektra Invest, Eckon CEI, Gauss, Fortis Tamesis Group, Siemens Mobility, Elsitel Elektromekanik İnşaat Proje Ticaret ve Sanayi AS, 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata SPA, Salubris Waste Management, Alstom Transport SA, Kontron Transportation GmbH și Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan".
Linia de cale ferată Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Caransebeș este parte a Coridorului Est/ Mediteranean și are o lungime totală de 226,16 km.
Studiul de fezabilitate aferent proiectului a fost elaborat de asocierea Italferr SPA - ISPCF SA - Italrom Inginerie International.




