Agenda Constructiilor
Sambata, 15 Iunie 2024
RAWLPLUG
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - ECO GARDEN CONSTRUCT: Sustenabilitatea, element-cheie al dezvoltarii urbane
ECO GARDEN CONSTRUCT: Sustenabilitatea, element-cheie al dezvoltarii urbane
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Ovidiu Stefanescu 17 Mai 2024 06:25
Compania Eco Garden Construct, din Cluj-Napoca, a demarat activitatea pornind de la ideea ca aportul de creativitate umana are capacitatea de a revitaliza spatiile urbane/ rurale si a le transforma in zone verzi dedicate comunitatilor locale. Din portofoliul de lucrari finalizate pot fi enumerate: gazonul stadionului Cluj Arena, din Cluj-Napoca si cel al arenei "Ion Oblemenco", din Craiova, Proiectul Verde "Strade Future", din Roma - Italia, parcurile Intre Lacuri, Tineretului, Feroviarilor si Armatura, din Cluj-Napoca, Belvedere Sibiu etc. La acestea se adauga multe alte proiecte de amenajare si intretinere peisagistica urbana pentru clienti din sfera publica, din sectorul proiectelor rezidentiale private, respectiv gradini urbane pentru persoane fizice. In prezent, compania este implicata intr-o serie de proiecte de peisagistica sustenabila, ce vor asigura un aport de prospetime comunitatilor, precum si in mai multe proiecte de amenajare peisagistica a unor complexuri imobiliare private. Mircea Liviu Craciun, CEO al Eco Garden Construct, ofera in continuare informatii relevante despre aceasta activitate speciala.

- Cum a evoluat activitatea de amenajare a gradinilor in primele 4 luni din 2024 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta pana la finalul anului, dar si in perspectiva anilor 2025-2027?
- Amenajarile peisagistice cuprind un intreg spectru de lucrari dedicate transformarii spatiilor verzi. Amintim aici amenajarile dedicate domeniului public, constructia de parcuri, zone de joaca si aliniamente stradale. Un segment pe care Eco Garden Construct pune accent in cursul anului 2024 este reprezentat de amenajarile de gradini rezidentiale, respectiv de amenajarile de spatii verzi din zona corporatista. Din aceasta perspectiva, in primele 4 luni s-a simtit o crestere semnificativa a cererii clientilor din zona rezidentiale atat in Cluj-Napoca, cat si in Bucuresti. Desi este prea devreme pentru a face analize, credem ca si pe segmentul amenajarilor peisagistice dedicate domeniului public se va inregistra o crestere, in special datorita proiectelor ce beneficiaza de finantare din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR). Pentru urmatorii ani, preconizam o crestere accelerata a nevoii de "verde" atat pentru familii, cat si pentru comunitati, sustenabilitatea fiind un element-cheie al dezvoltarii, in special pentru zonele urbane si peri-urbane.

 
- Cum a evoluat aceasta activitate in ultimii ani? In ce masura a crescut interesul beneficiarilor publici pentru amenajarile peisagiste?
- Sectorul public constientizeaza din ce in ce mai mult ca proiectele verzi aduc beneficii pe termen lung. Decidentii politici au ajuns sa inteleaga ca un parc nou, un nou loc de joaca sau plantarea de copaci pe aliniamentele stradale nu sunt doar exercitii de imagine, ci reprezinta o plus-valoare adusa intregii comunitatii. Proiectele verzi genereaza curatenie in orase si sanatate locuitorilor, iar acest lucru responsabilizeaza administratiile locale. 

- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in prezent? Ce diferente observati intre beneficiarii publici si cei privati?
- Principalele proiecte pe care le avem pe rol in prezent se desfasoara atat in zona publica - amintim aici de contractele de mentenanta a spatiilor verzi din Cluj-Napoca si a celor aferente noii Sali Polivalente din Brasov - respectiv multiple proiecte pe care le desfasuram pentru beneficiarii privati din Cluj-Napoca si Bucuresti. Unul dintre proiectele cu care ne mandrim este reamenajarea partiala a gradinii Castelului Regal de la Savarsin, un obiectiv generos pe care l-am finalizat la inceputul lunii mai 2024. Diferentele tin de anvergura: daca in cazul proiectelor verzi destinate domeniului public vorbim despre investitii mari, cu termene de implementare de termen mediu, in cazul proiectelor de gradini este vorba despre niste obiective mici, versatile, care se pot implementa in cateva zile de la semnarea contractelor. 

 
- Precizati nivelul cifrei de afaceri realizate de companie in 2023 si in primele 3 luni din 2024 si estimati evolutia acesteia pentru intregul an in curs.
- Anul 2024 ne-a a dus o cifra de afaceri de 34,4 milioane de lei (circa 7 milioane de euro), o crestere cu 85% fata de anul anterior, mult peste asteptarile noastre. Aceste cifre au fost rodul unei munci sustinute a peste 200 de gradinari, peisagisti si ingineri horticoli. Ne mandrim cu valorile companiei si suntem convinsi ca doar impreuna putem construi un viitor mai verde si mai sustenabil pentru Romania. De ce nu, si pentru Republica Moldova si Marea Britanie. 

Palatul Elisabeta
 - Care sunt cele mai noi tehnologii pe care le utilizati in domeniu si care sunt principalele avantaje ale acestora?
- Anul 2024 a insemnat si achizitia si implementarea ArborGold, o aplicatie software specializata in managementul integrat al proiectelor de amenajare si intretinere a gradinilor si spatiilor verzi. Suntem singura companie din Romania care a implementat acest program, tocmai pentru ca ne dorim sa lucram nu doar eficient, ci si sa dezvoltam relatiile comerciale pe care le avem cu beneficiarii proiectelor noastre. Principalul avantaj este o mai buna alocare a resursei umane si a materialelor folosite in proiectele de amenajare a gradinilor si spatiilor verzi comerciale. 

Parc Armatura 
- Ce investitii si obiective aveti planificate pentru dezvoltarea activitatii, in perioada urmatoare?
- In urmatoarele 6 luni, managementul companiei se va concentra pe dezvoltarea noilor directii de business: contractarea de noi proiecte, in special de catre noile echipe din Bucuresti, Londra si Chisinau, consolidarea activitatii de ofertare pentru marile proiecte de constructii, continuarea eforturilor de digitalizare si profesionalizarea personalului. Nu in ultimul rand, avem in vedere lansarea magazinului online, destinat comercializarii plantelor, respectiv deschiderea unui Garden Center in Capitala. 

Parc Feroviarilor 
- Care sunt principalele provocari cu care va confruntati in activitate, in aceasta perioada?
- Cea mai mare provocare cu care ne confruntam este nu atat lipsa fortei de munca, cat mai ales deprofesionalizarea acesteia. In cazul posturilor care nu presupun pregatire de specialitate, incercam sa remediem aceasta reala problema prin importul de forta de munca din tarile din Asia de Sud-Est. Competitia de pe piata muncii pentru anumite categorii de specialisti este un alt aspect care poate crea deficiente, in special in partea de executie. Disponibilitatea limitata la nivel local a materialului dendrologic necesar pentru volumul de proiecte investitionale existent si preconizat pentru Romania este o alta problema pentru companiile implicate in proiecte majore de amenajari peisagistice.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEALLBIMhiltiSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MAI 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 182 (Mai 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
siniat
Ubitech
ness project
rigips
strabag nivel 1
quadratum
noark
leviatan
concelex
MAKITA
theda mar
CDS
ERBASU CONSTRUCT
viarom
Acvatot 2019
konsent
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
ef-de-n
top 500
ROGBC 2016
AICPS_30
econet
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander