Agenda Constructiilor
Marti, 07 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Actualitatea interna - CE a aprobat masura pentru infiintarea Bancii Romane de Investitii si Dezvoltare
CE a aprobat masura pentru infiintarea Bancii Romane de Investitii si Dezvoltare
Actualitatea interna Publicat de Stelian DINCA 01 Feb 2023 12:39
Comisia Europeana a aprobat, in temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o masura adoptata de Romania in valoare de 1,6 miliarde EUR pentru infiintarea Bancii Romane de Investitii si Dezvoltare (denumita in continuare „banca”).
Banca urmareste sa sprijine dezvoltarea economica si sociala, competitivitatea, inovarea si cresterea economica in intreaga economie a Romaniei.
„Masura, in valoare de 1,6 miliarde EUR, pe care am aprobat-o astazi va permite crearea Bancii Romane de Investitii si Dezvoltare, ceea ce va stimula investitiile in tara si, in cele din urma, va sprijini cresterea economica. Banca va asigura accesul la finantare, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii care intampina dificultati in obtinerea unui nivel suficient de sprijin de pe piata. Astfel, se va consolida competitivitatea si sustenabilitatea intreprinderilor care isi desfasoara activitatea in UE, asigurandu-se, in acelasi timp, faptul ca concurenta nu este denaturata in mod nejustificat.” Margrethe Vestager, vicepresedinta executiva responsabila cu politica in domeniul concurentei
 
Masura adoptata de Romania
Romania a notificat Comisiei planurile sale de infiintare a unei banci nationale de dezvoltare cu un capital initial de pana la 1,6 miliarde EUR (7,9 miliarde RON). Banca va fi infiintata ca entitate detinuta integral de stat, cu Ministerul Finantelor drept actionar; aceasta isi va desfasura activitatea sub supravegherea Bancii Nationale a Romaniei.
Ajutorul se acorda sub forma: (i) unei injectii de capital de pana la 608 milioane EUR, din care se estimeaza ca 10 milioane EUR vor fi primite in 2024 in cadrul Mecanismului de redresare si rezilienta , (ii) unui grant in valoare de 1,4 milioane EUR si (iii) unor garantii de stat in valoare de 992 de milioane EUR.
Banca va avea sarcina de a remedia disfunctionalitatile pietei si de a sprijini dezvoltarea economica si oportunitatile de investitii. Aceasta va interveni pentru a asigura accesul la finantare in domeniile in care nu exista suficienta disponibilitate pe piata, axandu-se pe furnizarea de finantare intreprinderilor mici si mijlocii, inclusiv microintreprinderilor si start-up-urilor. Banca poate sprijini, de asemenea, proiecte de infrastructura care vizeaza imbunatatirea productivitatii in economia Romaniei, intrucat aceste proiecte necesita, de regula, o finantare pe termen lung care este dificil de asigurat pe piata.
Banca poate, de asemenea, sa recurga la finantarea furnizata in cadrul instrumentelor financiare ale UE, cum ar fi programul InvestEU , canalizand finantarea respectiva catre intreprinderile si proiectele eligibile. Astfel, banca va sprijini investitiile de importanta strategica pentru Uniunea Europeana.
 
Evaluarea Comisiei
Comisia a evaluat masura in temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, in special in temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, care permite ca ajutoarele de stat sa faciliteze dezvoltarea anumitor activitati economice sau a anumitor regiuni economice.
Comisia a constatat ca:
- masura faciliteaza dezvoltarea anumitor activitati economice intr-o varietate de sectoare care se confrunta cu dificultati in obtinerea unui nivel suficient de finantare de pe piata;
- masura este necesara si adecvata pentru a imbunatati accesul la finantare pentru intreprinderile care intampina dificultati in obtinerea unui nivel suficient de finantare de pe piata. Masura este, de asemenea, proportionala, deoarece activitatile desfasurate de banca vor viza efectiv disfunctionalitatile pietei, iar cuantumul finantarii primite este proportional cu atingerea obiectivelor vizate;
- masura dispune de suficiente garantii pentru a evita efectele negative nejustificate asupra concurentei si a schimburilor comerciale in UE. In special, activitatile de finantare ale bancii vor face obiectul unor masuri menite sa garanteze ca investitorii privati nu sunt exclusi, in cazul in care acestia sunt dispusi sa ofere finantare intreprinderilor. Mai mult, dat fiind ca sfera disfunctionalitatilor pietei poate evolua, Comisia a aprobat activitatile bancii pentru o perioada determinata, si anume pana la sfarsitul anului 2029. Orice prelungire suplimentara va trebui sa fie notificata Comisiei in vederea aprobarii.
Avand in vedere aceste considerente, Comisia a aprobat masura in temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre sa acorde ajutoare bancilor nationale de promovare in cazul in care acestea furnizeaza finantare in domenii in care disfunctionalitatile pietei determina o oferta slaba de finantare din partea operatorilor privati sau in domenii in care piata privata nu ar furniza o astfel de finantare pe cont propriu.
Pentru mai multe detalii, a se vedea Comunicarea Comisiei din iulie 2015 privind rolul bancilor nationale de promovare in sprijinirea Planului de investitii pentru Europa.
Toate investitiile si reformele care implica ajutoare de stat, inclusiv cele incluse in planurile nationale de rezilienta si redresare prezentate in contextul MRR, trebuie notificate Comisiei spre aprobare prealabila, cu exceptia cazului in care acestea fac obiectul uneia dintre normele de exceptare pe categorii a ajutoarelor de stat.
Comisia evalueaza cu prioritate masurile care fac parte din planurile nationale de redresare prezentate in contextul MRR si a oferit orientari si sprijin statelor membre in etapele pregatitoare ale planurilor nationale, pentru a facilita implementarea rapida a MRR. In acelasi timp, Comisia se asigura, in decizia sa, ca normele aplicabile privind ajutoarele de stat sunt respectate, pentru a mentine conditiile de concurenta echitabile pe piata unica si pentru a se asigura ca fondurile MRR sunt utilizate intr-un mod menit sa reduca la minimum denaturarile concurentei si sa nu excluda investitiile private.
 
SISECAMRAWLPLUGABONARE REVISTEhiltiALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Acvatot 2019
Ubitech
EDIT-Structural
leviatan
ness project
strabag nivel 1
noark
rigips
siniat
MAKITA
CDS
CONCEPT STRUCTURE
concelex
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
theda mar
viarom

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
INNOCONSTRUCT2024
top 500
ef-de-n
AICPS_30
ROGBC 2016
econet
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander