Agenda Constructiilor
Joi, 02 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - EFCA TOP 150: Clasamentul include 12 firme de inginerie active in Romania
EFCA TOP 150: Clasamentul include 12 firme de inginerie active in Romania
Arhitectura & Proiectare Publicat de Elena Icleanu 05 Mar 2024 20:42
Cele mai mari 150 de companii de inginerie si consultanta in constructii care desfasoara operatiuni in Europa au generat o cifra de afaceri de 103,3 miliarde euro in anul 2022, potrivit unei analize publicate de Federatia Europeana a Asociatiilor de Consultanta in Inginerie (EFCA) - EFCA Sector Review 2023. Din total, valoarea cifrei de afaceri realizate de aceste companii in Europa s-a situat la 36,9 miliarde euro. Cele 150 de companii aveau peste 700.000 de angajati, din care aproape jumatate (48,5%) activeaza in Europa. Cifra de afaceri globala generata de un angajat in domeniul de inginerie si consultanta in constructii a ajuns la 147.000 de euro, in 2022, la nivel global, in crestere cu 5,1% fata de valoarea din 2021, potrivit raportului EFCA. Cifra de afaceri anuala generata de un angajat in domeniul de inginerie si consultanta in constructii din Europa s-a situat, in medie, la 123.400 de euro in 2023 (+3%).
Cele mai multe firme (68,3%) sunt active in domeniul infrastructurilor - de transporturi (33,5%), mediu (14,5%), energie (12,9%), petrol si gaze (7,4%) si altele (2,5%), in timp ce 29,7% din cele 150 de societati sunt specializate in sectorul de cladiri.
Raportul EFCA Sector Review 2023 a fost realizat de un expert in aceasta industrie, care a compilat rezultatele unui sondaj obtinute direct de la firme, precum si cele mai recente date publice disponibile. Documentul contine, ca elemente de baza, doua tabele care clasifica primele firme internationale de consultanta in inginerie care opereaza in Europa si cele mai importante companii cu sediul central in Europa, in functie de cifra de afaceri globala.
Pe podiumul celor mai mari companii de inginerie si consultanta ce deruleaza activitati in Europa se afla Sweco (Suedia), Jacobs Solutions (SUA) si Ramboll (Danemarca). In top 10 se mai afla, in ordine, societatile WSP (Canada), AtkinsRéalis (Canada), Afry (Suedia), Arup (Marea Britanie), Arcadis (Olanda), Aecom (SUA) si Mott MacDonald (Marea Britanie).
Printre companiile cele mai bine clasate care desfasoara activitati in Romania se afla Ramboll (locul 3), WSP (4), Arcadis (8), Aecom (9), Egis (15), Tractebel Engie (17), Systra (18), Italferr (30), Bilfinger Tebodin (43), Eptisa (98), JBA Consulting (102) si Hill International (109).
Organizatia afiliata EFCA din Romania este Asociatia Romana a Inginerilor Consultanti (ARIC), prezidata de ing. Dinu Popescu.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiSISECAMRAWLPLUGALLBIMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
leviatan
EDIT-Structural
MAKITA
noark
theda mar
strabag nivel 1
Ubitech
concelex
ness project
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
Acvatot 2019
CDS
quadratum
viarom
siniat

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
INNOCONSTRUCT2024
FPSC_2019
top 500
top 500
ef-de-n
AICPS_30
econet
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander