Agenda Constructiilor
Vineri, 03 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - COLLIERS: Cerere mare de spatii de depozitare in Capitala si regiunea de vest
COLLIERS: Cerere mare de spatii de depozitare in Capitala si regiunea de vest
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 31 Mai 2018 16:40
In primul trimestru au fost inchiriati 73.000 mp de spatii industriale si logistice moderne, din care doua treimi in Bucuresti si restul in zone din vestul tarii. Conform unui studiu realizat de compania de consultanta imobiliara Colliers International Romania, cea mai atractiva zona pentru piata de spatii de depozitare, in afara Capitalei, este regiunea de vest a tarii, din punctul de vedere al cererii, al distantei fata de punctele vamale si al parcurilor industriale existente.
Pentru realizarea studiului au fost alese 30 de orase din Romania, care au fost judecate din prisma atractivitatii pentru activitatile de depozitare si pentru cele de productie. In realizarea acestei analize cuprinzatoare au fost folositi mai multi indicatori, printre care distanta fata de punctele vamale, diverse serii de date privind forta de munca (cum ar fi salariile, varsta, potentialul neutilizat), calitatea transportului local, parcurile industriale existente. Bucurestiul nu a fost considerat drept un criteriu in sine: avand in vedere ponderea semnificativa pe care Capitala o are in consumul privat la nivel national, s-ar fi aflat cu siguranta pe primul loc pentru spatii de depozitare.
Astfel, orasele din care tranzitul catre punctele vamale principale (Nadlac, Bors, Giurgiu) este cel mai scurt sunt Arad, Timisoara, Alba-Iulia, Oradea, Sibiu. Pe de alta parte, cea mai mare disponibilitate a fortei de munca se regaseste in afara Arcului Carpatic, in orase din zona Moldovei si din sudul tarii: Iasi, Suceava, Craiova, Bacau, Galati. Nu in ultimul rand, orasele cu cea mai mare suprafata cumulata a parcurilor industriale, administrate in cea mai mare parte de catre autoritatile locale, sunt Ploiesti, Cluj-Napoca, Brasov, Oradea si Sibiu.
„Deloc surprinzator, zonele centrale si vestice din interiorul Arcului Carpatic sunt, in general, cele mai atractive pentru companiile care au legaturi comerciale cu Europa Occidentala. Posibilii angajati se afla, insa, in alte zone ale tarii, iar Romania se confrunta si cu o mobilitate interna destul de redusa a fortei de munca. Spre exemplu, doar judetele Iasi si Suceava au impreuna a saptea parte din totalul persoanelor angajabile la nivel national, din calculele noastre. Reforme structurale care sa sporeasca rata de activitate a populatiei si doua autostrazi pe axele nord-sud/est-vest ar putea duce la o crestere economica exploziva si de durata”, a declarat Silviu Pop, Head of Research in cadrul Colliers International Romania.
Apetitul pentru dezvoltari industriale in vestul tarii este influentat de cererea crescuta din aceasta zona. Suprafata totala inchiriata in primul trimestru a fost de aproximativ 73.000 mp de spatii logistice moderne, cea mai mare cerere fiind inregistrata in Capitala - 66%, iar restul de 34% in Cluj-Napoca (22%), respectiv Timisoara (12%).
Cu toate ca activitatea de inchiriere din primul trimestru a fost mai scazuta fata de cea din aceeasi perioada din 2017, exista suficiente elemente care sa sustina un optimism moderat si ne asteptam ca, pana la finalul anului, cererea de spatii industriale moderne sa accelereze simtitor. De asemenea, se va accentua tendinta chiriasilor, mai ales a celor din zona de retail si a comertului online, de a dezvolta propriile spatii de depozitare, din care anumite suprafete pot fi ulterior subinchiriate.
In ceea ce priveste chiriile, punctul de plecare s-a mentinut in jur de 4 euro/mp in zona Bucurestiului. Conform datelor Colliers International, rata scazuta de neocupare, cererea din partea chiriasilor si majorarea costurilor cu forta de munca cu peste 10% vor pune presiune asupra chiriei cel putin pentru urmatoarele trimestre.
Despre Colliers International
Colliers International Group Inc. (NASDAQ: CIGI) (TSX: CIGI) este unul dintre liderii globali in domeniul consultantei imobiliare, cu peste 12.000 specialisti care lucreaza in 69 de tari. Cu o cultura intreprinzatoare si cu o echipa valoroasa, specialistii Colliers ofera o gama larga de servicii clientilor finali, dezvoltatorilor si investitorilor din intreaga lume. Serviciile includ consultanta si executie strategica pentru vanzarea si inchirierea proprietatii, finantare, solutii corporate globale, property, facility si project management, workplace solutions, evaluare si consultanta fiscala, analiza si studii de piata si consultanta in materie de leadership.
Specialistii Colliers gandesc diferit, impartasesc idei excelente si ofera sfaturi inovative care ajuta clientii sa accelereze succesul. Colliers International a fost inclusa in top 100 companii outsourcing de catre International Association of Outsourcing Professionals pentru 13 ani consecutiv, mai mult decat oricare alta companie de consultata imobiliara. Compania Colliers a fost, de asemenea, considerata cel mai bun property manager la nivel global de catre Commercial Property Executive pentru doi ani la rand.
 
hiltiALLBIMRAWLPLUGSISECAMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EDIT-Structural
theda mar
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
noark
siniat
quadratum
MAKITA
CONCEPT STRUCTURE
CDS
rigips
Acvatot 2019
concelex
viarom
leviatan
ness project
Ubitech

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
INNOCONSTRUCT2024
top 500
AICPS_30
econet
ef-de-n
ROGBC 2016
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander