Agenda Constructiilor
Marti, 30 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - ELIS PAVAJE estimeaza o crestere de 20% a cifrei de afaceri din acest an
ELIS PAVAJE estimeaza o crestere de 20% a cifrei de afaceri din acest an
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 29 Iul 2022 06:10
Piata totala de prefabricate mici din beton a depasit, in 2021, nivelul de 161 milioane de euro, valoare care se raporteaza la vanzarea a peste 14 milioane de metri patrati de pavele si dale si aproape 11 milioane de metri liniari de borduri, potrivit datelor transmise de Elis Pavaje, unul dintre liderii pietei de profil. In afara acestor produse care ocupa ponderea cea mai mare a vanzarilor, mai sunt o serie de alte prefabricate cu diverse destinatii: preluari ape pluviale, constructii de ziduri, garduri si alte elemente pentru amenajarea spatiilor exterioare.
"Desi birocratia intarzie mult lucrarile mari de infrastructura, piata este in expansiune si sunt foarte multe proiecte de amploare in desfasurare. Pe langa segmentul lucrarilor din fonduri publice, a crescut sectorul rezidential, unde se simte o maturizare ca urmare a cresterii nivelului de trai. Romanii sunt tot mai interesati de amenajarile exterioare, preiau idei pe care le vad in concediile petrecute in afara tarii, iar preocuparea pentru design, nu doar pentru functionalitate, a devenit tot mai evidenta. Daca ne raportam strict la pavele si dale, piata evolueaza spre produse cu finisaje superioare - texturi si nuante tot mai variate", a declarat Emil Gota, directorul general al Elis Pavaje.
 
 
Compania a incheiat anul 2021 cu o cifra de afaceri de 313,18 milioane de lei, iar pentru 2022 se estimeaza o crestere de 20% a businessului. In a doua jumatate a anului, Elis Pavaje urmeaza sa deschida cea de-a cincea fabrica a companiei, la Arad. Constructia acesteia a inceput in 2021 si implica o investitie de peste 20 milioane de euro. In aceasta fabrica se vor produce pavele, dale si borduri premium, pentru a raspunde cererii tot mai mari de produse cu finisaje deosebite.
"In primele luni am avut rezultate foarte bune, dar trebuie sa luam in calcul vremea excelenta, care a permis desfasurarea lucrarilor. La cum evolueaza lucrurile in acest moment, asteptarile noastre sunt optimiste, cererea este consistenta si avem in plan si deschiderea unei noi fabrici in a doua jumatate a anului, care va putea acoperi din cererea din zona de vest a tarii. Ramane sa tragem linie la final de an", a precizat managerul Elis Pavaje.
Printre provocarile curente ale pietei, Emil Gota indica, pe langa inflatie, problema impredictibilitatii din ultimii ani, dificultatea de a gasi angajati pregatiti si materie prima de calitate, piata care devine tot mai complicata, dar si modificarile continue din fiscalitate.
"Am resimtit serios majorarile de preturi nu doar ale materiilor prime, ci si ale combustibilului si energiei electrice si, din pacate, efectele se transmit mai departe, catre beneficiari. Deocamdata, piata a putut sa asimileze aceste majorari, dar toti jucatorii au semne de intrebare asupra perspectivelor. Nu am resimtit efectele razboiului, cu toate ca a fost un factor suplimentar care ne-a pus in garda", a mai spus Emil Gota.
 
 
Produse noi si proiecte de referinta
In 2022, Elis Pavaje a inclus in portofoliu modele noi de pavele si borduri si a optimizat oferta de nuante, in functie de cerintele pietei. Compania a introdus, de asemenea, in oferta, un nisip polimeric pentru rosturile dintre pavele, ce permite mentinerea acestora curate, fara riscul cresterii buruienilor. Relativ noi sunt categoriile de placi de exterior din ceramica si pavelele si bordurile din piatra andezit, care completeaza oferta de produse pentru amenajari exterioare.
Printre proiectele realizate in ultima perioada cu produse fabricate de Elis Pavaje se afla amenajarea zonei centrale protejate, a Pietei Victoriei si realizarea unui parcaj adiacent in municipiul Orastie, amenajarea de spatii stradale in orasul Cugir (inclusiv proiectare si executie), reconversia functionala a laturii de nord a Cetatii Alba Carolina si realizarea de spatii publice amenajate pentru agrement si petrecerea timpului liber - in Alba Iulia, refacerea a doua poduri si 12 podete pe raza comunelor Pianu si Sasciori si a unui pod peste raul Mures in comuna Ciugud. Pentru beneficiari privati, compania a realizat amenajari exterioare pentru fabrica SMW Bike Factory Timisoara (pavaj si borduri), pentru parcurile logistic CTP din Sibiu si Bucuresti, precum si pentru noile magazine Kaufland din Resita si Cluj Napoca.
***
Elis Pavaje este o companie privata 100% romaneasca, un business de familie fondat in 1991 in Petresti de Elisiu Gota. Compania comercializeaza prefabricate din beton vibropresat precum dale, elemente de pavaj, borduri, rigole, elemente pentru gard si ofera servicii profesionale de la consultanta, proiectare si pana la executie pentru proiecte rezidentiale sau comerciale. In prezent, compania detine patru fabrici, la Petresti si Vintu de Jos (judetul Alba), Stoenesti (Prahova) si Secuienii Noi (Neamt). Cea de-a cincea fabrica va fi deschisa in a doua jumatate a acestui an, la Arad.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMALLBIMABONARE REVISTERAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
noark
Ubitech
EDIT-Structural
leviatan
theda mar
siniat
CONCEPT STRUCTURE
MAKITA
ness project
quadratum
CDS
rigips
concelex
Acvatot 2019
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
viarom

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
INNOCONSTRUCT2024
FPSC_2019
ef-de-n
top 500
ROGBC 2016
AICPS_30
top 500
econet

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander