CONSILIUL JUDEȚEAN GALAȚI
Descriere
Prezentare
Costel Fotea: CJ Galați investește 1,78 miliarde de lei în dezvoltare în anul 2026
Consiliul Județean (CJ) Galați derulează în 2026 cel mai amplu program de investiții din ultimele decenii, în contextul unui buget record, de 2,06 miliarde lei, din care 1,78 miliarde lei, respectiv 86%, sunt alocate dezvoltării. Portofoliul administrației județene include proiecte majore de infrastructură rutieră, sănătate, cultură, educație și agrement, finanțate în principal din fonduri europene și programe naționale. În infrastructura rutieră, peste 700 km din cei aproximativ 800 km de drumuri județene au fost reabilitați sau se află în modernizare, valoarea cumulată a investițiilor depășind 1,8 miliarde lei. În paralel, sunt pregătite sau executate proiecte pentru conectarea Galațiului la rețeaua națională de autostrăzi, modernizarea DN25 și DN2B și realizarea variantei de ocolire a municipiului. Investițiile din sănătate includ noi pavilioane, centre medicale și un nou spital la Tecuci. Potrivit lui Costel Fotea, președintele CJ Galați, capacitatea administrativă și pregătirea proiectelor au fost decisive pentru atragerea fondurilor europene, care au ajuns în 2026 la 1,62 miliarde lei.
- Care sunt principalele proiecte de dezvoltare aflate în derulare în județ și în ce stadiu se află?
- În acest moment, județul Galați traversează cea mai amplă perioadă de investiții din ultimele decenii, iar acest lucru se vede foarte clar în cifre. În 2026, județul are un buget de 2,06 miliarde lei, cel mai mare din istoria sa, din care 1,78 miliarde lei, respectiv 86%, sunt alocate investițiilor. Componenta de dezvoltare este de aproape 140 de ori mai mare decât în 2016. Creșterea se regăsește într-o strategie integrată care acoperă transporturile, sănătatea, mediul, educația și cultura. Cele mai multe proiecte sunt multianuale și complementare.
- Cum se transpune în practică această strategie?
- În infrastructura rutieră de interes județean, dintr-un total de aproximativ 800 km de drumuri județene, au fost reabilitați sau se află în curs de modernizare peste 700 km, prin investiții de peste 1,8 miliarde lei. Ne apropiem de finalizarea lucrărilor la tronsonul funcțional de 60 km care include cinci drumuri județene și unește 12 localități pe axa nord-sud a județului, între Bălăbănești și Braniștea. Tronsonul a fost gândit inclusiv ca alternativă modernă și sigură la DN25 și DN24D. Investiția totală este de 75 milioane de euro și include, pe lângă consolidarea și lărgirea drumurilor, sensuri giratorii, sisteme de colectare și evacuare a apelor pluviale și reabilitarea a 12 poduri de mari dimensiuni. Recent, am dat ordinul de începere a lucrărilor pentru un nou proiect, de 22 milioane de euro, pe tronsonul funcțional E581 - DJ241 - DJ241A - DJ241G, între Berheci, Gohor, Corcioveni și Brăhășești. În paralel, urmărim conectarea județului la rețeaua națională de autostrăzi. Împreună cu Ministerul Transporturilor și CNAIR, am demarat modernizarea DN25 și DN2B între Galați și Hanul Conachi, proiect de peste 370 de milioane de euro. Tot în acest an, am semnat acordul cu CNAIR pentru varianta de ocolire Galați, de 32 km, care va asigura legături dinspre Vama Giurgiulești spre Brăila, Podul peste Dunăre și Autostrada Moldovei A7.
- Cum reușiți să asigurați finanțarea unor investiții de asemenea anvergură?
- Am înțeles, atât eu, cât și colegii din Consiliul Județean Galați, cât de importante sunt fondurile europene și ce rol pot avea proiectele finanțate din aceste surse în dezvoltarea județului. În 2016, la începutul primului meu mandat, practic nu existau proiecte care să atragă investiții importante din fonduri europene. Până în 2019, secțiunea de dezvoltare, susținută de proiectele europene, a ajuns să o depășească pe cea de funcționare. De la aproape zero proiecte în 2016, până în 2020 s-a ajuns la finanțări externe nerambursabile de 366 milioane de lei, iar în 2024 valoarea proiectelor cu finanțare europeană a ajuns la 746 milioane de lei. În 2026 ne aflăm la un nivel record pentru județul Galați, cu proiecte finanțate din fonduri europene în valoare de 1,62 miliarde lei.
- Pe lângă infrastructura rutieră, ce alte domenii generează proiecte importante, în special pe componenta de construcții?
- Relația cu constructorii este foarte importantă, pentru că aproape toate investițiile majore includ o componentă semnificativă de construcții. În sănătate, toate unitățile medicale din subordinea CJ Galați au beneficiat sau beneficiază de proiecte ample de dotare, modernizare ori construcție. La Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" din Galați s-au derulat, în ultimii ani, 30 de proiecte de investiții, cu o valoare de peste 287 milioane de euro. În prezent, am ajuns la cota zero cu structura Centrului Integrat de Îngrijiri Paliative, un proiect de 30 de milioane de lei, prin care construim o unitate medicală cu 50 de paturi, într-o clădire cu patru etaje și o suprafață desfășurată de 2.700 mp. Tot acum se lucrează la structura de rezistență a unui nou pavilion medical la Spitalul de Boli Infecțioase, o investiție de 17,3 milioane de lei într-o clădire de 1.200 mp, cu 58 de paturi. La Spitalul Orășenesc Târgu Bujor am demolat un pavilion vechi și construim o unitate nouă pentru Secția de Medicină Internă și Compartimentul Primiri Urgențe, în cadrul unui proiect transfrontalier de 1,6 milioane de euro. Un alt proiect major este noul spital de la Tecuci, realizat printr-o investiție de 40 de milioane de euro. Clădirea are o suprafață desfășurată de 10.000 mp și urmează să fie finalizată până la sfârșitul acestui an, pentru a prelua aproximativ 60% din secțiile actualului Spital Municipal "Anton Cincu". Tot la Tecuci vom construi un nou ambulatoriu de specialitate, printr-o investiție de 43,3 milioane de lei.
- Ce alte sectoare beneficiază de investiții comparabile?
- Avem proiecte importante și în cultură, educație și agrement, pentru valorificarea patrimoniului și a obiectivelor naturale. În această toamnă finalizăm lucrările de reabilitare și eficientizare energetică la Biblioteca "V.A. Urechia", fostul palat al Comisiei Europene a Dunării și clădire care a primit în 2021 Marca Patrimoniului European. Am reabilitat Casa Colecțiilor "Farmacia Ținc", Muzeul "Casa Cuza" și Conacul lui Costache Negri de la Mânjina, iar refacerea Conacului de la Țigănești, al lui Costache Conachi, se află în faza de documentație. La Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță", muzeul a fost modernizat printr-o investiție de 15 milioane de lei, iar lucrările la noua Seră de Plante Tropicale se apropie de finalizare. În același timp, continuă lucrările la noul Muzeu de Artă Vizuală, care va găzdui un patrimoniu de peste 7.000 de lucrări de artă. În Pădurea Gârboavele, Consiliul Județean a realizat investiția Bob&Bike Adrenalina Gârboavele, în valoare de 15,4 milioane de lei.
- Ce dificultăți întâmpinați în atragerea și utilizarea fondurilor europene și cum reușiți să le depășiți?
- Principalele provocări țin de durata de realizare a documentațiilor, procedurile de avizare și modificările legislative care pot apărea în timpul implementării proiectelor. Procedurile de achiziție publică pot dura mult, mai ales când apar contestații. Pot exista și blocaje în virarea fondurilor europene, iar creșterea prețurilor la materiale și a costurilor cu forța de muncă poate modifica semnificativ calculele inițiale ale administrației și constructorilor. În același timp, există o competiție foarte mare între autoritățile publice pentru accesarea fondurilor europene. Pentru a obține finanțarea și a duce la bun sfârșit un proiect este necesară o capacitate administrativă solidă, bazată pe experiență și profesionalism. Consiliul Județean Galați a investit constant în pregătirea proiectelor, într-o echipă specializată și într-o administrație eficientă. Rezultatele se reflectă în nivelul record atins în 2026 în ceea ce privește atragerea fondurilor europene și implementarea investițiilor.



