Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - ASI: Eroarea umana este cauza principala a peste 97% dintre incendiile aparute
ASI: Eroarea umana este cauza principala a peste 97% dintre incendiile aparute
Actualitatea interna Publicat de Elena Icleanu 24 Nov 2020 06:57
Eroarea umana reprezinta cauza a mai mult de 97% din incendiile aparute in Romania, iar investitiile in educatia oamenilor in scopul formarii unei culturi (organizationale in cazul angajatilor unei companii) de securitate la incendiu sunt absolut necesare, potrivit arh. Horia Mihai Nicolescu, vicepresedintele Asociatiei pentru Securitatea la Incendiu a constructiilor (ASI). Acestea ar fi mult mai eficiente economic fata de investitiile in sisteme constructive sau alte aspecte tehnice, pe care Romania nu si le permite in acest moment, spune specialistul.
"Masurile operationale sunt cele care evita «eroarea umana», care este cauza a peste 97% din incendiile aparute. De aceea, investitiile in aceasta directie sunt cele mai rentabile si eficiente din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Ca exemplu comparativ, in cazul incendiilor similare de la Colectiv si Bamboo, diferenta intre numarul de morti (65 - 0) au facut-o exact masurile operationale (formarea corespunzatoare a personalului unitatii). Daca nu ne putem compara cu tarile bogate, care pot investi sume mari in sisteme constructive si tehnice, putem in schimb sa compensam aceasta lipsa de putere financiara prin utilizarea inteligenta a resurselor de care dispunem - respectiv investitia in educarea oamenilor", a declarat reprezentantul ASI.
Specialistul arata ca, in ultimii 150 de ani, investitiile in tehnologii si in oameni din punct de vedere al securitatii la incendiu nu au fost deloc echilibrate, iar speranta intr-o “paza mai buna contra focului” s-a focalizat mai ales asupra solutiilor tehnice.
"Eficienta securitatii la incendiu depinde de binomul «om - tehnica» si de cat s-a investit in fiecare din cele doua. In aceasta perioada, speranta intr-o «paza mai buna (adica mai eficienta) contra focului» s-a focalizat covarsitor numai asupra imbunatatirii solutiilor tehnice, fie ele mijloace de interventie sau de stingere a unui incendiu deja aparut. Cealalta componenta, imbunatatirea calitatii participarii umane, a fost neglijata constant in majoritatea cazurilor, ducand la situatiile de astazi", precizeaza arh. Horia Mihai Nicolescu.
 
Modificare de paradigma catre investitiile in educatie
Un eveniment neprevazut, precum aparitia pandemiei de coronavirus, are puterea de a reseta societatea si de a o obliga la o analiza rece si lucida a directiilor ei de dezvoltare, situatie ce se poate aplica si in cazul protectiei si securitatii la incendiu. Horia Mihai Nicolescu estimeaza ca schimbari vor exista, in acest plan, in directia solutiilor tehnice, dar cu adevarat spectaculoase ar putea fi cele legate de componenta umana.
Pe baza experientei de peste 45 de ani in domeniul securitatii la incendiu, specialistul face cateva previziuni, pe care le considera, insa, prudente, referitoare la evolutia PSI.
Astfel, sistemele active de securitate la incendiu nu vor mai primi, in viitorul apropiat, solutii de tip "new entry" radicale. "Nu cred ca mai exista multe solutii noi si revolutionare de stingere a unui incendiu. Dar cum nu se stie niciodata, este mai prudent sa las si aici o portita (mica) pentru inventiile viitoare. In schimb, cu certitudine, materialele folosite se vor perfectiona continuu si se vor inventa altele, cu performante nebanuite acum (gratie nanotehnologiei, zborurilor spatiale etc.), care vor permite activitati negandite pana acum pentru echipele de interventie; un costum de «Fire Man» insensibil la actiunea focului pare posibil. Robotica va avea, la randul sau, un cuvant greu in acest domeniu. Nu cred, insa, ca un aparat teleghidat poate inlocui complet si cu succes omul la interventii; imensul «curcubeu» de decizii optime necesare nu va putea apartine decat unei fiinte umane, instruita corespunzator. Majorarea aportului componentei umane in domeniul cresterii eficientei securitatii la incendiu va fi domeniul in care cred ca se vor manifesta cele mai spectaculoase rezultate in viitorul apropiat, fiind singura solutie pentru Romania de a ajunge la nivelul eficientei interventiilor la incendii din statele avansate ale lumii", mai spune specialistul.
Implementarea masurilor operationale in raport cu cele constructive si tehnice prezinta mai multe avantaje: sunt mult mai ieftine, nu apar la inceputul investitiei initiale, ci se aplica progresiv in faza de exploatare, sunt proprii fiecarei situatii in parte, sunt flexibile si adaptabile la modificarile interne si externe care pot aparea in timp si, nu in ultimul rand, pot marca si in Romania trecerea de la metodele prescriptive la cele ale ingineriei securitatii la incendiu.
 
Ce este de facut in situatia actuala?
Siguranta la foc trebuie sa fie eficienta si reala. Eficienta, in sensul ca trebuie sa existe un concept eficient optim (o logica, o strategie) al sigurantei la foc in fiecare situatie care sa ofere siguranta la foc maxima posibila in acea situatie, tinand cont de contextul national, iar aici este nevoie de un profesionalism inalt al celor care intocmesc documentele respective. Si reala, insemnand ca tot ceea ce este prevazut in documente sa existe si sa fie functional si in teren. Acesti doi parametri esentiali sunt neglijati aproape complet in Romania de azi si, desi experienta Colectiv ar fi trebuit sa marcheze o cotitura in filozofia protectiei si securitatii la incendiu (PSI), acest lucru nu s-a intamplat.
"Ce s-a intamplat in planul PSI dupa Colectiv este vazut diametral opus de societate. Pentru autoritati, care au inertie mare si nu sunt flexibile sau receptive la noutati, ceea ce s-a facut pare incurajator si suficient pentru aceasta perioada de timp, insa pentru societatea civila ele par nesemnificative si insuficiente, mai ales prin prisma incendiilor care au urmat si al carui sir pare sa nu se mai termine", spune arh. Horia Mihai Nicolescu.
In situatia in care se afla Romania astazi, specialistul propune cateva masuri ce trebuie luate si pe care le considera esentiale:
  • Exista doua zone in viata unei cladiri, din perspectiva PSI: pana la incendiu (prevenire) si dupa acesta (interventie). Pompierii sa nu mai fie “peste tot”, ca acum. Sa existe o delimitare clara a responsabilitatilor in domeniul Securitatii la Incendiu (ca in Occident), unde zona de pana la incendiu apartine specialistilor civili, iar interventia dupa incendiu, pompierilor militari.
  • Trebuie intarit rolul societatilor de asigurari atat in prevenire, cat si dupa interventie (exploatare).
  • Trebuie acceptata renuntarea la emiterea de avize si autorizatii de securitate la incendiu pentru majoritatea obiectivelor actuale de catre IGSU si transferul acestei activitati catre autoritatile civile autorizate din domeniu (proiectanti, verificatori, executanti, diriginti de santier si responsabili cu executia). Raman la IGSU cele pentru domeniile de: sanatate cu spitalizare, turism, cultura cu sali aglomerate, cladiri inalte si foarte inalte, comert de tip mall. Ar disparea, astfel, si inhibarea personalului ISU la emiterea documentelor.
  • Trebuie sa existe o recertificare periodica a autorizatiilor in domeniu (supravegherea si auditarea in domeniul securitatii la incendiu sa fie realizata de terte parti compuse din ISU, MLPDA, universitati si asociatiile de profil).
 
TotalEnergiesSISECAMALLBIMhiltiRAWLPLUGABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
AED
CDS
BogArt
leviatan
Acvatot 2019
konsent
Ubitech
EDIT-Structural
ELECTROGRUP
DRS
rigips
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
theda mar
SIGM
CONCEPT STRUCTURE
MAKITA
noark
concelex
VEGO
quadratum
SSAB
GEWISS
Arduro
EURO BUILD

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<