Agenda Constructiilor
Sambata, 23 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - EUROSTAT: Situatie optima pe segmentul imobilelor multietajate din Romania
EUROSTAT: Situatie optima pe segmentul imobilelor multietajate din Romania
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 13 Oct 2015 19:45
Potrivit celor mai recente date, actualizate periodic de biroul european de statistica Eurostat, cu privire la evolutia numarului autorizatiilor de construire din statele membre, la o baza de comparare trimestriala, numarul autorizatiilor de construire din Romania (pentru cladiri rezidentiale cu doua sau mai multe unitati locative – de obicei imobile multietajate) s-a majorat semnificativ inca din aprilie-iunie 2013, astfel incat, actualmente, se poate considera ca pe acest segment multe din problemele cauzate de recesiune au fost eradicate. In acest sens, daca in ianuarie-martie 2013 indicatorul respectiv (evaluat ca serie ajustata in functie de numarul zilelor lucratoare si de factorul sezonier, pe baza estimarilor tip „phased-out” ale Eurostat) s-a plasat la o cota de 81,08% din nivelul anului 2010 (ce reprezinta o pondere de 100%), in trimestrul al doilea din 2013 s-a consemnat un nivel de 111,88%, in iulie-septembrie acelasi an, de 110,04%, iar in octombrie-decembrie 2013, de 118,08%. In precedentele 12 luni, tot din punct de vedere trimestrial si la aceeasi baza de comparare, seria datelor indica praguri de 127,81%, 146,4%, 127,42% si 142,25%. De asemenea, in primele trei luni a.c. autoritatile locale din tara noastra au eliberat autorizatii de construire pentru imobile cu doua sau mai multe locuinte al caror numar a sporit cu 71,62% fata de anul 2010, iar in trimestrul urmator s-a inregistrat o crestere de 61%, ceea ce inseamna ca, prin ponderarea informatiilor respective, in semestrul intai a.c. sporirea medie s-a plasat la 66,31%.
Insa, daca se are in vedere situatia autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale unifamiliale (tip casa/vila), exceptandu-le pe cele de tip social (pentru comunitati), se poate observa ca ritmul emiterii acestora este – si momentan ramane – inferior celui din anul 2010. Astfel, in intervalul cuprins intre trimestrul intai din 2013 si aprilie-iunie a.c., indicatorii analizati denota o serie consecutiva de 93,88; 88,32; 92,71; 93,04; 91; 93,49; 89,49 si 92,34 puncte procentuale, in raport cu nivelul referential, ceea ce inseamna o medie de 91,78% pentru intreaga perioada luata in considerare.
Ritm de crestere relativ sustenabil in 2014
Alte date disponibile la Eurostat pentru ambele componente (autorizatii de construire receptate ca numar de imobile cu doua sau mai multe unitati locative, respectiv permise pentru cladirile unifamiliale, exceptand locuintele sociale – pentru comunitati), de aceasta data confirmate si de INS, se refera la evolutia anuala, exprimata ca diferenta procentuala fata de anul anterior, iar in acest caz se analizeaza seria bruta (neajustata cu numarul de zile lucratoare si factorul sezonier) in intervalul 2005 – 2014, mult mai interesanta fiind, insa, dinamica raportata in ultimii sapte ani. Practic, momentul 2008 a marcat finalizarea unui ciclu de crestere continua in cazul autorizatiilor de construire a cladirilor rezidentiale multietajate (cu doua sau mai multe locuinte), desi la acest capitol sunt cuprinse si casele insiruite multifamiliale. In consecinta, daca in 2008 a avut loc un avans de 17% fata de anul anterior (cand s-a evidentiat o crestere fara precedent, de 86,7%), la nivelul lui 2009 diminuarea a fost abrupta (-49,7%), pentru ca in 2010 sa se consemneze o majorare usoara (+0,2%), corespunzatoare unei stabilizari. Aplicarea masurilor de austeritate, scaderea puterii de cumparare, retragerea (totala sau temporara) a unor dezvoltatori de pe piata romaneasca si alti factori, directi sau indirecti, au facut  ca in 2011 sa se remarce inca o depreciere a indicatorului, cu -10,6%, dupa care in 2012 a avut loc o crestere de 19%, in 2013 de +0,4%, iar in 2014 s-a constatat primul salt ce poate fi considerat sustenabil pe segmentul respectiv (+29,1%).
In ceea ce priveste locuintele unifamiliale (cu exceptia celor sociale, dezvoltate mai ales de autoritatile centrale sau locale), situatia este mult mai grava si denota o scadere continua incepand din 2009. Acest aspect se confirma inclusiv daca se are in vedere faptul ca acest tip de cladiri se edifica mai ales de beneficiarii-persoane fizice, care, dupa cum se explica anterior, nu au mai avut la dispozitie aceleasi resurse financiare ca in 2008, iar posibilitatea de a obtine credite bancare pentru constructia de case/ vile s-a redus semnificativ in ultimii ani, fara ca, de exemplu, precedentele 12 luni sa presupuna o schimbare in acest sens. Oricum, dupa cresterea de +7,9% a numarului locuintelor unifamiliale pentru care s-au emis autorizatii de construire in 2008, ce a survenit, la randul sau, dupa o majorare de +10,9% in 2007, primul an de recesiune a insemnat si o scadere de -20,1%, aducand acest indice la un prag extrem de redus. Anul 2010 a insemnat, insa, o alta perioada in care declinul a fost abrupt (-13,6%), dupa care in 2011 si 2012 s-au constatat diminuari de -6,6% si -4%. Pentru 2013 s-a raportat o scadere de -0,2%, dar, in pofida asteptarilor pe care le-au avut antreprenorii ce activeaza pe acest segment de piata (unde, totusi, multe lucrari se executa in regie proprie), precum si distribuitorii de materiale de constructii, pragul minim nu a fost atins, deoarece in 2014 s-a mai remarcat un declin, evaluat la -0,3%. Singura veste buna este aceea ca in primele opt luni ale anului in curs cresterea numarului de autorizatii pentru toate imobilele rezidentiale s-a situat la 7,4%, iar in ultimii doi ani declinul s-a mai ponderat, in ceea ce priveste cota procentuala, ceea ce ar putea insemna ca in 2015 va avea loc cel putin o stabilizare a numarului autorizatiilor de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale unifamiliale.
Dinamica secventiala pentru 2015 este relativ favorabila
In fine, dar nu in ultimul rand, Eurostat evidentiaza si evolutia secventiala a celor doua componente din fiecare luna a anului in curs pentru care exista date statistice, acestea fiind insa calculate tot prin metoda proprie a statisticii europene (estimare de tip „phased-out”), respectiv ca serie ajustata, astfel incat informatiile sunt intrucatva diferite fata de cele de la INS. Totusi, trebuie avut in vedere ca institutul de statistica din tara noastra anunta, in cadrul comunicatelor specifice, dinamica emiterii tuturor autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale (inclusiv pentru imobile administrative si alte cladiri), mai ales la o baza de calcul anuala, astfel incat diferentele respective sunt explicabile. In concluzie, pe seria secventiala estimata de Eurostat in cazul permiselor ce vizeaza edificarea imobilelor de locuit multifamiliale, in ianuarie a.c. majorarea a fost de +6,2% (fata de luna decembrie 2014), pentru ca in urmatoarele 28 de zile sa se raporteze o scadere de -1,2%, dupa care, in martie a.c., deprecierea a fost de -7%. Nici in aprilie si mai nu s-a constatat vreo imbunatatire, ci dimpotriva, au avut loc scaderi secventiale succesive de -8,9% si -1,2%, dupa care in iunie s-a remarcat o crestere de +28,5%, urmata de un regres evaluat la -15,7% in iulie si de o majorare situata la +30,7% in august. Pentru al doilea indicator, al permiselor ce asigura construirea cladirilor rezidentiale cu o singura unitate locativa (exceptandu-le pe cele sociale), seria secventiala a datelor din intervalul ianuarie-august 2015 indica fluctuatii de +0,7%, +1,2%, -0,9%, -1,4%, +2,6%, +2,5%, -2% si +13,6%, ceea ce denota, in mare masura, perspective relativ favorabile si pentru acest segment de piata, la nivelul anului in curs. Pentru informatii suplimentare, www.ec.europa.eu/eurostat/
 
ALLBIMRAWLPLUGTotalEnergiesSISECAMABONARE REVISTEhilti
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Ubitech
Arduro
leviatan
Acvatot 2019
ELECTROGRUP
AED
SIGM
BogArt
quadratum
concelex
MAKITA
CONCEPT STRUCTURE
rigips
DRS
strabag nivel 1
ness project
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
VEGO
noark
EDIT-Structural
konsent
CDS
viarom
SSAB

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<