GUVERN: Bilantul la final de mandat, prezentat de premierul Ciolos |
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 04 Ian 2017 16:35 |
La 4 ianuarie 2017, in timp ce membrii noului Cabinet condus de Sorin Mihai Grindeanu se aflau la Parlament pentru audierea in comisii, procedura urmata de votul in plen pentru investitura, premierul in functie, Dacian Julien Ciolos, a prezentat, la Palatul Victoria, bilantul guvernarii sale. In cadrul raportului pus la dispozitia publicului, ce include si o anexa, membrii Executivului tehnocrat afirma ca „isi incheie mandatul cu o buna evolutie in atragerea fondurilor europene, o crestere economica peste previziuni, cu un numar substantial de noi locuri de munca create si cu o imagine favorabila in plan extern, care a stimulat investitorii sa aduca bani in Romania”. Conform documentului, printre realizarile mandatului de un an, asumat de tehnocrati, s-ar afla faptul ca „in 2016 au intrat in Romania 7,23 miliarde euro de la Comisia Europeana, din care aproape 2,5 miliarde euro aferente perioadei actuale de programare. Astfel, rata de absorbtie a fondurilor europene pentru perioada de programare 2007-2013 a crescut de la 58,6% in noiembrie 2015 la 81,7% in decembrie 2016”.
Deblocarea lucrarilor la autostrazi - un merit asumat de tehnocrati
Un alt capitol pe care Cabinetul Ciolos l-a gasit demn de mentionat in raportul final al activitatii de guvernare este cel al investitiilor straine directe, care „au atins 3,7 miliarde de euro, cea mai mare valoare din ultimii cinci ani”. „Cu un avans de aproape 5% in 2016, Romania a reusit sa obtina cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana. In plus, numarul de salariati pe total economie a crescut in 2016 cu 155.000 de persoane, cu 3,4% mai mult fata de perioada corespunzatoare a anului 2015, iar numarul de someri a scazut cu 90.000 de persoane, rata somajului inregistrat ajungand la 4,7% fata de 4,9% in decembrie 2015. Tot in 2016, castigul salarial mediu brut pe total economie a fost de 2.838 de lei, cu 12,9% mai mare decat cel inregistrat in perioada corespunzatoare a anului 2015, in timp ce salariul minim pe economie a crescut de la 1.050 de lei la 1.250 de lei, din luna mai 2016. In ceea ce priveste investitiile, am deblocat activitatea de lucrari pe 160 de kilometri de autostrada. Acest guvern lasa «mostenire» Masterplanul de transport adoptat. Tot la acest capitol, am deblocat constructia spitalelor regionale in Iasi, Cluj si Craiova, iar printre alte masuri sociale precizam ca am incurajat mobilitatea sociala si geografica a lucratorilor, astfel incat oamenii sa iasa din saracie si din somaj. Somerii care decid sa isi schimbe domiciliul la o distanta mai mare de 50 kilometri, pentru a lucra, beneficiaza de o prima de instalare de 12.500 de lei”, se mai arata in bilantul guvernarii tehnocrate.
In ultima sa declaratie in calitate de prim-ministru al Guvernului Romaniei, Dacian Ciolos a aratat ca „acest guvern (tehnocrat - n.r.) a aparut (...) intr-un context social si politic exceptional, dupa manifestatii de strada, dupa demisia guvernului precedent, moment in care s-a convenit la nivel politic instalarea unui guvern tehnocrat. A fost, deci, o formula exceptionala a acestei guvernari si, in acest context (...), am beneficiat si de o sustinere politica relativ volatila in Parlament, ceea a ingreunat luarea unor decizii”. Subliniind ca populatia a avut asteptari foarte mari de la Executivul tehnocrat, Dacian Ciolos a mai explicat ca „presiunile au fost foarte mari ca acest guvern sa demareze reforme si sa intervina in foarte multe domenii, atata vreme cat, pe de alta parte, unele partide se asteptau ca acest guvern sa se ocupe in primul rand de administrarea treburilor curente ale tarii. Insa, inca de la inceputul guvernarii, au iesit la iveala mai multe probleme, mai multe lucruri ascunse timp de, in multe cazuri, peste 20 de ani, care si-au facut simtita prezenta si problemele au aparut, au iesit la iveala in aceasta perioada, asa incat guvernul nu avea cum sa nu abordeze aceste lucruri frontal”. Pentru a descarca raportul final de guvernare si anexa, click aici si aici!
|