GUVERNUL a aprobat prelungirea contractelor PNDL I cu pana la 2 ani |
Actualitatea interna Publicat de Elena Icleanu 05 Ian 2021 10:23 |
![]() Totodata, prin PNDL etapa I (perioada 2016-2021), au fost finantate 1.149 obiective de investitii, dintre care au fost finalizate (cu PVRTL) 592 obiective de investitii. Pentru acestea, durata contractelor de finantare expira la data de 31 decembrie 2021, dar nu toti beneficiarii pot finaliza obiectivele de investitii in limita bugetului alocat, astfel ca pentru aceste obiective contractele de finantare multianuale se prelungesc cu o perioada de pana la 2 ani.
"Pentru suplimentarea sumelor alocate, beneficiarii PNDL - etapa I pot depune o solicitare conform modelului prevazut in Anexa nr. 3, insotita de o nota justificativa, in termen de 30 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta. Nerespectarea termenului de 30 zile atrage decaderea beneficiarilor aflati in aceasta situatie din dreptul de a solicita sume suplimentare de la bugetul de stat", informeaza un comunicat al Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA), care se ocupa de implementarea PNDL.
Suplimentarea valorii obiectivelor este data de majorarea salariului minim pe economie din constructii, de cresterea pretului materialelor, precum si de adoptarea unor normative de proiectare mult mai stricte in special pentru unitatile de invatamant.
Totodata, actul normativ prevede si posibilitatea ca beneficiarii sa plateasca, din bugetul propriu, lucrarile la proiecte si, ulterior, in limita bugetului alocat, MDLPA sa deconteze aceste cheltuieli.
***
In prezent, prin PNDL I sunt contractate 4.511 obiective multianuale, in valoare totala de 14,86 miliarde lei, din care 2.917 obiective, in valoare de 7,89 miliarde lei, sunt finalizate.
In etapa a II-a a PNDL, sunt incluse 7.251 obiective, in valoare totala de 29,3 miliarde lei; dintre acestea, au fost finalizate 1.757 obiective, in valoare de 3,3 miliarde lei.
Facturile decontate pentru proiectele incluse in etapa I a PNDL au o valoare totala de 12,36 miliarde de lei, iar, pentru cea de-a doua etapa, sunt de peste 14,58 miliarde de lei.
|