Agenda Constructiilor
Vineri, 22 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - OMV Petrom: Neptun Deep va contribui cu 20 miliarde euro la bugetul de stat
OMV Petrom: Neptun Deep va contribui cu 20 miliarde euro la bugetul de stat
Actualitatea interna Publicat de Stelian DINCA 31 Iul 2023 11:14
Proiectul Neptun Deep va contribui la viitorul securitatii energetice in Romania si in regiune si va avea o contributie la bugetul de stat estimata in valoare de aproximativ 20 miliarde de euro, a declarat, pentru Agerpres, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.
"Neptun Deep este un proiect strategic atat pentru noi, cat si pentru Romania. Decizia finala de investitie pentru Neptun Deep, luata in iunie 2023, ne permite sa trecem la faza de executie a proiectului. Acesta va fi o schimbare de paradigma pentru Romania si pentru regiune, contribuind la viitorul securitatii energetice a acestora. Romania va deveni cel mai mare producator de gaze naturale din UE. Iar Neptun Deep va avea o contributie la bugetul de stat estimata in valoare de aproximativ 20 miliarde de euro, pe durata proiectului", a spus Christina Verchere.
Ea a explicat, intr-o conferinta de presa, ca aceasta contributie va incepe din 2027, dar statul va primi probabil venituri din 2025.
"Avem 10 ani de platou, dupa care 8 ani va fi productie in declin, 4 ani perioada de constructie. Atunci nu se vor genera venituri, atunci doar cheltuim si abia dupa putem sa estimam contributia de stat. Abia cand incepem sa culegem veniturile, adica din 2027. Insa statul va primi probabil venituri la buget si mai devreme, pentru ca noi cheltuim bani, se percepe TVA si cred ca din 2025 va incepe sa primeasca venituri", a afirmat Verchere.
Aceasta a precizat ca urmatorii pasi includ avizarea planului de dezvoltare a zacamantului de catre autoritatile de reglementare, atribuirea principalelor contracte si autorizari.
In ceea ce priveste destinatia volumelor de gaz din acest perimetru, Verchere a subliniat ca, datorita pozitionarii sale, Romania se remarca drept o piata atractiva si, avand in vedere ca piata de gaze naturale opereaza la nivel european, sunt explorate activ toate optiunile disponibile in Uniunea Europeana.
Totodata, CEO-ul OMV Petrom a precizat ca proiectul Neptun Deep ia in considerare orice potential impact asupra mediului sau asupra comunitatilor locale.
"In cadrul fazei de dezvoltare a proiectului, vom face evaluari ale mediului si ale vietii marine si vom lua masuri atunci cand va fi nevoie. Conducta de gaze naturale care porneste de la platforma va fi complet ingropata. Cand ajunge la tarm, aceasta va trece printr-un tunel subteran, fara a afecta plaja. Pe durata intregului proiect, o echipa de specialisti si biologi marini dedicata va monitoriza constant impactul asupra mediului marin. De ani de zile, operam in siguranta in Marea Neagra", a explicat Christina Verchere.
In ceea ce priveste locurile de munca create prin implementarea acestui proiect, ea a precizat ca ar trebui sa fie 9.000 de locuri de munca impactate de Neptun Deep.
"Practic, noi acum lucram cu agentia de Reglementare pentru planul de dezvoltare a zacamantului, dupa care vom face contractarea, iar apoi vor incepe lucrarile. Lucrarile vor incepe fizic in 2024, asta anticipam. In ceea ce priveste numarul de persoane, noi ne-am stabilit un interval. Vom avea peste 300 de posturi in Petrom legate direct de proiectul Neptun Deep. Vor fi si mai multe indirecte si bineinteles, vor fi si angajatii contractantilor. Daca luam doar angajatii directi, indirecti, locurile de munca induse ar trebui sa fie 9.000 de locuri de munca impactate de Neptun Deep", a afirmat directorul general al OMV Petrom.
Pe de alta parte, ea a mentionat ca OMV Petrom investeste constant in activitatile de explorare si productie pentru a combate declinul natural al perimetrelor companiei si pentru a identifica noi resurse.
"In prima jumatate a anului, am crescut valoarea totala a investitiilor noastre cu 70%, la 2,4 miliarde de lei. Din aceasta suma, peste un miliard de lei au fost directionati in activitatile de explorare si productie, 30% fiind destinat activitatilor de explorare. Descoperirile anuntate recent sunt rezultatul investitiilor continue. Strategia noastra de explorare se concentreaza pe oportunitatile din apropierea zacamintelor existente, localizate langa infrastructura pre-existenta, ceea ce faciliteaza dezvoltarea rapida, conectarea si productia timpurie a resurselor nou descoperite. Principala descoperire a avut loc in perimetrul de explorare Verguleasa, care a intrat in productie experimentala in iunie si a inceput deja sa livreze. Testarea celorlalte doua descoperiri este planificata pentru acest an", a spus Verchere.
OMV Petrom si Romgaz au anuntat, in 21 iunie, ca au aprobat planul de dezvoltare a zacamintelor comerciale de gaze naturale Domino si Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmand sa fie depus la Agentia Nationala pentru Resurse Minerale pentru confirmare.
Cele doua companii vor investi pana la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o productie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Prima productie este estimata in 2027. Productia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafata de 7.500 kmp si se afla la o distanta de circa 160 km de tarm, in ape cu adancimi cuprinse intre 100 si 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerata in 2008 si a inclus doua campanii de achizitie 3D si doua campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc in 2012. 
 
ALLBIMSISECAMABONARE REVISTERAWLPLUGhiltiTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
MAKITA
leviatan
viarom
Arduro
Ubitech
rigips
DRS
noark
VEGO
BogArt
theda mar
CDS
ness project
ERBASU CONSTRUCT
SIGM
Acvatot 2019
AED
quadratum
SSAB
konsent
EDIT-Structural
CONCEPT STRUCTURE
concelex
ELECTROGRUP
strabag nivel 1

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<