Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - COFACE: Crestere de 10% a numarului de insolvente in 2022, dupa +10% in 2021
COFACE: Crestere de 10% a numarului de insolvente in 2022, dupa +10% in 2021
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Elena Icleanu 25 Feb 2022 06:31
Cel mai recent studiu Coface Romania arata ca in anul 2021 s-au deschis 6.113 proceduri noi de insolventa, in crestere cu 10% fata de nivelul anului anterior, dar in continuare sub nivelul inregistrat inainte de impactul pandemiei Covid-19 pe plan local. Pierderile companiilor care au intrat in insolventa au inregistrat o crestere accelerata. Numarul de angajati raportat de firmele insolvente in perioada analizata este de aproape 30.000. Pentru 2022, reprezentantii Coface Romania estimeaza ca numarul insolventelor va creste, din nou, cu 10%, fiind asteptate dificultati financiare inclusiv pentru companiile de dimensiuni medii si mari. Cele mai multe insolvente deschise in anul 2021 au fost inregistrate in sectorul constructiilor (1.115), majoritatea societatilor in dificultate fiind reprezentata de firme mici, afectate grav de cresterea salariului minim impus si de scumpirea materiilor prime.
 
Evolutia firmelor insolvente
In 2021 s-a observat o crestere a numarului companiilor insolvente care inregistreaza venituri peste 0,5 milioane de euro (medii si mari). Astfel, numarul acestora s-a situat in 2021 la 322 companii, comparativ cu 301 in anul precedent. Aceasta evolutie se reflecta si in cresterea pierderilor financiare de aproape 5,3 miliarde lei fata de 3 miliarde lei in 2020, dar si la nivel social. Daca in 2020 firmele intrate in insolventa raportau un numar de aproape 20.000 de angajati, acesta a crescut in 2021 la aproape 30.000, arata analiza Coface.
Conform datelor publicate de CIP (Centrala Incidentelor de Plati) furnizate de catre Banca Nationala a Romaniei, sumele refuzate la plata cu instrumente de debit pe parcursul anului 2021 au fost in valoare totala de 1,2 miliarde lei, la jumatate fata de nivelul din anul precedent si aproape de opt ori mai putin comparativ cu nivelul maxim al refuzurilor de plata inregistrat in criza financiara precedenta (2009-2010). In conditiile in care numarul incidentelor de plata in aceeasi perioada analizata a scazut proportional cu suma acestora, valoarea medie a incidentelor de plata inregistrate pe parcursul anului 2021 a scazut la 42.000 de lei, cu aproape o treime mai putin decat in anul anterior.
"Cresterea insolventelor in randul companiilor mari poate genera efecte negative multiplicatoare in economie, din cauza contagiunii ridicate dintre afaceri. Creditul comercial, deci finantarea companiilor prin extinderea termenelor de plata, a continuat sa creasca intr-un ritm superior creditului financiar asigurat de sistemul bancar. In acest context, economia are nevoie de masuri imediate pentru limitarea efectului de contagiune, adica vulnerabilitatea companiilor mici sa ameninte imunitatea celor medii si mari", a declarat Iancu Guda, Services Director, Coface Romania.
 
 
Distributia sectoriala a insolventelor
Cele mai multe insolvente deschise in anul 2021 au fost inregistrate in sectorul constructiilor (1.115), urmat de comertul cu amanuntul (847) si comertul cu ridicata (833). Astfel, ponderea primelor 3 sectoare care au inregistrat cele mai multe dosare de insolventa pe rol a variat in ultimii 5 ani intre 50% - 54%, iar pentru primele 5 sectoare intre 65% - 70%.
Primele 5 sectoare care inregistreaza cel mai ridicat numar al insolventelor acopera o pondere similara si din punctul de vedere al firmelor totale active, mai arata datele Coface. Din aceasta perspectiva, cel mai afectat sector este cel al fabricarii produselor textile, a articolelor de imbracaminte si incaltaminte, care a inregistrat o rata a insolventelor de 54 de companii la 1.000 de firme active. Sectorul constructiilor a inregistrat 34 de insolvente la 1.000 de companii active in anul 2021, 90% dintre acestea fiind companii mici cu venituri sub 0,5 milioane de euro, care nu au rezistat socurilor de crestere a costurilor cu materia prima si presiunile salariale din ce in ce mai mari. Sectorul HoReCa completeaza podiumul industriilor cu cele mai multe insolvente la 1.000 de companii active, fiind activitatea cea mai puternic afectata de restrictiile impotriva pandemiei Covid-19.
"Anii 2020 si 2021 sunt o exceptie de la evolutia clasica a unei crize: 2020 a fost definit de o recesiune puternica dar cu insolvente in scadere (minimul istoric), iar revenirea din 2021 a fost o crestere economica fara precedent, peste asteptari si cu un mediu extrem de volatil. Contextul a afectat mediul de business, generand multe insolvente, insa in continuare se pastreaza o diferenta fata de crizele anterioare. Provocarile companiilor au crescut pe fondul presiunii cresterii inflatiei (costuri cu materiile prime, energie, gaz, combustibil sau majorarea dobanzilor). Presiunile se vor manifesta in continuare pentru ca 2021 a fost doar o prefata pentru normalizarea mediului din 2022, accentuata de inflatia care va continua sa creasca, dar si de accentuarea riscurilor politice si geo-politice. Avand in vedere contextul economic actual, cel mai probabil anul curent va marca o crestere a insolventelor la un nivel superior celui inregistrat inainte de pandemia Covid-19", a declarat Eugen Anicescu, Country Manager, Coface Romania.
 
Radiografia mediului de afaceri
Analizand evolutia pentru anul 2021, prin comparatie cu anul precedent se observa o situatie favorabila pentru maturizarea mediului de afaceri. Practic, raportul dintre companiile care si-au intrerupt activitatea si cele nou infiintate a scazut la doar 1,14, cel mai scazut nivel din ultimul deceniu si de aproape doua ori sub media inregistrata in perioada 2010-2020.
Numarul companiilor care si-au intrerupt activitatea in anul 2021 a fost aproape de 118.000, in crestere cu 26% fata de anul precedent. In acelasi timp, numarul companiilor SRL nou inmatriculate in anul 2021 a crescut cu 31%, ajungand la circa 100.000. Mai mult decat atat, numarul total de firme infiintate in 2021 se apropie de 150.000, nivelul maxim al ultimului deceniu.
 
Analiza contextului economic
Dupa un 2020 marcat de o recesiune vizibila la nivelul mai multor sectoare de activitate, anul trecut a cunoscut o revenire economica semnificativa. Relansarea economica a fost sustinuta si de un maxim record al remitentelor romanilor din diaspora, care au trimis 3,4 miliarde euro pe parcursul anului 2021, cu aproape 10% peste intregul nivel al investitiilor straine directe de 3 miliarde euro. In acelasi timp, relaxarea timpurie precipitata a restrictiilor impotriva Covid-19 in primavara anului 2021 a contribuit la cresterea consumului si sustinerea activitatii economice. Astfel, economia a inregistrat o crestere reala de circa 7%.
Pe de alta parte, inflatia lunara inregistrata la finalul anului 2021 a fost aproape de 8,5%, in conditiile in care inflatia medie pentru intreg anul se apropie de 6%. Presiunile inflationiste au fost sustinute si de cresterea preturilor la gaze, energie si combustibil, generand efecte secundare.
 
hiltiALLBIMTotalEnergiesABONARE REVISTESISECAMRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
concelex
EDIT-Structural
GEWISS
VEGO
EURO BUILD
noark
strabag nivel 1
ELECTROGRUP
SSAB
Ubitech
leviatan
CONCEPT STRUCTURE
MAKITA
quadratum
Arduro
Acvatot 2019
BogArt
CDS
konsent
rigips
AED
ERBASU CONSTRUCT
theda mar
SIGM
DRS

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<