Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - FILIP & CO: Noi modificari aduse legislatiei achizitiilor publice in contextul PNRR
FILIP & CO: Noi modificari aduse legislatiei achizitiilor publice in contextul PNRR
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de AG&F 07 Sep 2021 11:49
In Monitorul Oficial nr. 821 din 27 august 2021 a fost publicata Ordonanta de Guvern 3/2021 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul achizitiilor publice („OG nr. 3/2021”). Aceasta reprezinta o noua incercare a guvernului pentru imbunatatirea procedurilor de atribuire si implementare a contractelor de achizitii publice - din pacate, in lipsa unui plan bine definit, masurile adoptate nu rezolva problemele principale care ingreuneaza atribuirea contractelor.
Modificarile aduse sunt justificate de guvern in contextul necesitatii adoptarii unor masuri urgente pentru perfectionarea si flexibilizarea sistemului achizitiilor publice. In motivarea actului, consecinta cea mai grava subliniata de executiv este reprezentanta de amanarea sau intarzierea implementarii unor proiecte de investitii majore, inclusiv a celor finantate din Planul National de Redresare si Rezilienta („PNRR”).
Conform ultimelor informatii publice pe acest subiect, PNRR propus de Romania ar urma sa primeasca o decizie de la Comisia Europene la sfarsitul lunii septembrie 20211. Reamintim ca desi fondurile puse la dispozitie prin PNRR au o arie de acoperire extinsa, proiectele trebuie sa fie implementate si finalizate intr-un termen de 3 ani de la angajarea sumelor (i.e. anul 2026).
Avand in vedere ca existenta litigiilor in materia achizitiilor publice a fost mentionat frecvent ca un factor constant de intarziere a graficului de implementare a proiectelor finantate din fonduri europene, executivul a propus o serie de masuri strategice pentru respectarea termenelor-limita.
Modificari binevenite aduse de OG 3/2021
Printre masurile benefice, regasim:
- eliminarea din sarcina operatorului economic declarat castigator, a obligatiei de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile secundare/punctele de lucru pentru demonstrarea indeplinirii conditiei de excludere referitoare la plata impozitelor sau a contributiilor la asigurarile sociale. In prezent, este suficienta o declaratie pe proprie raspundere a ofertantului declarat castigator din care sa reiasa ca nu si-a incalcat obligatiile privind plata impozitelor sau a contributiilor la asigurarile sociale. Este de asteptat ca declaratiile sa fie fundamentate tot pe certificate fiscale (niciun administrator neasumandu-si riscul semnarii unei declaratii fara sa cunoasca date din certificatele fiscale), dar integrarea lor intr-o declaratie permite obtinerea lor de-a lungul activitatii.
- reducerea perioadei maxime de prelungire a termenului de intocmire a raportului procedurii sau a raportului intermediar de la 80 zile la 30 zile (pentru licitatia deschisa si restransa), 15 zile (pentru procedura simplificata si negocierea fara publicare a unui anunt de participare) si, respectiv 50 zile (pentru negocierea competitiva si dialogul competitiv);
- eliminarea posibilitatii de prelungire a termenului de prezentare a documentelor care dovedesc informatii din DUAE pentru procedurile simplificate, termenul de prezentare a documentelor fiind de 5 zile lucratoare;
- reducerea termenului in care autoritatile contractante au obligatia de a publica decizia de anulare a procedurii de atribuire - de la 3 zile lucratoare la o zi lucratoare;
- reducerea termenului in care autoritatea contractanta trebuie sa anuleze un act/sa emita un act/ sa adopte masuri necesare pentru restabilirea legalitatii ca urmare a unei decizii CNSC/ a instantei de judecata - termenul a fost redus de la 20 de zile lucratoare la 10 zile lucratoare;
- a fost eliminata obligatia de a transmite celeilalte/celorlalte parti implicate in procedura de contestare in fata CNSC o copie de pe inscrisurile doveditoare atasate plangerii sub sanctiunea respingerii plangerii ca tardiva, partile avand doar obligatia comunicarii unei copii de pe plangere.
Cu toate acestea, masurile propuse sunt departe de a flexibiliza sistemul achizitiilor publice in contextul in care numarul dosarelor inregistrate pe rolul instantelor si in fata Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor („CNSC”) este in crestere. De exemplu, numai in perioada 1 ianuarie 2021 - 31 iulie 2021 au fost inregistrate un numar de 1.959 dosare pe rolul CNSC - numarul de contestatii fiind cu 26,22% mai mare decat contestatiile inregistrate in aceeasi perioada a anului 2020.
Obligativitatea semnarii contractului de achizitie cu ofertantul castigator. Experienta altor state membre
Solutia legislativa privind modificarea Legii nr. 101/2016 ce vizeaza caile de atac in materia achizitiilor publice („Legea nr. 101/2016”) in sensul institurii obligatiei semnarii contractului cu ofertantul declarat castigator, dupa adoptarea deciziei CNSC/ a primei instante este criticabila.
Consideram ca o solutie echitabila, care sa ofere un echilibru intre celeritatea solutionarii contestatiilor si legalitatea desfasurarii procedurilor de achizitie ar fi impus posibilitatea operatorilor economici de a obtine suspendarea (cel putin) provizorie a solutiei initiale in masura in care ar fi existat motive evidente care sa justifice o astfel de solutie. De altfel, o abordare similara este adoptata in prezent in alte state membre ale Uniunii Europene, ca de exemplu:
- Austria: solutia primei instante cu privire la contestatia impotriva rezultatului unei proceduri de atribuire nu are un efect suspensiv automat. Cu toate acestea, pentru a impiedca autoritatile contractante sa atribuire contractul de achizitie, petentii pot obtine o hotarare provizorie in acest sens (in termen de 10 zile de la data depunerii cererii).
- Belgia: legislatia prevede un interval de 15 zile intre data la care participantii sunt informati privind rezultatul procedurii si momentul incheierii contractului cu ofertantul castigator in care partea interesata poate cere suspendarea si/sau anularea contractului de achizitie in fata Consiliului de Stat sau poate urma o procedura sumara in fata instantelor civile (anularea si suspendarea contractului poate fi obtinuta doar pentru motive determinate, precizate expres in Actul din 17 iunie 2013).
- Norvegia: in perioada de asteptare, partile interesante pot apela la masuri provizorii pentru suspendarea semnarii contractului cu ofertantul castigator pana la solutionarea contestatiei de catre instantele judecatoresti.
In concluzie, consideram ca desi intentia a fost una buna, modificarile aduse prin OG 3/2021 sunt departe de a aduce schimbarile preconizate cu privire la flexibilizarea reala a procedurilor de achizitie publica si a implementarii proiectelor din PNRR. Operatorii economici interesati sa obtina solutii cat mai corecte vor renunta la tendinta ultimilor ani de a apela la CNSC in prima faza si se vor indrepta in mod evident catre instantele de judecata, avand sanse mai mari sa beneficieze de un probatoriu mai complex (inclusiv proba cu expertiza). Durata unui astfel de proces, avand un probatoriu complex, se situeaza intre 6 luni la 1 an, astfel incat implementarea unui proiect cu fonduri din PNRR poate fi afectata.
In acest context, ramane de vazut care vor fi masurile concrete pe care legiuitorul primar sau delegat le va lua in perioada viitoare si daca modelul achizitiilor centralizate folosit cu succes de state membre UE cu traditie in domeniul achizitiilor publice (e.g. Danemarca, Finlanda, Franta, Italia, Germania sau Austria) va fi implementat sau nu in Romania ca o solutie de ultim moment pentru a reduce numarul de proceduri si implicit, contestatii.
 
* Autor: Carmen Calabache, associate Filip & Company
 
RAWLPLUGTotalEnergieshiltiABONARE REVISTESISECAMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ERBASU CONSTRUCT
VEGO
Ubitech
concelex
CONCEPT STRUCTURE
Arduro
SIGM
strabag nivel 1
DRS
SSAB
ELECTROGRUP
quadratum
rigips
CDS
EDIT-Structural
Acvatot 2019
AED
noark
GEWISS
konsent
MAKITA
BogArt
theda mar
leviatan
EURO BUILD

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<