In considerarea evolutiei situatiei epidemiologice internationale determinata de raspandirea Coronavirusului, care a determinat declararea pandemiei de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, la data de 11 martie 2020, a fost adoptat Decretul nr. 195/2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei („Decretul”).

Prin Decret, s-au luat o serie de masuri urgente, cu caracter exceptional, in domeniul social, economic si al justitiei, pe de o parte, pentru limitarea infectarii cu Coronavirusul iar, pe de alta parte, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei.

Impactul major generat atat asupra economiei globale, cat si asupra economiei nationale, care s-ar putea reflecta intr-o evolutie negativa a produsului intern brut aferent anului in curs, ca o consecinta a izbucnirii Covid-19, impune masuri pentru atenuarea acestor repercusiuni negative asupra economiei. In acest sens, statele membre ale Uniunii Europene au inceput sa raspunda cu promptitudine imperativului adoptarii unor instrumente care sa protejeze mediul de afaceri.

Astfel, in continuarea masurilor prevazute prin intermediul Decretului pentru instituirea situatiei de urgenta, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 29/2020 privind unele masuri economice si fiscal-bugetare („O.U.G. nr. 29/2020”) anticipeaza confruntarea inevitabila cu o incapacitate extinsa de plata sau chiar cu o lipsa brusca de lichiditati in cazul intreprinderilor mici si mijlocii.

Urmatoarele masuri menite sa atenueze impactul socio-economic al pandemiei de Coronavirus privesc amanarea platii ratelor de catre persoane fizice sau juridice imprumutate, ale caror venituri au fost afectate in mod direct sau indirect, pentru o perioada de la o luna pana la noua luni, respectiv cel mai tarziu pana la finalul anului curent.

La nivelul Uniunii Europene, pentru a atenua efectele negative asupra nivelului de trai al populatiei si asupra economiei, Comisia Europeana a adoptat un set amplu de masuri economice, a flexibilizat normele bugetare europene si a revizuit normele privind ajutoarele de stat, instituind initiativa pentru investitii in raspunsul la Coronavirus, in valoare de 37 de miliarde euro, pentru a furniza lichiditati intreprinderilor mici si sectorului asistentei medicale.

 

Caracterul global al raspandirii infectarii cu Coronavirus, conform Bloomberg, ar putea costa economia mondiala un pret de aproximativ 2,7 trilioane de dolari in considerarea unor factori precum distributia cazurilor de imbolnavire intr-un numar mare de tari, estimarile riscurilor pentru lanturile de aprovizionare globale si un model pe scara larga al economiei globale.

Efectele premisei crizei economice se resimt deja in Romania, intr-o prima faza, prin deprecierea monedei nationale in raport cu euro, evolutie care este deja cuantificata in ratele creditelor bancare, in facturi mai mari la utilitati, precum si in domeniul imobiliar sau auto.

Analistii Frames concluzioneaza intr-un studiu recent ca problemele sunt tot mai mari in retelele de aprovizionare, mai ales in China, principalul exportator al lumii, fluctuatiile semnificative ale tarifelor resurselor, precum petrol, gaze, cupru, sunt elemente de natura sa genereze perspectivele unei crize economice, accentuata si de scaderea semnificativa a consumului la nivel mondial, principalul motor economic.

Dincolo de faptul ca epidemia a dus la inchiderea a numeroase fabrici din China, raspandirea Coronavirusului in Europa, in tari precum Italia, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Romaniei, este de natura sa genereze blocaje semnificative pe lantul economic iar peste 70% din societati nu au o strategie pentru astfel de situatii.

Lipsa planurilor manageriale de raspuns la situatii de criza, slaba sau inexistenta digitalizare a proceselor operationale de productie care sa permita controlul de la distanta, precum si lipsa unor rezerve financiare pentru astfel de situatii, reprezinta situatii care sunt de natura sa duca la intarzierea platilor si inevitabil, la incapacitate de plata.

Una dintre masurile viabile pentru prevenirea incapacitatii de plata poate fi reprezentata de deblocarea capitalului din active non-core business, precum terenuri, depozite, spatii comerciale, autovehicule sau echipamente care nu sunt dedicate obiectului principal de activitate pentru asigurarea unui nivel rezonabil de lichiditati in vederea asigurarii platii cheltuielilor curente.

 

Ca aspect prealabil, redam principalele masuri instituite prin Decret, O.U.G. nr. 29/2020 si prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 417 din data de 24 martie 2020 in aplicarea Decretului, cu potentiale consecinte in procedura insolventei, pe care le vom analiza dintr-o perspectiva pragmatica, dupa cum urmeaza:

1. termenele de prescriptie si termenele de decadere de orice fel nu incep sa curga, iar, daca au inceput sa curga, se suspenda pe toata durata starii de urgenta;

2. pe durata starii de urgenta, activitatea de judecata continua in cauzele de urgenta deosebita; este considerata cauza de urgenta, in materia insolventei, cererea pentru suspendarea provizorie a oricaror proceduri de executare silita a bunurilor debitorului pana la pronuntarea hotararii cu privire la cererea de deschidere a procedurii, in cazuri urgente, care ar pune in pericol activele debitorului;

3. termenele de exercitare a cailor de atac, aflate in curs la data instituirii starii de urgenta, se intrerup, urmand a curge noi termene, de aceeasi durata, de la data incetarii starii de urgenta;

4. prorogarea termenelor de plata aferente impozitului pe teren, pe cladiri si pe mijloace de transport de la data de 31 martie 2020 la data de 30 iunie 2020, cu mentinerea acordarii bonificatiei stabilite de autoritatile locale;

5. intreprinderile mici si mijlocii, care si-au intrerupt activitatea total sau partial in baza deciziilor emise de autoritatile publice competente, potrivit legii, pe perioada starii de urgenta decretate si care detin certificatul de situatie de urgenta emis de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, beneficiaza de amanarea la plata pentru serviciile de utilitati, anume electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice si de internet, precum si de amanarea la plata a chiriei pentru imobilul cu destinatie de sediu social si de sedii secundare;

6. amanarea platii ratelor catre banci de catre persoane fizice sau juridice imprumutate, ale caror venituri au fost afectat in mod direct sau indirect, pentru o perioada de la o luna pana la noua luni.

 

Suspendarea termenelor de prescriptie si de decadere nu este susceptibila de a modifica conditiile pentru deschiderea procedurii de insolventa, fie ca aceasta se deschide la cererea debitorului ori a creditorului, care raman cele prevazute de dispozitiile Legii 85/2014 privind procedurile de insolventa. Aceste conditii sunt, in esenta, aparitia unei stari de incapacitate de plata, la cererea debitorului, respectiv existenta unei creante certe, lichide si exigibile de mai mult de 60 de zile si cu o valoarea mai mare de 40.000 lei, la cererea creditorului.

Cu toate acestea, termenul de 30 zile de la aparitia starii de insolventa, in care debitorul are obligatia de a formula cerere de deschidere a procedurii, va fi suspendat pe perioada starii de urgenta. In cazul cererii de deschidere a procedurii de insolventa a creditorului, in masura in care acesta detine o creanta scadenta de mai putin de 60 zile, termenul se suspenda, astfel incat creditorul nu va putea introduce cererea decat dupa implinirea acestui termen, ulterior perioadei de urgenta.

Suspendarea termenelor de prescriptie si de decadere cumulata cu intreruperea termenelor de formulare a cailor de atac, precum si cu suspendarea activitatii de judecata pe perioada de urgenta au ca si consecinta imediata o amanare a valului de insolvente preconizate pe fondul inevitabilei incapacitati de plata cu care se vor confrunta in principal intreprinderile mici si mijlocii. Ulterior incetarii starii de urgenta, se va inregistra cel mai probabil o crestere a numarului insolventelor, atat la cererea creditorilor, cat si a debitorilor, termenul la care vor fi insa solutionate aceste cereri fiind unul semnificativ extins ca urmare a aglomerarii cauzelor pe rolul instantelor de judecata si al neacordarii de termene de judecata pe parcursul starii de urgenta.

Aceasta prorogare aferenta perioadei starii de urgenta ar putea avea efectul scontat al salvgardarii afacerii si al evitarii insolventei numai in masura in care toate celelalte parghii, anume amanarea platii facturilor de utilitati, a impozitelor locate pentru trei luni ori a ratelor de credit de pana la noua luni ar constitui instrumente suficiente in fata tuturor celorlalti factori negativi care afecteaza veniturile si conduc la incapacitate de plata.

In interpretarea prezumtiei conform careia prin insolventa se intelege acea stare a patrimoniului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, literatura de specialitate a retinut ca „incetarea platilor trebuie sa aiba un caracter de generalitate si sa constituie indiciul exterior […] al neputintei profesionistului de executare a obligatiilor scadente, certe si lichide asumate”.

Cu alte cuvinte, tot doctrina opineaza ca aceasta stare de presupusa incetare a platilor trebuie sa fie una generala, efectiva si cu caracter permanent, manifestata prin semne exterioare care sa denote ca debitorul este in neputinta de a mai desfasura exploatarea afacerii sale si ca patrimoniul nu mai face fata datoriilor.

Or, potrivit unui studiu recent efectuat de Frames, 72% dintre investitori au declarat ca nu au un plan de risc pentru o asemenea situatie, in timp ce doar 11% au afirmat ca au dezvoltat un plan de continuitate al afacerii. Intr-o economie in care peste 90% dintre firme sunt intreprinderi mici si mijlocii, cu o putere financiara scazuta si un know-how economic destul de limitat, existenta unei strategii de risc este rar intalnita iar inexistenta unor planuri coerente privind gestionarea unor situatii de epidemie este confirmata si de faptul ca 61% dintre oamenii de afaceri chestionati au declarat ca tratarea riscurilor sanitare este una necorespunzatoare.

Raportat la contextul redat in cadrul primelor doua sectiuni, masurile instituite pe perioada starii de urgenta pot constitui un real buffer financiar numai daca se instituie un control drastic al costurilor care trebuie sa fie corelate cu volumul de activitate si indicatorii de performanta cumulat cu evitarea cheltuielilor care nu tin de esenta business-ului si deblocarea capitalurilor din active non-core business pentru a face fata provocarilor generate de acumularea de datorii curente concomitent cu reducerea duratei de incasare a creantelor.