Agenda Constructiilor
Sambata, 15 Iunie 2024
RAWLPLUG
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - PWC: Taxele in 2024: Care sunt noutatile si ce implicatii vor avea?
PWC: Taxele in 2024: Care sunt noutatile si ce implicatii vor avea?
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de AG&F 11 Ian 2024 16:46
Anul 2024 va aduce taxe mai mari pentru multe companii si persoane fizice si, implicit, o scadere a veniturilor, a consumului, a investitiilor pentru ca statul are nevoie de resurse financiare suplimentare. Unele dintre modificarile fiscale erau anticipate, in conditiile angajamentelor din PNRR, altele au luat prin surprindere. Politica fiscal-bugetara va continua in directia majorarii taxelor si in anii urmatori, alte schimbari majore fiind de asteptat in 2025,  anul postelectoral. 
Vom analiza in acest articol cele mai importante modificari care se vor aplica de anul viitor si implicatiile lor pentru contribuabili. Inainte, insa, merita facute doua observatii: chiar daca statul are nevoie de venituri bugetare mai mari, trebuie sa gaseasca un echilibru intre aceasta nevoie si dezvoltarea afacerilor. Acestea trebuie sa creasca, sa produca bunuri, servicii, sa asigure locuri de munca mai multe si mai bine recompensate pentru a putea plati, astfel, si taxe mai mari la buget. A doua observatie este ca dialogul a fost formal cu mediul de afaceri, iar o consultare in acest mod risca sa scada increderea investitorilor si, in general, a contribuabililor, iar increderea este pilonul colaborarii, inclusiv al conformarii fiscale. 
Analizand prevederile legislative care vor intra in vigoare din 2024, putem spune ca cea mai de impact noutate, un experiment fiscal, asa cum am mai avut de-a lungul timpului cu rezultate negative atat pentru stat, cat si pentru contribuabili, este impozitul minim pe cifra de afaceri de 1% datorat de companiile care depasesc o cifra de afaceri de 50.000.000 euro. Distingem aici trei categorii de contribuabili. Marea majoritate (alti contribuabili decat cei din sectorul bancar si cel de petrol si gaze) vor datora acest impozit daca impozitul pe profit calculat este mai mic decat cel pe cifra de afaceri. Spuneam ca este un experiment intrucat impozitarea cifrei de afaceri este o practica aproape inexistenta in tarile dezvoltate tocmai pentru ca marimea cifrei de afaceri nu inseamna, implicit, marje mari de profit. Conform estimarilor noastre, dintre companiile care au cifra de afaceri mai mare de 50 milioane euro, circa 750 de companii pot fi eligibile si vor datora in jur de 6,2 miliarde lei. 
A doua categorie este cea a institutiilor de credit pentru care impozitul pe cifra de afaceri va fi 2% pentru perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2025 inclusiv; respectiv 1% incepand cu data de 1 ianuarie 2026. Acest impozit minim pe cifra de afaceri se va datora suplimentar, deci va fi datorat si impozitul pe profit ca pana acum. Astfel, conform estimarilor noastre cota efectiva de impozitare – impozit pe profit plus impozit pe cifra de afaceri -, calculata pe baza datelor financiare aferente anului 2022, s-ar situa intre 17% si 72% raportat la profitul brut. Cele mai afectate vor fi bancile care aveau o cota efectiva de impozitare mica si care beneficiau de anumite facilitati fiscale (precum neimpozitarea veniturilor din dividende, facilitatea privind profitul reinvestit etc.). 
A treia categorie este a companiilor din sectoarele petrol si gaze naturale care vor datora suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri de 0.5%. 
O mentiune ar fi ca de anul viitor este asteptata implementarea impozitului minim global, prevazut de o directiva europeana care a fost transpusa intr-un proiect de lege local. Conform acestor noi reguli, se va calcula acest impozit minim de 15% la nivelul grupurilor care inregistreaza venituri consolidate anuale de cel putin 750 milioane euro in cel putin doi din ultimii patru ani anteriori anului de raportare. Practic companiile care indeplinesc criteriile de incadrare (institutiile de credit nefiind vizate de acest impozit, de exemplu) vor calcula de anul viitor trei impozite: impozitul pe profit de 16%, cel minim pe cifra de afaceri de 1% si cel minim global de 15% si il vor datora pe cel mai mare dintre ele. La randul lor companiile medii si mici vor suporta o fiscalitate mai ridicata de anul viitor, insa acest lucru era anticipat pentru ca prin PNRR a fost asumata modificarea regimului fiscal pentru microintreprinderi in conditiile in care plafonul de incadrare a tot fost majorat in ultimii ani ajungand pana la 1 milion de euro anul trecut cand a fost injumatatit. Alte cateva state UE aplica un impozit similar, dar plafonul cifrei de afaceri este mult mai mic de cateva zeci de mii de euro (in portugalia este cel mai mare 220.000)
De la 1 ianuarie 2024, pentru microintreprinderi cotele de impozitare vor fi de 1% daca realizeaza venituri de pana la 60.000 euro inclusiv si nu au activitati pentru anumite coduri CAEN (in principal tehnologia informatiei, Horeca, activitati medicale)  si de  3% pentru celelalte.
In cazul impozitului pe venit si al contributiilor sociale, modificarile aduc la acelasi numitor comun toate facilitatile existente pentru angajati, cu exceptia celor din cercetare-dezvoltare.
Astfel, pentru angajatii din domeniul IT, scutirea de impozit pe venit nu se va mai aplica integral, ci doar pentru venituri brute lunare de 10,000 lei, din salarii si asimilate salariilor. Mai mult aceasta scutire se va aplica doar in relatia cu un singur angajator. In cazul lor, cota contributiei de asigurari sociale se reduce, pana la 31 decembrie 2028, cu punctele procentuale corespunzatoare cotei de contributie la fondurile de pensii administrate privat. Angajatii pot opta insa pentru plata contributiilor datorate la aceste fonduri.
Pentru angajatii din sectorul constructiilor, industria alimentara si agricultura, este eliminata scutirea de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, a contributiei de asigurari sociale pentru conditii deosebite si speciale de munca, precum si plata cotei reduse de contributie asiguratorie pentru munca.
O alta modificare cu efecte importante este cea privind fiscalizarea unor beneficii acordate angajatilor. Valoarea tichetelor de masa si a voucherelor de vacanta se vor include in baza de calcul a contributiei de asigurari sociale de sanatate, incepand cu ianuarie 2024. 
O majorare de fiscalitate va fi si pentru cei care desfasoara activitati independente. Din 2024, contributia de asigurari sociale de sanatate se va calcula la venitul net anual realizat/brut sau norma anuala de venit. Plafonarea se va efectua la suma de peste 60 de salarii minime brute pe tara in vigoare la termenul de depunere a declaratiei privind impozitul pe veniturile estimate. 
Tot din ianuarie 2024, se renunta la facilitatea (de cel mult 400 lei lunar) pentru telemunca, urmand sa nu mai fie exceptate sumele de la impozitul pe venit si contributiile sociale.
O atentie speciala trebuie sa se acorde declararii corecte a veniturilor. De la 1 iulie 2024, veniturile constatate de fisc ca avand sursa neidentificata vor fi impozitate cu 70% fata de 16% in prezent. 
In domeniul TVA dispar multe cote reduse sau se majoreaza de la cota de 5% la cota de 9% (tot o cota redusa fata de cea standard de  19%). Cotele modificate vor fi: 
·   de la 9% la 19% pentru livrarea de bere fara alcool si alimente cu zahar adaugat cu exceptia cozonacului si a biscuitilor.  
·   de la 5% la 9% pentru: livrarea alimentelor de inalta valoare calitativa, respectiv produse montane, eco, traditionale; livrarea locuintelor ca parte a politicii sociale, livrarea si instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de caldura si alte sisteme de incalzire de inalta eficienta, cu emisii scazute, livrarea si instalarea de componente pentru repararea si/sau extinderea sistemelor ca parte componenta a livrarilor de constructii, sau ca extraoptiuni la livrarea unei constructii; accesul la balciuri, parcuri de distractii si parcuri recreative, targuri, expozitii, cinematografe si evenimente culturale, altele decat cele scutite de taxa; accesul la evenimente sportive;
·   de la 5% la 19% pentru: dreptul de utilizare a anumitor facilitati sportive si anumite activitati de transport persoane.
Pentru a aplica o cota la 9% trebuie acordata atentie definitiei locuintei eligibile pentru aceasta, care a fost modificata si arata ca este aplicabila locuintelor care chiar pot fi locuite de beneficiari fara a necesita investitii suplimentare semnificative. 
Exista doua cauze principale care au condus la majorarea cotelor de TVA. Romania are mari probleme de colectare a TVA unde are un decalaj de incasare de 36% , cel mai mare din UE. De-a lungul timpului, initiatorii actelor normative prin care au fost adoptate cote reduse de TVA au motivat ca astfel va creste conformarea fiscala. In ultimul raport privind decalajul de incasare a TVA, Comisia Europeana a precizat in mod expres ca reducerea unor cote de TVA nu a ajutat la imbunatatirea colectarii. Cu alte cuvinte strategia de scadere a cotelor pentru a incuraja plata nu a functionat. Al doilea motiv este ca extinderea plajei de produse si/sau servicii cu cote reduse in ultimii ani a dus la scaderea ratei efective de TVA pentru total consum.
Aceste majorari de cote vin insa intr-o perioada cu inflatie ridicata si se vor reflecta in preturi, afectand si mai mult puterea de cumparare si consumul.
In 2024 vor fi majorate accizele pentru alcool, tutun, carburanti, taxa pentru bauturi nealcoolice cu zahar adaugat si apare impozitul special de 0,3% pentru case si autoturisme de peste o anumita valoare (2,5 milioane de lei la bunuri imobile si 375.000 lei la autoturisme). 
Prin ordonanta 115/2023, emisa la final de decembrie, apar si alte modificari care clarifica sau ajusteaza prevederile legii 296/2023, dar aduc si alte noutati privind limitarea deductibilitatii ajustarilor pentru deprecierea creantelor, privind recuperarea pierderilor fiscale anuale sau privind sediul permanent.
In concluzie, schimbarile fiscale sunt majore si vor insemna atat o povara financiara suplimentara, cat si un efort de conformare a contribuabililor data fiind complexitatea prevederilor. Din pacate, la cum arata situatia bugetara si sub imperativul de a reduce deficitul bugetar (pentru a il putea finanta sustenabil) este destul de probabil ca anul 2025 sa vina cu modificari chiar mai ample, cum ar fi mult vehiculatul impozit progresiv pe venituri.
 
*** Autor: Daniel Anghel - Tax, Legal and People Services Leader PwC Romania.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEhiltiSISECAMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MAI 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 182 (Mai 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Ubitech
MAKITA
concelex
leviatan
Acvatot 2019
EDIT-Structural
konsent
CDS
ERBASU CONSTRUCT
noark
siniat
viarom
theda mar
strabag nivel 1
ness project
CONCEPT STRUCTURE
rigips
quadratum

Parteneri

HABITAT
top 500
AHK 2022
FPSC_2019
top 500
AICPS_30
ef-de-n
top 500
ROGBC 2016
econet

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander