Antreprenori & Dezvoltatori
Publicat de Ovidiu Stefanescu
09 Mar 2020 06:32
|
Grupul francez Bouygues, activ inclusiv pe piata mondiala a antreprenorilor de constructii, a raportat pentru 2019 o cifra de afaceri de 37,92 miliarde euro, cu 7% mai mare fata de nivelul anutat pentru exercitiul financiar precedent. Profitul operational aferent a fost de 1,67 miliarde euro, cu 112 milioane de euro superior celui raportat in perioada de referinta. Pe segmentul constructiilor, indicatorul de backlog, ce masoara valoarea lucrarilor aflate in curs de executie, s-a situat la un nivel foarte ridicat, de peste 33 miliarde euro, insa in Franta acesta a scazut cu 2%, pana la 13,8 miliarde euro. Cauza principala a fost constituita de contractia consemnata la nivelul diviziei Colas (3,1 miliarde euro, la finele lui 2019) ca urmare a incetinirii procesului de preluare a comenzilor noi in ultima parte a anului. De asemenea, un impact negativ a fost exercitat de Bouygues Immobilier, care a anuntat o scadere de 11% a respectivului indicator (ce a cumulat doar 2,1 miliarde euro). Pe plan international, valoarea backlog a fost de 19,2 miliarde euro, in scadere cu 1%. Recent, Bouygues a castigat cateva contracte importante, dintre acestea remarcandu-se un tunel rutier subacvatic cu o lungime de 3,4 km in valoare de 756 milioane de euro, reteaua de drumuri pentru tranzit rapid in Guiana Franceza (180 milioane de euro), executia primei etape a lucrarilor la liniile CF din cadrul Network Rail din Marea Britanie (553 milioane de euro). La momentul actual, operatiunile internationale ale diviziei de constructii din cadrul grupului Bouygues au o pondere de 62% din totalul combinat al valorii de backlog, dupa ce la finele lui 2018 nivelul respectiv era de 61%. In ceea ce priveste incasarile pe segmentul analizat, acestea au fost in 2019 de 29,6 miliarde euro, cu 6% mai mari fata de perioada de referinta (+4% la rate comparabile ale cursului de schimb). De mentionat faptul ca la data de 30 ianuarie 2020, Bouygues Construction a fost tinta unui atac cibernetic de tip ransomware (ce presupune solicitarea de rascumparari financiare) cauzata de un virus malware. Impactul asupra activitatii comerciale si operationale a fost, din fericire, minim, iar sistemul de securitate informatica a fost rapid consolidat cu ajutorul expertilor.
|