Cristian-Romeo Erbasu este un nume de referinta in antreprenoriatul autohton de constructii, de persoana sa fiind legate atat dezvoltarea uneia dintre cele mai de succes afaceri din domeniu, cat si organizarea unei federatii patronale reprezentative pentru bransa. Absolvent al Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti si doctor in inginerie civila, acesta a avut o cariera impresionanta, preluand la numai 32 de ani conducerea unei firme cu o activitate complexa si reusind sa o aduca in topul societatilor de profil din Romania. Cheia succesului a fost constituita, pe langa profesionalismul managerial, de dedicatia echipei de specialisti activi in cadrul grupului, care, prin eforturile comune si printr-o coordonare optima, au pus bazele unei companii extrem de solide si profitabile.

 

-Analizati retrospectiv activitatea specifica din 2019.
-Anul anterior a fost mult mai bun pentru constructori decat precedentii. Pentru majoritatea operatorilor din bransa, facilitatile fiscale oferite in aceasta perioada au fost vitale. Pe fondul lipsei de investitii, daca masurile respective nu ar fi fost adoptate, o mare parte dintre companiile active ar fi declarat falimentul. Ordonanta de urgenta nr. 114/2018 a fost similara unui colac de salvare pentru domeniul constructiilor. Nu ar fi fost insa nevoie de asemenea suport daca ar fi existat suficiente investitii publice si private, care sa fi fost, in mod suplimentar, constante de-a lungul timpului. Fluctuatiile de intensitate creeaza pagube foarte mari companiilor de constructii, deseori profiturile realizate in anii buni fiind anulate sau chiar depasite de pierderile generate in anii in care nu sunt investitii.

 

-Care este evaluarea personala in ceea ce priveste evolutia pietei constructiilor pe termen scurt si mediu?
-In viziunea noastra, domeniul in care activam va inregistra o stagnare in 2020, desi nu este in totalitate exclusa o usoara crestere. Estimam ca piata va avea tendinta de a urmari trendul ascendent din anul trecut, insa nu trebuie sa ne asteptam la evolutii spectaculoase. Este o perioada electorala, guvernantii nu se pot concentra complet pe investitii, fiind obligati sa priveasca si spre zona protectiei sociale. Dupa ce toate alegerile se vor finaliza, atentia se va indrepta preponderent catre investitii, care sunt esentiale. Trebuie insa luat in considerare inclusiv faptul ca, la nivel european, se discuta despre o anumita recesiune, ce se va resimti in urmatorii ani. In conditiile in care aceste perturbari nu vor fi foarte profunde, Romania are posibilitatea de a accelera politicile publice de dezvoltare. Din acest punct de vedere este mult de lucru in tara noastra, pentru a ajunge la un nivel apropiat de media comunitara. Proiectele finantate din fonduri europene, care, din pacate, au intarziat din nou in exercitiul 2014 - 2020 cu extindere pana in 2022, este posibil sa se concentreze in urmatorii trei ani. De aceea, chiar daca exista riscul real de diminuare a investitiilor private, cu efect direct mai ales asupra proiectelor rezidentiale, industriale sau de birouri ce au perspective de stagnare, acesta va fi compensat de sumele ce vor intra din zona europeana.

 

-Ce sanse de dezvoltare pe termen mediu au sectoarele care, in prezent, par a fi cel mai afectate?
-Desigur, cresterea pe segmentele mentionate anterior se va relua, cel putin in domeniul rezidential oferta fiind dinamizata de profiturile foarte mari realizate de dezvoltatori (cele mai substantiale din Europa). Desi preturile par inca destul de mari in raport cu veniturile cumparatorilor (care totusi au sporit considerabil in ultimii ani), acestea sunt relativ mici fata de nivelurile practicate in alte state comunitare. De exemplu, ceea ce se vinde in Romania cu 1.000 euro/mp in zonele marginase ale marilor orase, in Polonia se vinde la un pret dublu, iar in vestul Europei cu mai mult de 4.500 euro/mp. Paradoxal insa marja profitului este de 40% pe plan local, fata de numai 20% in Polonia si 12% in Belgia, de exemplu. Situatia este datorata faptului ca in Romania costurile de constructie sunt inca destul de mici, situate la jumatate fata de cele practicate in alte state est-europene si la mai putin de un sfert fata de Europa Occidentala. Diferenta este inca data de manopera, pe de-o parte si, trebuie sa recunoastem acest lucru, de calitate, pe de alta parte. Nu este vorba doar despre problemele tehnice ale cladirii in ansamblul sau (incepand cu cele de rezistenta/stabilitate si terminand cu instalatiile si finisajele), ci mai ales despre modul deficitar de lucru. Santierele din Vest arata diferit, nu deranjeaza comunitatea din zona in care acestea se dezvolta, in vreme ce in Romania nu intotdeauna standardele de mediu si cele de securitate sunt respectate. De aici rezulta diferente semnificative in planul costurilor. O alta sursa a profiturilor mari este constuita de impozitele pe proprietate, care in Romania sunt cele mai mici din Europa. De exemplu, in vestul continentului, acestea ajung la o valoare ce atinge o treime din pretul proprietatii. La noi, impozitele sunt adaptate la veniturile mai mici ale populatiei. Insa pentru o dezvoltare reala si sustenabila a mediului construit, este nevoie de sustinere financiara, ce poate fi asigurata doar din astfel de surse.

 

-Mentionati problemele cele mai grave cu care se confrunta in prezent domeniul in care activati.
-In ceea ce priveste calitatea, din pacate multe dintre cladirile realizate pe plan local sunt foarte aratoase la prima vedere, dar, in timp, utilizatorii descopera destul de multe vicii ascunse, care necesita eforturi financiare semnificative pentru aplicarea masurilor de remediere. Atunci cand se pune problema riscului seismic, este clar ca aceste constructii nu vor cadea, dar vor suferi avarii destul de mari, ce vor implica niste costuri mari pentru reabilitare. O parte din aceste cheltuieli, mai ales in planul interventiilor la structura, vor fi asumate de autoritatile publice, insa acest lucru se va intampla mai ales in cazul cladirilor vechi, construite inainte de 1990, pentru celelalte imobile sarcina consolidarii cazand pe umerii proprietarilor. Teoretic, modul in care functionarii Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) si-au indeplinit sau nu obligatiile legale se va vedea la momentul respectiv. Din pacate, in prezent in atributiile ISC nu mai intra sarcina stabilirii standardelor de calitate. Inspectorii vin la diferitele faze ale constructiei, eventual verifica lucrarile in urma unor reclamatii, dar nu exercita un control continuu si planificat. Aceasta este, de altfel, o practica general europeana, unde responsabilitatile sunt asumate de beneficiari, care apeleaza deseori chiar la firme private care sa urmareasca investitia realizata. Desigur, un rol major il au dirigintii de santier, precum si expertii cu controlul calitatii care activeaza in cadrul firmelor de antreprenoriat. Este cert insa ca situatiile grave vor fi rare. Noi pornim de la premisa ca standardele de rezistenta sunt bine facute si respectate de proiectanti, astfel incat un eventual colaps ar putea avea loc doar in cazul unor abateri extrem de grave de la proiect. Avariile se vor inregistra, dupa cum afirmam anterior, in zona finisajelor si a instalatiilor, unde calitatea materialelor lasa mult de dorit.

 

-Cum caracterizati mediul competitional din bransa?
-Cel mai grav este riscul pe care investitorii si-l asuma lucrand cu companii care nu au structuri bine reglate si organigrame complete. Lipsa departamentelor de calitate sau a celor de control, face ca aceste asa-numite firme sa fie, de fapt, simple echipe de meseriasi, carora le lipsesc din componenta, de multe ori, chiar si inginerii, fapt ce induce probleme majore proiectelor pe care le realizeaza, ce se vor oglindi in daunele ce vor rezulta in urma unui cutremur de magnitudine semnificativa. Suntem convinsi ca dupa un asemenea dezastru natural, inclusiv firmele de asigurari vor fi mult mai atente la modul de constructie. In cazul finantarii din fonduri publice, indiferent de provenienta acestora (din surse nationale sau europene), controlul este mult mai sever, fiind urmarita in mod serios calitatea operatiunilor, cu precadere in ceea ce priveste siguranta. Cele mai multe probleme apar insa din cauza nerespectarii standardelor, ceea ce face posibil un pret ce poate ajunge pana la 300 euro/mp. In cazurile respective, toate materialele sunt neconforme, se folosesc cabluri improprii, cu un risc ridicat de scurt-circuit si alte solutii de compromis, ce induc riscuri majore de incendiu, desi declarativ lucrurile sunt aparent in ordine. In realitate, aceste companii respecta rareori planurile, regula generala este improvizatia, peste care se suprapune folosirea celor mai ieftine materiale. Problemele respective sunt dificil de solutionat. Anul trecut s-a facut pas important prin adoptarea ordonantei de urgenta nr. 114/2018, care va asigura firmelor serioase de constructii sansa de a concura cu companiile care, de multe ori, lucreaza la „negru” sau la „gri”, fiind competitive doar prin evaziunea pe care o practica. Nu dorim sa dispara firme de constructii, ci doar sa lucreze la un anumit standard si sa aiba un comportament corect din punct de vedere fiscal. Facilitatile i-au pus pe toti competitorii in situatia de a respecta legea, mai ales prin reducerea semnificativa a impozitelor pe munca. Cine nu se va alinia la noua conduita are toate sansele sa dispara de pe piata, datorita dezvoltarii puternice a firmelor care vor alege sa respecte aceste reguli extrem de avantajoase.

 

-Ce alte motive impiedica o dezvoltare normala a acestei industrii?
-Desigur, evolutia domeniului treneaza si din cauze subiective. Multi dintre factorii publici de decizie abia asteapta un pretext care sa le dea justificarea pentru inactiune sau blocarea unui proiect. Este vorba, de fapt, despre incapacitatea de asumare a responsabilitatii, fara de care lucrurile nu pot inainta, la care se adauga si o mare doza de incompetenta a acestor functionari. Consideram ca lucrurile se vor schimba in bine doar atunci cand se va lua decizia ca si pasivitatea sa fie pedepsita si sa fie tratata ca un abuz. Actualmente, aceste blocaje date mai ales de pasivitate sunt aplaudate, fiind gresit percepute ca o dovada de vigilenta. Ceea ce lipseste cu adevarat este solutia la problema identificata. Cutuma este intalnita inclusiv la institutii de control, a caror functionare se bazeaza exclusiv pe ideea verificarii si identificarii deficientelor, care, in realitate, sunt generate chiar de legislatia ambigua. Chiar si la solicitarile exprese de solutii, raspunsul invariabil este ca activitatea respectiva depaseste atributiile si competentele legale, in rarele situatii in care un punct de vedere este formulat (de cele mai multe ori insuficient argumentat, facand trimiteri la citate aride din legi neclare), responsabilitatea pentru acesta nefiind asumata. Uneori in proiecte apar si mici nereguli, de obicei omisiuni fara de care operatiunile respective ar fi compromise, iar acestea sunt „vanate” de organele de control, care omit sa recunoasca faptul ca deseori normele sunt realizate parca special pentru a fi incalcate si nu respectate. Este ca si cum cineva ar dori sa-i oblige pe antreprenori sa incalce legea, pentru ca ulterior sa aiba pretextul de a-i penaliza. Aceasta este realitatea cruda din economia romaneasca.

 

-Exista sanse ca industria constructiilor sa redevina principalul motor de crestere economica a Romaniei?
-Sectorul a fost in pozitia respectiva in perioada 2000 - 2008, insa este putin probabil ca in viitor sa mai atinga aceasta performanta, urmand sa fie probabil devansat de agricultura, turism, domeniul IT - foarte dinamic in ultima perioada - etc. Industria de profil se va plasa totusi printre cele mai importante surse de venituri pentru economia Romaniei, datorita faptului ca tara se afla in plin proces de dezvoltare, ce presupune o activitate intensa in domeniu, mai ales in zona de infrastructura. Pana la urma, constructiile nu au suferit foarte mult in perioada de „convalescenta” ce a urmat crizei economice, ci mai ales dupa 2015, ca urmare a epuizarii fondurilor europene si lipsei altor investitii care sa le inlocuiasca, singurul „motor” ramanand cel al proiectelor rezidentiale. Investitiile publice au scazut foarte mult, peste aceasta situatie negativa suprapunandu-se instabilitatea politica, care a generat, in cascada, o neincredere in zona privata, ce s-a manifestat inclusiv la nivelul investitorii strategici straini.

 

-Ce efect estimati ca vor avea facilitatile oferite recent acestui domeniu, declarat, in mod oficial, prioritar in Romania?
-Beneficiile fiscale acordate constructorilor sunt planificate pentru o perioada de 10 ani, insa nu este cert daca vor ramane la acelasi nivel pentru intregul interval. De regula, pentru a maximiza efectele unor programe menite sa incurajeze un domeniu sau altul, sunt necesare masuri alternative si dezvoltarea de mecanisme care sa fie capabile de a prelua efortul financiar ce trebuie asumat dupa disparitia suportului extern de stimulare. Estimam ca in timp se vor diminua facilitatile actuale, dar noi ne dorim ca la nivelul intregii economii impozitele pe munca sa scada si, eventual, sa creasca alte taxe, cum ar fi cele aplicate pe diverse activitati cu un profit mult mai ridicat, pe operatiuni care nu sunt direct legate de traiul de zi cu zi sau pe dividende (care ar putea spori de la valoarea de 5% care este in prezent si pe care noi o consideram insuficienta). Credem ca ar fi utila o contrabalansare a raportului dintre impozitul pe profit (ce ar putea fi eventual diminuat) si cel pe dividende, astfel incat sa se incurajeze reinvestirea rezultatelor financiare generate de o activitate lucrativa.
-Cum percepeti viitorul in care peste criza acuta de personal se suprapune un puternic curent de digitalizare?
-Automatizarea in constructii este un fenomen care a fost foarte vizibil mai ales in domeniul materialelor, unde a avut loc o adevarata revolutie din acest punct de vedere. Pe piata se promoveaza solutii tot mai uzinate, cum ar fi cele din categoria prefabricatelor, ce prezinta facilitati reale in ceea ce priveste montajul. Se stie insa bine ca pentru anumite activitati nu au fost identificate solutii tehnice de digitalizare, pe aceste segmente fiind necesar un aport insemnat de forta de munca umana. Desigur, in ansamblu, cererea de personal pe un santier a scazut, actualmente lucrarile putand fi realizate cu jumatate, o treime sau un sfert din angajatii care erau utilizati in trecut. Cu toate acestea, in conditiile cresterii numarului de santiere, nu se vor inregistra schimbari semnificative in ceea ce priveste cuantumul personalului. De exemplu, statisticile indica faptul ca, in prezent, se construieste intr-un an cat se construia in urma cu un secol in 10 sau chiar mai multi ani. Credem ca, asa cum proiectele din 2020 nu se compara cu acelea realizate in anii ’80, la fel peste doua decenii lucrurile se vor modifica in mod radical. Este de asteptat ca tot mai multi oameni sa fie inlocuiti in viitor de masini sau roboti, dar vor avea loc mutatii majore si in ceea ce priveste specializarea, angajatii urmand sa capete abilitati in manipularea acestor echipamente si tehnologii cu un grad ridicat de autonomie. Totusi, nu vor disparea meseriile clasice, cum ar fi cea a fierarilor-betonisti, insa numarul celor care le vor practica va fi mult mai mic.

 

-Care sunt solutiile in planul personalului angajat?
-In ceea ce priveste oferta de munca - deficitara in prezent - consideram ca se va crea un echilibru, in care un rol major va fi cel avut de mecanismele pietei. Din nefericire, actiunile firesti pe care autoritatile publice trebuie sa le intreprinda pentru a regla aceste mecanisme nu au fost asumate de guvernantii din Romania. Acestia au reactionat cu intarziere la problemele unei categorii profesionale foarte numeroase, ceea ce i-a determinat pe multi specialisti sa opteze pentru locuri de munca in afara granitelor tarii. Actualmente, peste 700.000 de romani lucreaza in domeniul constructiilor doar in state din vestul Europei, fiind sectorul care a avut cel mai mult de pierdut in planul fortei de munca. Deficitul s-a resimtit mai ales in perioadele de puternica crestere economica. Prin majorarea veniturilor care a avut loc in ultima vreme, exodul s-a atenuat in mare masura, iar tot mai multi isi pun problema revenirii in tara. De asemenea, in zona universitara s-a constatat o sporire brusca a interesului pentru aceasta specializare. Deja institutia de invatamant superior de profil are mai multi absolventi, ramane insa de testat si calitatea acestora. Piata a creat cererea, cheia este acum la profesori, care trebuie sa-si demonstreze capacitatea de a-i atrage pe studenti si a le induce acestora dorinta de a activa in domeniu.