FORTIM: Investitiile imobiliare s-au dublat in primul semestru, la 567 milioane euro |
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de AG&F 06 Iul 2022 12:10 |
Volumul total al investitiilor de pe piata imobiliara din Romania a fost de 566,9 milioane de euro in primele sase luni din 2022, din care 476,9 milioane de euro in ultimele trei luni, potrivit unui studiu realizat de compania Fortim Trusted Advisors, membra a Aliantei BNP Paribas Real Estate. Anul trecut, in primele doua trimestre s-au tranzactionat in total active imobiliare de 194 milioane de euro.
Domeniul de retail a atras cele mai multe investitii in 2022, in total de 249,7 milioane de euro. Printre activele tranzactionate se numara centrul comercial Cora, din Cluj-Napoca si intregul portofoliu Value Center, care include parcurile de retail DN 1 Value Center, de langa Bucuresti, dar si Dambovita Mall, din Targoviste si alte spatii comerciale din Zalau, Ploiesti, Sfantu Gheorghe si Barlad.
Segmentul de birouri, tranzactii de 220 milioane de euro
Pe locul al doilea in topul domeniilor in care s-a investit se afla segmentul de birouri, cu tranzactii care au totalizat 220,3 milioane de euro.
„Investitorii actuali sunt in cea mai mare parte companii specializate, precum S Immo, Hagag, Indotek, MAS RE, Arcona Property Fund. 69% din valoarea totala investita in Real Estate in aceasta perioada a venit de la companii tip REIT (Real Estate Investment Trust), companii de profil care detin, opereaza sau finanteaza active imobiliare care produc venituri. Cea mai mare suma platita pentru un singur activ imobiliar din Romania in 2022 s-a dat pentru proiectul de birouri Expo Business Park, din Bucuresti. Exista insa premise ca aceasta suma sa fie depasita pana la finalul anului, intr-o tranzactie care ar viza tot un proiect nou de birouri”, declara Nicolae Ciobanu, Managing Partner - Head of Advisory Fortim Trusted Advisors, membra a AlianÅ£ei BNP Paribas Real Estate.
Printre cladirile de birouri tranzactionate in acest an se afla Expo Business Park, One Victoriei Center, Baneasa Business Center si Record Park Offices.
Investitiile industriale, 54 milioane de euro
Pe locul trei ca valoare a investitiilor se afla domeniul industrial, cu un total de 54,5 milioane de euro, in doua tranzactii.
Domeniul hotelier, aflat pe locul patru, este insa in crestere, in ultimele trei luni realizandu-se cinci mari tranzactii, care au totalizat 38,9 milioane de euro.
Din ce in ce mai putine spatii noi in Bucuresti
In trimestrul doi din 2022, in Bucuresti s-au dat in folosinta doua cladiri de birouri moderne, AFI Tech Phase 2, cu o suprafata totala de 25.000 mp si Arghezi 21, cu o suprafata de 5.700 mp.
Stocul modern de spatii de birouri se ridica astfel la o suprafata totala de 4.077.955 mp, la inceputul lunii iulie 2022, potrivit monitorizarii Fortim Trusted Advisors, membra a Aliantei BNP Paribas Real Estate.
Pana la finalul anului se va mai livra doar o cladire de birouri, One Cotroceni Phase 2, cu o suprafata totala de 28.841 mp.
Anuntarea fazei a doua a proiectului Timpuri Noi Square, cu un total de 50.000 mp, aduce o schimbare in pipeline, a stocului de spatii noi, livrarea este insa estimata tocmai pentru anul 2025.
|