Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - Morphosis Capital investeste in constructia a 20 de noi Clinici Dentare Dr. Leahu
Morphosis Capital investeste in constructia a 20 de noi Clinici Dentare Dr. Leahu
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Stelian DINCA 17 Nov 2020 14:21
Morphosis Capital Fund I, fond de private equity axat pe companii mici si mijlocii romanesti, anunta finalizarea unei noi tranzactii, prin investitia in cea mai extinsa retea de clinici stomatologice din Romania, Clinicile Dentare Dr. Leahu. Infuzia de capital va contribui la extinderea accelerata a clinicilor dentare Dr. Leahu pe intreg teritoriul Romaniei. Cele doua entitati si-au propus ca in urmatorii cinci ani sa inaugureze impreuna 20 de noi unitati medicale.
„Criza sanitara a afectat profund sistemul de sanatate, inclusiv industria stomatologica. Totodata, a accentuat importanta furnizarii celor mai inalte standarde in materie de siguranta a actului medical, care a ramas o prioritate pentru noi, inclusiv in starea de urgenta, cand am fost singura retea cu clinici stomatologice deschise in sase judete. Ne dorim ca fiecare roman sa aiba acces rapid la servicii stomatologice de calitate, intr-un mediu sigur si in proximitatea locuintei sale. Suntem incantati sa lucram pentru atingerea acestui obiectiv, incepand de astazi, impreuna cu partenerii nostri de la Morphosis Capital,” a declarat Ionut Leahu, CEO si fondator al Clinicilor Dentare Dr. Leahu. Acesta a mai adaugat ca „mentinem invitatia deschisa pentru clinicile stomatologice independente din intreaga tara pentru a se alatura retelei noastre”.
Fondata in 2011 de Dr. Ionut Leahu, specialist in implantologie dentara, Clinicile Dentare Dr. Leahu acopera acum cele mai multe orase din Romania. Reteaua numara 96 de cabinete, disponibile in 13 clinici prezente in Bucuresti, Pitesti, Timisoara, Turda, Constanta, Oradea si Iasi si o clinica in afara tarii, la Londra. In cadrul fiecarei unitati medicale functioneaza mai multe cabinete stomatologice si este integrat cel putin un centru digital de radiologie dentara. Prin intermediul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, pacientii au acces la 118 medici cu inalta calificare si cinci specialisti in anestezie generala.
Andrei Gemeneanu, Managing Partner, Morphosis Capital: „Clinicile Dentare Dr. Leahu inregistreaza cea mai rapida crestere pe piata stomatologica din Romania si seteaza standarde si asteptari pentru intreaga industrie. In cadrul Morphosis, am fost impresionati de pozitia pe care Dr. Ionut Leahu si echipa sa dinamica au reusit sa o construiasca in ultimii zece ani si suntem incantati de urmatoarele etape de dezvoltare pe care le vom parcurge impreuna. Ambitia noastra comuna este de a le oferi romanilor acces la servicii stomatologice la standarde internationale, in care sanatatea si confortul pacientului reprezinta prioritatea, iar experienta medicilor si accesul la cele mai noi tehnologii sunt garantate. Ne dorim ca pana la sfarsitul anului 2025, fiecare oras important din Romania sa aiba acces la expertiza medicilor formati in cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu”.
In urma acestei tranzactii, Morphosis Capital preia o participatie minoritara in reteaua Clinicile Dentare Dr. Leahu. Impreuna, cele doua entitati intentioneaza sa consolideze pozitia de lider a retelei pe piata din Romania, prin deschiderea de noi clinici dentare, precum si prin realizarea de parteneriate cu clinici stomatologice deja existente, care impartasesc viziunea grupului. Mai mult, o parte din infuzia de capital de la Morphosis Capital va fi investita in centrul de pregatire a medicilor si in programul de rezidentiat.
In 2019, reteaua Clinicilor Dentare Dr. Leahu a inregistrat o cifra de afaceri de peste 50 de milioane de lei, o crestere de 69% fata de anul 2018. Investitia in Clinicile Dentare Dr. Leahu marcheaza a treia tranzactie pentru Morphosis Capital, care investeste intre cinci si zece milioane de euro pe tranzactie in companii mici si mijlocii romanesti cu potential de crestere si expansiune la nivel international. Tranzactia a fost facilitata de PwC si firma de avocatura David & Baias, in calitate de consilieri ai Clinicilor Dentare Dr. Leahu si Mihaela Mindru Law Office, in calitate de consilier al Morphosis Capital. Mazars Romania a furnizat servicii de due diligence financiar si fiscal in cadrul tranzactiei.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMABONARE REVISTERAWLPLUGALLBIMhiltiTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
SIGM
BogArt
Ubitech
ELECTROGRUP
strabag nivel 1
noark
Acvatot 2019
SSAB
VEGO
CDS
DRS
theda mar
Arduro
leviatan
quadratum
ERBASU CONSTRUCT
EURO BUILD
konsent
rigips
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural
AED
concelex
MAKITA
GEWISS

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<