Agenda Constructiilor
Marti, 03 Decembrie 2024
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - UBITECH: Implicarea femeilor pe santier aduce plusvaloare echipei
UBITECH: Implicarea femeilor pe santier aduce plusvaloare echipei
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de AG&F 11 Mai 2022 06:35
Ubitech Constructii este una dintre cele mai tehnologizate companii de constructii din Romania, care a reusit pana in prezent, sa implementeze metodologia BIM la nivelul intregului proces de lucru, in cele mai importante proiecte derulate la nivel national.
In cadrul echipei Ubitech, aptitudinile fiecarui membru in parte sunt valorificate la maximum, iar acestea contribuie la dezvoltarea unei echipe puternice de profesionisti in domeniul constructiilor.
Roxana Enache este unul din profesionistii echipei Ubitech si are rolul de Inginer Responsabil cu Controlul Tehnic de Calitate in Constructii, in cadrul proiectului "Realizarea Pavilionului Administrativ'', din incinta Institutului National de Cercetare Dezvoltare Medico Militara “Cantacuzino”. Ea ne povesteste in acest interviu, care sunt satisfactiile profesiei de inginer constructor, intr-o lume aparent a barbatilor. Roxana Enache a venit in echipa Ubitech Constructii in anul 2019 si a lucrat initial ca inginer constructii civile in cadrul Departamentului Derulare-Contracte. La scurt timp, i-a fost propus rolul de responsabil CQ pe unul dintre santierele de anvergura ale Ubitech Constructii. Recunoaste ca a primit cu reticenta aceasta propunere privind inceperea activitatii intr-un mediu predominant masculin, dar, din dorinta de a-si demonstra capacitatea de a identifica cele mai bune solutii pentru situatiile intalnite pe santier, de a implementa standardele de calitate si de a pune in practica cunostintele acumulate in timpul facultatii, a acceptat provocarea. 
 
- Ce te-a determinat sa studiezi domeniul constructiilor si sa devii inginer?
- Pasii catre aceasta meserie mi-au fost indrumati de catre mama mea, careia trebuie sa ii multumesc pentru valorile insuflate si sprijinul pe care l-am simtit pe tot parcursul facultatii si al carierei.
 
- De cat timp profesezi in domeniul constructiilor si care a fost primul tau job?
- Sunt inginer constructor de peste 16 ani, fiind absolventa a Departamentului de Inginerie Civila in Limba Engleza al Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti (UTCB) si al unui Master de Administrare a Afacerilor prin Proiecte, din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE). Primul job a fost acela de Inginer in cadrul Departamentului Tehnic al unei companii multinationale, unde am monitorizat derularea lucrarilor din santier, prin intocmirea de rapoarte ale stadiului fizic si financiar.
 
 
- Cum ai descrie parcursul tau profesional intr-un domeniu dominat de barbati?
- In decursul carierei mele, am lucrat in mai multe setup-uri profesionale, unde am acumulat o experienta bogata in constructii, iar din 2019 fac parte din echipa Ubitech Constructii, unde am inceput ca Inginer Responsabil Tehnic cu Executia lucrarilor in concordanta cu proiectul, normele si conditiile de calitate, termenele stabilite, conform conditiilor contractuale si de urmarire cost control. In prezent sunt responsabil CQ in executie.
 
- Cum ai ajuns sa migrezi de la munca de birou, care presupune un mediu de lucru confortabil, la cea intr-un santier de constructii, unde conditiile sunt mult mai dificile si periculoase, mai ales pentru femei?
- La scurt timp dupa venirea mea la Ubitech, mi-a fost propusa relocarea pe unul dintre santierele de anvergura ale companiei. Sincera sa fiu, am fost putin reticenta privind inceperea activitatii intr-un mediu predominant masculin, dar, animata de dorinta de a ma perfectiona si de a acumula cunostinte noi, am acceptat.
 
- Cum ai asimilat experienta celor doi ani si jumatate petrecuti pe santier?
- Anii ce au urmat au fost plini de provocari, de urcusuri si coborasuri, pentru ca dinamica santierului este una aparte, zilele nu seamana una cu cealalta. Am invatat ca nu exista nici un substitut pentru munca grea, uneori fiind nevoie sa iti fortezi limitele pentru a duce la bun sfarsit proiectul in care esti implicat. Lucrul in echipa este, de asemenea, vital - o buna comunicare si organizare a membrilor echipei sunt cheia unui santier care evolueaza si se defineste pe zi ce trece, intr-o constructie complexa, sustenabila care sa permita utilizarea intuitiva si facila a solutiilor de Facility Management.
 
- Cum reusesti sa te impui intr-o lume a barbatilor?
- Cu toate ca este o meserie in care femeile sunt insuficient reprezentate, pot spune ca am fost tot timpul tratata in mod egal, cu respect si cu incredere, de colegii mei. Atat timp cat ai o atitudine serioasa, orientata catre rezolvarea problemelor, comunicativa, castigi increderea barbatilor din jur si mai ales sprijinul lor.
 
 
- Care ar fi avantajele si dezavantajele pe care le vezi la momentul actual pentru femei?
- Un minus in lucrul pe santier il poate constitui lipsa unui program de lucru clar stabilit, comparativ cu lucrul la birou de la 8:00 – 17:00, santierul are un alta dinamica, care presupune prezenta ta pe santier la ore variate, in functie de etapele de executie ale santierului, dar si de conditiile meteorologice.
Acest minus se transpune in lipsa timpului pentru familie si pentru necesitatile tale ca femeie.
Totusi, odata cu provocarile acestui job, am invatat sa fiu mai organizata si mai eficienta in atingerea obiectivelor zilnice, atat profesionale, cat si personale. Chiar daca mediul de lucru poate fi uneori ostil pentru femei, prin spiritul si calitatile feminine, acest loc devine primitor.
 
- Poate o femeie sa fie sef de santier?
- Da! Din experienta mea, daca iti stabilesti un obiectiv clar, esti determinata si perseverenta, poti reusi in orice domeniu.
 
- Ce satisfactii iti aduce profesia de inginer?
- Sa vezi cum evolueaza constructia, iar la finalul proiectului si peste ani, sa spun “Wow, am contribuit si eu la asta!”
 
- Care este motto-ul tau personal?
- “Orice progres se petrece dincolo de zona de confort.” - Michael John Bobak.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiRAWLPLUGSISECAMALLBIMABONARE REVISTETotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
ERBASU CONSTRUCT
konsent
strabag nivel 1
Arduro
CONCEPT STRUCTURE
AED
Ubitech
VEGO
DRS
ELECTROGRUP
MAKITA
theda mar
SSAB
noark
CDS
Acvatot 2019
EDIT-Structural
BogArt
concelex
SIGM
leviatan
viarom
quadratum
ness project

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<