- Desi exista numeroase surse de finantare si organizatii care promoveaza asiduu digitalizarea si politicile europene in aceasta directie, sectorul de constructii ramane inca intr-o etapa incipienta a procesului de digitalizare, viteza de adoptie fiind mai scazuta decat cea optima pentru a acoperi decalajele fata de alte industrii si fata de nevoile reale. Companiile nu sunt neaparat refractare la a investi resurse financiare in transformarea digitala, insa barierele principale pe care le intampina sunt legate de slabele competente digitale ale angajatilor, inclusiv la nivel managerial, precum si resursele de timp pe care digitalizarea le solicita si de care companiile din constructii nu dispun, dat fiind faptul ca sunt angrenate la maxim in operatiuni. Numarul mare de investitii si insuficienta resursei umane din sector face deosebit de dificila alocarea de personal dedicat procesului de digitalizare si chiar declansarea unor actiuni de formare de competente digitale. 

 

- Primul pas in digitalizarea unei companii din orice domeniu, inclusiv din constructii, este o analiza a proceselor si identificarea celor a caror digitalizare aduce cea mai consistenta valoare adaugata firmei. Aceasta analiza de oportunitate nu este insa usoara in constructii, pentru ca exista foarte multe dependente intre procese diverse si este dificil sa selectezi segmente ale fluxului si sa calculezi impactul digitalizarii partiale. Mai mult, avem prea putini oameni capabili sa ajute la astfel de analize si de multe ori firmele mai mari apeleaza la firme din alte state europene pentru a sprijini aceasta etapa si a genera o strategie de digitalizare. 

Al doilea pas presupune o reproiectare a proceselor pentru a optimiza fluxurile si managementul informatiilor. Acest pas este cel putin la fel de dificil ca primul si depinde direct de calitatea strategiei, adica de nivelul de profunzime si acuratete a analizei initiale, precum si de cat de corect au fost stabilite obiectivele. De multe ori obiectivele procesului de digitalizare sunt insuficient clarificate in prima etapa, care defineste si influenteaza intregul proces. Cauzele erorilor sunt diverse, insa cel mai adesea au la origine doua aspecte: declansarea procesului de catre o firma de tehnologie care propune o solutie, pe de o parte si, pe de alta parte, lipsa implicarii unor oameni cheie in procesul de analiza. In primul caz, frecvent nu doar in piata noastra, dar si in alte piete, procesul de digitalizare este declansat de o oferta a unei companii de solutii IT care reuseste sa convinga managementul cu privire la faptul ca solutia oferita este eficienta si ajuta compania. Nu este prin definitie un lucru rau in sine ca o companie de IT sa declanseze procesul, dimpotriva, insa de cele mai multe ori firmele nu integreaza procesul, nu si-l asuma pana la capat, iar consultantul IT este lasat descoperit, primind prea putine informatii si o slaba colaborare din interiorul firmei-client. Managerii firmelor au asteptari prea mari de la consultanti si se implica prea putin in proces alaturi de acestia. Si aici intervine cea de-a doua cauza mentionata mai sus, respectiv lipsa implicarii persoanelor cheie din firma. Din lipsa de timp si de personal, managementul implica un numar insuficient de oameni in proces si multi stakeholderi interni sunt lasati in afara acestui prim proces de analiza. Li se cer informatii, ei le furnizeaza catre echipa de proiect, dar nu participa neaparat la dialog si la decizie, pentru a putea contribui la definirea obiectivelor, ceea ce face ca produsul final sa nu le acopere neaparat nevoile sau chiar, uneori, sa le complice procesele fara beneficii semnificative. De aici si reticenta oamenilor la noile proceduri si la a adopta tehnologiile propuse, despre care vorbesc cele mai multe companii atunci cand sunt intrebate cu ce probleme se confrunta in procesul de digitalizare.

Abia atunci cand au fost foarte bine definite obiectivele de business pe care digitalizarea le sustine si, in consecinta, obiectivele de digitalizare, se pune problema identificarii solutiilor tehnologice optime, care sa vina in sustinerea acestor obiective. Deci, abia in al treilea pas (daca definim foarte larg acesti pasi), ne punem problema gasirii furnizorului de solutii tehnologice. Sigur ca exista situatii in care dorim sa integram o anumita tehnologie pe care o consideram din start si in mod cert productiva si eficienta, caz in care procesul difera, plecand de la tehnologie, dar acest lucru il putem face cu usurinta abia cand firma are deja un nivel mediu de maturitate digitala. 

Urmeaza implementarea solutiilor selectate si, in cele din urma sau concomitent cu acesta uneori, etapa cea mai complexa si dificila, adoptia la nivelul intregii firme, adica schimbarea. Acest proces este deseori grabit, importanta lui se neglijeaza si nu se acorda suficiente resurse pentru ceea ce se numeste managementul schimbarii. E nevoie de training, de rabdare si de monitorizare continua pana cand toti cei vizati adopta schimbarea si o internalizeaza. As vrea sa pot spune cu convingere ca avem firme specializate care sa asigure consultanta pentru digitalizare, dar de fapt nu este asa. Avem mai degraba firme de tehnologie care se straduiesc sa acorde si consultanta de digitalizare, insa nu este deloc acesta idealul. Consultanta de care are nevoie initial o firma care se digitalizeaza este consultanta de afaceri, cu accent pe managementul proceselor, managementul informatiei si optimizari. Putini sunt insa cei care adopta aceasta abordare, daca exista totusi cineva, nu sunt sigura. In absenta unei oferte coerente de astfel de servicii, recomandarea logica este ca firmele care se angajeaza intr-un proces de digitalizare sa se sprijine pe comunitate, sa caute spatii si retele in care pot intalni firme care au parcurs deja un proces de digitalizare si firme care se afla in acelasi stadiu, pentru a obtine cat mai multe idei si referinte de la acestea. Un astfel de mediu este Clusterul TEC, in care membrii pot face schimb de experienta, de solutii, isi pot recomanda reciproc solutii, pot discuta ce a functionat si ce nu a functionat si din ce cauze, astfel incat sa arda niste etape, sa evite anumite erori, sa gaseasca impreuna solutii mai bune, sa gandeasca solutii care nu exista inca si sa colaboreze cu firmele de tehnologie din cluster pentru a le dezvolta. Cred cu tarie ca, la momentul actual, aceasta este cea mai buna optiune. Digitalizarea abordata solitar poate aduce multe pierderi, atat financiare, cat mai ales de timp, care este adesea mult mai pretios ca resursa. 

 

- Da, cu siguranta companiile cauta sa acceseze aceste fonduri si s-au depus multe aplicatii pentru programele dedicate digitalizarii de catre firme de proiectare, constructii, instalatii si altele. Din nefericire, cel putin apelul dedicat din PNRR continua sa fie o sursa de dezamagiri. La mai bine de un an de la depunerea proiectelor inca nu este demarat procesul de contractare pentru foarte multi dintre cei care aplica, iar acolo unde este demarat, treneaza extrem de mult. In digitalizare un an de zile este enorm. Tehnologiile se schimba, preturile se schimba cu viteza destul de mare. Daca vrei sa te digitalizezi si trebuie sa astepti un an ca sa afli rezultatul competitiei si inca sase luni sau mai multe ca sa semnezi contractul, asta inseamna ca in tot acest interval stai pe loc.

Digitalizarea se face in etape. Daca am avut intentia sa rezolv o etapa cu ajutorul finantarii si dureaza atat de mult procesul, am optiunea sa aman cu totul tot ce mi-am propus, sau sa fac din bani proprii ca sa nu stagnez. Va dati seama ca cele mai multe firme angrenate serios pe drumul digitalizarii nu stau un an si jumatate ca sa declanseze o etapa. Astfel, atunci cand se vor semna aceste contracte, care sunt rezultatul unui apel plimbat prin vreo trei programe incepand din toamna lui 2020, multe firme vor si renunta sa semneze sau vor schimba cu totul proiectul daca acest lucru va fi posibil (si nu e clar deloc ca se va putea). A treia varianta este sa achizitioneze ce si-au propus, dar prin asta sa dubleze ceva ce au deja. Prin urmare obiectivul acestui program este departe de a fi atins si este regretabil cu adevarat ca autoritatile implicate dovedesc o grava incompetenta si lipsa totala de aderenta la nevoile pietei. Mi se pare foarte ingrijorator nivelul rupturii dintre stat si realitatea pietei dupa 35 de ani, dintre care aproape 18 ca stat membru UE. Daca piata privata devine din ce in ce mai asemanatoare altor piete europene, institutiile de stat par sa ramana in alta era si sa continue sa fie incapabile sa isi indeplineasca misiunea, aceea de a administra eficient resursele noastre comune. 

 

- In ceea ce priveste obiectivele pentru care se solicita finantari, acestea sunt extrem de variate, de la software de baza la pachete complexe dedicate si, de asemenea, echipamente IoT, care sunt deosebit de importante. Totusi, in evaluarea proiectelor, au aparut anumite neclaritati si confuzii legate de definirea digitalizarii, ceea ce a condus la respingerea unor proiecte ce propuneau achizitionarea de echipamente digitale costisitoare. Argumentul adus a fost ca digitalizarea se refera strict la software, in timp ce echipamentele sunt considerate investitii. Este necesar sa intelegem ca digitalizarea nu se rezuma doar la softuri de baza precum ERP, CRM sau BPM, ci include si automatizari ale proceselor productive, roboti industriali si, mai ales, solutii Internet of Things (IoT). Acestea din urma reprezinta sisteme integrate de echipamente care colecteaza si transmit informatii catre platforme capabile sa le proceseze pentru a sustine procese decizionale, adesea automate. Din acest motiv, este esential ca finantarile sa acopere si echipamentele necesare in etapa de transformare digitala, acolo unde costurile sunt mai ridicate si nevoia de suport financiar este mai mare. Desi exista colaborari pozitive cu anumite institutii, la nivel general, pare sa existe o nealiniere intre stat si piata privata, ceea ce face dificila sustinerea unei digitalizari coerente. Problema fundamentala consta in pozitionarea sistemica si organizarea interna a unor institutii publice, unde procesele nu sunt orientate spre o evaluare critica si adaptata, ci mai degraba spre o executie rigida. Aceasta diferenta de viziune nu poate fi corectata doar prin mecanismele actuale de consultare publica. Este nevoie de o regandire profunda a modului in care sectorul public si cel privat colaboreaza pentru a facilita o digitalizare reala si eficienta.

 

- As propune sa nu mai punem problema avantajelor, pentru ca deja a trecut timpul avantajelor date de digitalizare. In momentul actual, cine nu si-a pus problema digitalizarii se afla deja in picaj, chiar daca acest lucru nu este inca vizibil. Firmele care au investit in digitalizare consolideaza deja avantajele competitive si procesul de digitalizare odata declansat evolueaza, de la un punct incolo, cu o viteza exponentiala, pana cand firmele ajung sa remodeleze insasi afacerea pentru a extrage maximele beneficii din investitia in digitalizare. In urmatorii trei ani va fi din ce in ce mai greu sa ajungi din urma pe cei avansati tocmai din cauza faptului ca ei se vor misca in fata cu o viteza tot mai mare. Inca vor supravietui firmele care ofera mai ales forta de munca, pentru ca nevoia de forta de munca este neacoperita in fapt, dar acest fenomen nu va rezista prea mult in timp. Firmele mici au ca sansa orientarea spre nise si este cea mai buna optiune de crestere, dar care trebuie sa mearga si aceasta in paralel cu digitalizarea, macar pana la un nivel de maturitate medie. Altfel, ritmul lor operational nu le va permite sa ramana profitabili pentru prea mult timp.

Barierele raman aceleasi, competentele slabe ale oamenilor, mai ales in firmele mici, dar si in cele medii si mari, precum si angrenarea tuturor resurselor in activitatile curente si lipsa curajului de a aloca un numar minim de oameni in zona de inovare. Orice firma care vrea sa supravietuiasca in acest secol, indiferent de domeniu, trebuie sa aiba un departament de inovare. El se poate numi oricum, poate sa aiba oricat de putini sau de multi oameni, poate sa se ocupe de orice fel de proiecte de inovare, de la digitalizare, la mici schimbari in operatiuni, optimizari, scouting de tehnologii sau chiar proiecte de cercetare-inovare, dar trebuie sa existe. Orice firma trebuie sa aiba macar un singur om competent care sa nu fie angrenat in operatiunile curente si sa aiba misiunea de a propune solutii de crestere. Daca nu ai macar o privire, fie ea si mioapa, indreptata spre viitor, care sa vada cum ar trebui sa arate firma peste 2-3 ani, nu cum arata acum, te vei plafona cu certitudine, vei rata oportunitatile, nu vei intelege la timp tendintele si vei stagna, adica vei pierde, pentru ca nimic nu stagneaza cu adevarat. Este usor sa vorbim despre aceste lucruri si sa fim critici, mult mai greu este insa sa gasim solutiile. Industriei noastre ii lipsesc elemente importante dintr-un ecosistem de inovare si crestere. Nu avem centre de transfer tehnologic reale si functionale. Nu avem nici macar unul, nici macar o organizatie capabila sa dea solutii firmelor atunci cand acestea trebuie sa decida in ce sa investeasca, ce tip de tehnologie este optima pentru un anumit obiectiv, relatia mediului privat cu mediul de cercetare este anemica spre inexistenta, din nicio directie nu vine un sprijin in sensul definirii unei perspective de dezvoltare, unor trasee posibile. Inca suntem in paradigma navigarii intuitive, cu prea putine instrumente reale de business. Nici statisticile nu reflecta realitatea si singurul trend-setter credibil si accesibil ramane Comisia Europeana. Toti ne orientam dupa politicile formulate la Bruxelles, cand ar trebui, in fapt, sa contribuim la generarea acestora, pe baza unei intelegeri profunde a pietei globale si a pozitiei pe care am putea sconta sa o castigam in anumite conditii.

Ne propunem, in Clusterul TEC, sa dezvoltam solutii la astfel de probleme. Am inceput deja aceasta munca, dar ea este de durata si necesita multe resurse pe care este dificil sa le obtinem. Ne bazam in special pe membrii nostri, ca sa rezolvam probleme pe care trebuia sa le rezolve statul sau cel putin sa ne sprijine sa le rezolvam. Insa noi suntem una dintre acele tari care nu au considerat important sa aloce resurse clusterelor pentru ca acestea sa poata dezvolta instrumente utile mediului privat, cum ar fi, de pilda, centre de transfer tehnologic si de brokeraj de tehnologii, pentru care va trebui sa inventam tot noi si specialistii, pentru ca la ora actuala nu ii avem. Este greu sa incurajezi firmele sa inoveze, cand nu le poti oferi niciun sprijin in procesul de dobandire si protejare a proprietatii intelectuale, dar mai ales in procesul de promovare a tehnologiei respective pe piata. Din pacate, una dintre specializarile foarte slab dezvoltate in general in Romania si in mod particular in constructii este marketingul. Tot ceea ce dorim sa cream trebuie sa stim sa si promovam inteligent. Cati dintre cei care termina relatii internationale sau marketing in Romania ar fi capabili sa schiteze macar o strategie de promovare a unei noi tehnologii sau a unui nou material pe piata globala? Deci ne intoarcem la adevarata si cea mai serioasa problema a economiei romanesti, lipsa de competente necesare activarii intr-o piata globala din ce in ce mai dura. 

 

- Procesul a inceput si este ireversibil. Evolueaza lent, dar asta se intampla cu orice proces de transformare, pana cand atinge un punct critic de la care ritmul accelereaza considerabil. Nu suntem inca in acel punct critic, vom fi, cred, in cel mult 3 ani. Ne aflam inca in zona de falie dintre "early adopters" si primul val masiv care genereaza masa critica de adoptie. Aici ne jucam si noi, clusterul TEC, rolul de a micsora aceasta falie, de a reduce timpul de acoperire a decalajului dintre lideri si followeri. Deja, in ultimii trei ani, am reusit sa contribuim semnificativ la schimbarea discursului in industria noastra si la introducerea digitalizarii pe lista de prioritati, chiar daca nu in topul listei. Asta ar fi si greu sa se intample, mai ales in contextul in care industria tocmai a pierdut facilitatile fiscale care ajutasera ani buni la mentinerea personalului si reducerea migratiei catre vest a specialistilor.

Altele sunt prioritatile anul acesta, dar digitalizarea a reusit sa intre in limbajul comun, ceea ce e un mare castig. Firmele nu se mai intreaba daca, ci cum. Este un rezultat pe care l-am dorit, l-am scontat si cred ca l-am obtinut, inclusiv prin includerea competentelor digitale pe Foaia de Parcurs pentru Calificari in Constructii pe care am generat-o alaturi de partenerii nostri in cadrul proiectului BUS4RoBOOST, finantat de Comisia Europeana prin programul Life. Aceasta Foaie de Parcurs face acum obiectul unui memorandum ce va fi adoptat in Guvern, cel mai probabil pana la finele anului. Am inclus actiuni importante legate de dezvoltarea competentelor digitale, de la introducerea unor ocupatii specifice in COR, pana la dezvoltarea de programe aferente acestora si la includerea inclusiv a functionarilor publici relevanti in unele dintre acestea. Este important sa nu uitam ca nu putem dezvolta sectorul si nu putem inova fara sa mergem umar la umar cu functionarii relevanti din autoritatile publice, pentru ca statul este principalul beneficiar, cel mai mare investitor in acest sector. In masura in care reusim sa mentinem parteneriatul cu ministerul de resort, care a fost parte din consortiu si a contribuit, atat la dezvoltarea Foii de Parcus, cat si la promovarea acesteia in Guvern, in masura in care reusim sa urmarim realizarea actiunilor propuse, si suntem hotarati sa o facem, vom vedea statul jucand un rol esential in accelerarea digitalizarii sectorului, prin cerintele pe care le va impune treptat pentru investitiile publice. Acest lucru a inceput sa se intample deja, exista deja un numar interesant de proceduri de achizitie care prevad in caietele de sarcini cerinte BIM (Building Information Modelling) si acest fenomen va creste considerabil si in contextul implementarii Foii de Parcurs pentru adoptarea BIM in Romania, care este deja adoptata de mai bine de un an. 

 

- Pericolul cel mai mare este graba si superficialitatea. Ne dorim sa acceleram procesul, dar daca nu gandim pana la capat si nu analizam suficient inainte de a reglementa sau de a formaliza la orice nivel procesele, riscam sa ajungem intr-un joc fals, in care ambele parti stiu ca se triseaza si se prefac ambele ca totul e in regula. Pentru a evita aceasta paradigma pe care o cunoastem foarte bine, este esential ca piata sa propuna statului variante de lucru care sa asigure fezabilitatea. Sa ne propunem, adica, sa facem putin cate putin, dar ce spunem ca facem sa fie bine facut si real. Am vazut caiete de sarcini cu cerinte BIM care preluau in totalitate si fara discriminare standardul. Nimeni in Romania nu poate raspunde in mod real acelor cerinte, asadar intr-o astfel de situatie se vor gasi artificii pentru a demonstra ca se raspunde cerintelor si autoritatea va accepta artificiile fie din necunoastere si neintelegere a acelor cerinte, fie din nevoia de a nu bloca investitia. Scenariul acesta il stim prea bine. Nimeni nu castiga si mai ales noi toti pierdem resurse semnificative, mintindu-ne singuri. Clusterul lucreaza intens sa dezvolte instrumente, atat cat reusim cu resursele totusi limitate de care dispunem, pentru a ajuta la evitarea unei situatii precum cea descrisa mai sus. Dorim sa venim in sprijinul firmelor si, in egala masura, in sprijinul autoritatilor, pentru ca este esential sa vorbim aceeasi limba si sa fim onesti in relatie si, nu in ultimul rand, sa intelegem de ambele parti ca dincolo de obiectivele contractuale, firma si statul au un obiectiv comun, acela de a livra constructii durabile, sustenabile si eficiente economic. Cel putin aceasta ar trebui sa fie pozitia de pe care sa plece fiecare, aceasta e pozitia din care privim noi, in cluster, rolul industriei noastre.

 

- Am dat deja detalii despre multe dintre activitatile si preocuparile noastre. Avem numeroase proiecte in derulare si in pregatire, dar mai adaug la cele de mai sus cateva subiecte: finalizam acum schema de finantare pentru inovare prin care am acordat granturi de cate 60.000 de euro firmelor pentru proiecte inovative, alaturi de partenerii nostri din Euroclusterul AEC, finantat de catre Comisia Europeana, si vom continua aceasta schema si in anii urmatori, daca vom fi selectati la finantare. Mentinem consortiul partial, avem alaturi clustere din Austria, Italia, Slovenia si Spania si ne gandim sa mai atragem una sau doua tari pentru o noua runda de finantari, de data aceasta cu un buget dublu. In acelasi timp, continuam sa oferim servicii gratuite de training si consultanta BIM prin Hub-ul European de Inovare Digitala Wallachia E-Hub, in care suntem parteneri si prin care acoperim regiunile Sud-Muntenia si Bucuresti-Ilfov. Putem oferi aceste servicii gratuit datorita finantarii obtinute tot de la Comisia Europeana prin programul dedicat hub-urilor de inovare digitala. 

Ne propunem proiecte strategice de formare de competente digitale pentru angajatii din sector si speram sa reusim sa formam peste 1.000 de persoane in urmatorii 2 ani. Totodata, pregatim o serie de evenimente atat in tara, cat si misiuni economice in Europa si, bineinteles, a cincea editie a Innoconstruct, care va avea loc in 8-9 mai 2025, de ziua Europei, si va avea o componenta internationala mult mai consistenta si un format un pic modificat, care sa permita si mai multa interactiune, desi interactiunea a fost intotdeauna un punct forte al acestei conferinte. Mai avem si alte surprize, dar pentru ca vrem sa ramana surprize as prefera sa nu le dezvalui. Va fi un an foarte intens pentru noi.