GARTNER: Vanzarile de PC-uri au scazut cu 19,5% in trimestrul al treilea din 2022 |
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Stelian DINCA 20 Oct 2022 12:07 |
Volumul total de PC-uri livrate la nivel mondial in al treilea trimestru al anului 2022 s-a ridicat la 68 de milioane de unitati, ceea ce reprezinta o scadere cu 19,5% fata de trimestrul al treilea din 2021, conform rezultatelor preliminare date publicitatii de Gartner. Acesta reprezinta cel mai puternic declin al pietei de la mijlocul anilor ’90, de cand Gartner a inceput sa analizeze piata PC-urilor si, concomitent, cel de-al patrulea trimestru consecutiv de declin de la an la an.
„Rezultatele acestui trimestru ar putea marca o incetinire istorica a pietei PC-urilor,” a declarat Mikako Kitagawa, Director Analyst la Gartner. „In timp ce intreruperile de pe lanturile de aprovizionare s-au atenuat in cele din urma, stocurile ridicate au devenit acum o problema majora, avand in vedere cererea slaba de PC-uri atat pe piata consumatorilor individuali, cat si pe cea a companiilor. Vanzarile de toamna din campaniile „back to school” s-au incheiat cu rezultate dezamagitoare, in ciuda promotiilor masive si a scaderilor de pret, cauza fiind cererea redusa, deoarece multi consumatori cumparasera computere noi in ultimii doi ani. In ceea ce priveste segmentul de piata al companiilor, incertitudinile geopolitice si economice au dus la cheltuieli IT mai selective, iar computerele nu se aflau in fruntea listei de prioritati,” a detaliat Mikako Kitagawa.
Primii trei furnizori de pe piata mondiala de PC-uri au ramas neschimbati in al treilea trimestru al anului 2022, Lenovo mentinandu-se locul 1 in livrari cu o cota de piata de 25,2%.
Lenovo a castigat cota de piata comparativ cu perioada similara a anului anterior, desi numarul unitatilor livrate de companie au scazut de la an la an. In timp ce livrarile totale ale Lenovo au scazut in toate regiunile cu exceptia Canadei, piata desktop-urilor din EMEA a cunoscut o crestere, alimentata de rezultatele generate de prima unitate de productie proprie a companiei din Europa, deschisa in Ungaria in luna iunie a acestui an.
HP a avut un trimestru plin de provocari, cu o scadere brusca a livrarilor globale. HP a inregistrat o crestere pe piata desktop-urilor in anumite regiuni, dar cifrele aferente livrarilor generale de laptopuri au suferit diminuari.
Dell si-a redus diferenta fata de HP la capitolul cota de piata, inregistrand o crestere de la an la an pe piata desktop-urilor in toate regiunile, cu exceptia regiunii Asia Pacific. Cu toate acestea, livrarile de laptopuri Dell au scazut in toate regiunile, cu exceptia Japoniei.
Perspectiva regionala
Piata PC-urilor din SUA a scazut cu 17,3% in al treilea trimestru din 2022, acesta fiind al cincilea trimestru consecutiv de scadere a livrarilor tinand cont de raportarile de la an la an. Scaderea vanzarilor de laptopuri a condus la scaderea pietei generale din SUA, dar piata desktop-urilor a inregistrat o crestere modesta, determinata de cererea retinuta in randul companiilor, precum si de achizitiile din sectorul public.
„Inflatia este cel mai mare motiv de ingrijorare pe piata din SUA, dar companiile mai mici s-au dovedit a fi relativ optimiste cu privire la conditiile macroeconomice,” a spus Kitagawa. „In timp ce cererea de laptopuri in randul companiilor mari a scazut drastic in al treilea trimestru al anului 2022, companiile mici si mijlocii nu au inregistrat o scadere la fel de puternica,” a subliniat Kitagawa.
Cu o cota de piata de 26,8%, Dell si-a asigurat primul loc pe piata PC-urilor din SUA pe baza volumelor livrate, in timp ce HP a urmat in ierarhie cu o cota de 23,2%.
Piata PC-urilor din EMEA a scazut cu 26,4% de la an la an in al treilea trimestru, fiind cea mai mare scadere dintre toate regiunile si atingand 17 milioane de unitati vandute. Acesta este al treilea trimestru cu descrestere pentru piata PC-urilor din EMEA, dupa un boom inregistrat la inceputul pandemiei.
„Au fost mai multi factori care au condus la o deteriorare semnificativa a pietei PC-urilor din EMEA, inclusiv conditii macroeconomice dificile, scaderea cererii de pe piata companiilor si cea a consumatorilor individuali, precum si niveluri ridicate ale stocurilor,” a spus Kitagawa. „In plus, multi furnizori de PC-uri si-au oprit operatiunile in Rusia in primele doua trimestre ale acestui an, ceea ce a afectat negativ volumul total al livrarilor si este in special vizibil in comparatiile anuale,” a continuat Kitagawa.
Cu exceptia Japoniei, piata din Asia Pacific a scazut cu 16,6% de la an la an, in mare parte din cauza incetinirii ritmului livrarilor pe piata din China. In al treilea trimestru al anului 2021, China si-a reluat aproape pe deplin viata de zi cu zi si activitatea economica normala, dar blocajele de anul acesta din diferite orase au incetinit operatiunile comerciale si au dus la scaderea cererii de PC-uri pe pietele guvernamentale, ale companiilor si ale consumatorilor individuali.
Aceste rezultate sunt preliminare. Statisticile finale vor fi disponibile in curand pentru clientii programului Gartner PC Quarterly Statistics Worldwide by Region. Acest program ofera o imagine cuprinzatoare si in timp util a pietei PC-urilor la nivel mondial, permitand organizatiilor care deruleaza planificarea, distributia, marketing-ul si vanzarea produselor sa fie la curent cu problemele-cheie si cu implicatiile lor viitoare la nivel global.
In perioada 7 –10 noiembrie va avea loc la Barcelona, Spania Gartner IT Symposium/Xpo™ 2022, un eveniment marcant pentru industrie care ofera o experienta unica in contextul provocarilor din ziua de astazi. Continutul prezentarilor are in vedere prioritatile si initiativele cheie ale liderilor IT in functie de industrie, oferind in exclusivitate cele mai bune modalitati de a crea strategia, de a executa si rezolva provocarile, maximizand impactul de lider in industrie.
|