Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la diverse aspecte de actualitate, referitoare la activitatea dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, inca o data, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS.

Dupa cum arata specialistul, „domeniul constructiilor pare sa se reinventeze continuu, cu mici fluctuatii , insa volumul industrial si chiar cresterea se mentin in pofida oricaror factori presupusi negativi si a temerilor celor interesati. Daca ne uitam succint la zonele geografice si la segmentele care aduc aceasta crestere, se poate spune ca asistam (sau mai bine zis participam) la un fenomen destul de independent de noi; as risca spunand ca e cazul si altor mari investitii, orice miscare locala fiind doar tactica, insa e pura speculatie. In primul rand, daca luam in considerare segmentul rezidential, este cel putin bizar sa se asiste la o crestere a cererii intr-o tara care, vrem nu vrem, se afla de cativa ani buni in postura de sursa de emigratie, mai precis de unde populatia a plecat in ultimii ani de ordinul zecilor de mii! In al doilea rand, raspunsul este cunoscut de toti si mai ales de beneficiarii noilor constructii rezidentiale, fie ele locuinte unifamiliale, fie apartamente in blocuri. Desi pot fi observate in orice localitate, oricat de marginala, constructiile noi apar indeosebi in cateva mari orase ale tarii, unde si populatia se aglomereaza. Bucuresti si Cluj-Napoca sunt de departe cele mai prolifice din acest punct de vedere. Se aglomereaza in marile orase fiindca acolo pare sa fie oportuna, cel putin pentru moment, efectuarea de investitii, deci exista noi surse de afaceri si bani. Cu acestea – dupa un rationament si constatari de altfel destul de simple – am gasit de fapt ceva mult mai interesant – si anume felul cum trebuie vazute unele lucruri ce tin de dezvoltarea actuala si viitoare”.

In legatura cu aspectul prezentat anterior, ing. Dan-Rodion Pogangeanu aduce in atentie o situatie interesanta si nu prea bagata in seama pana acum, uneori confundata sau suprapusa peste cunoscutul conflict intre generatii, insa deosebita.

„Din pacate, peste personalitatea specifica unor politicieni romani, care au permis ori favorizat o dezvoltare defectuoasa, pare sa se suprapuna intr-un mod dezavantajos si dezinvoltura fara discernamant a generatiei foarte tinere. Aceasta generatie este de fapt mai avida de afirmare, insa nu neaparat lipsita de scrupule (fapt ce ar trebui s-o faca mai concurentiala, cum ar considera unii mai varstnici si intoleranti), dar pur si simplu membrii sai sunt nestiutori, ceea ce este tot rezultatul pretentiosilor varstnici. Ca sa revin la domeniul constructiilor, amintesc doar cazul celor ce aleg sa locuiasca, in calitate de proprietari, in apartamente situate in case ori blocuri amplasate parca prin presare cu ranga intre altele mai vechi. In felul acesta, in loc sa fie parte a unei modernizari, desi vin cu aparente pretentii specifice noilor veniti, nu fac decat sa contribuie la scaderea confortului vechilor locuitori; exista deja zone intregi asfixiate si unde aglomeratia face ca locuitorii realmente sa se priveasca chioras intre ei, desi o generatie inainte nici nu s-ar fi pus problema, chiar daca conditiile de trai erau semnificativ mai rele. Nu mai amintesc de problema parcarilor, tot asa cum este evident ca vina principala nu este a respectivilor beneficiari, pana la urma ghinionisti (pot fi multumiti, daca sosesc dintr-un mediu precar); poate a celor mai vechi pentru simplul fapt ca la un moment dat si-au dat acordul pentru deprecierea zonei (prin acorduri iresponsabile de noi constructii), insa in mod sigur a municipalitatilor si specialistilor care si-au aratat cum au putut ei mai bine priceperea la scaderea calitatii vietii din zona respectiva. Nu se poate spune ca este vorba de o anumita zona intr-un anumit mediu urban, ceea ce se numeste prost urbanism fiind intalnit in orice localitate si in orice cartier, poate cu exceptia celor izolate si supuse depopularii evidente, adica unde nu prea s-a mai construit. Chestiunea este atat de cunoscuta, cu problematica modului in care se aproba PUZ-urile si in care se poarta toate discutiile legate de aceasta tema, astfel incat ceea ce am vrut sa semnalez este nemultumirea generata de evolutia constructiilor si care, desi opinia publica pare sa se exprime la unison, de fapt, exista doua situatii complet diferite, diametral opuse. Una o genereaza cei ce si-ar dori o libertate cat mai mare, fapt pentru care nu ezita sa critice orice autoritate, pana la primarie si ISC, pe de o parte, fiind si cea mai influenta. Pe de alta parte, se distinge o situatie opusa in randul celor care fie asista zilnic cum li se scade confortul zilnic si nivelul de trai, cand constata cresterea prosteasca a aglomeratiei si poluarii, la care se adauga foarte rapid cei care, dupa un timp foarte scurt, isi dau seama ca au fost pacaliti, conditiile de viata fiind departe de cele promise si preconizate. Daca adaugam si opiniile unor persoane interesate, pentru care recent-introdusa obligativitate de a avea realizate bransamentele la receptia constructiei nu ar fi buna, tot asa cum ISC ar trebui desfiintat, fiindca este prea greoi, ni se contureaza o imagine nu a unui sistem de control al calitatii lucrarilor in constructii, bun sau rau, ci a ridicatei neseriozitati. Evident, nu intentionez sa contrazic realitatea, atat timp cat si eu am asteptat uneori primirea registrului de evidenta a activitatii dirigintelui de santier, insa nu vad aici nimic relevant de vreme ce acest impediment nu a creat o problema, iar singura dificultate care ar fi putut surveni ar fi fost din partea ISC, cu alte cuvinte, nu a existat nicio neregula la nivelul calitatii in constructii”, a explicat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Revenind la felul in care se deruleaza investitiile, dupa cum mai sustine expertul, trebuie sa recunoastem ca exista tentatia de a ne raporta totdeauna la „ce avem” sau „la ce este” (cu corolarul unora din politica, despre „ce mai este de luat”). „Ei bine, se pare ca exista si investitori, oameni de afaceri, care stiu sa vada si sa miste lucrurile acolo unde cei mai multi doar se lamenteaza ori iau o pozitie crispata de aparare neputincioasa. Cam acest lucru se uita, iar cand un responsabil totusi il ia in seama, pare sa fie interesat doar de castigul imediat, fie ca e personal, fie comunitar. Cat timp suntem interesati si acceptam propuneri pe termen scurt, in mod cert cele pe termen lung nu-si vor putea gasi locul, iar aici cred ca sunt in asentimentul tuturor expertilor economisti si sociologi. Totusi, desi lucrurile merg greu si desi exista tentatia regretului fata de o perioada in care industria realmente era reprezentativa pentru Romania, exista si acum destule firme care merg bine, ele dezvoltandu-se pe masura cererii si a modului in care au reusit sa se adapteze la piata. Amintesc aici ca Romania este al doilea cel mai mare exportator de tamplarie termoizolanta din Uniunea Europeana, primul fiind pentru moment Polonia, asa cum am aflat cu ocazia intalnirii organizate de PPTT, anume conferinta Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei, gazduita toamna trecuta la Phoenicia Grand Hotel - Bucuresti. Pentru cunoscatori nu este un secret nici ca deja se fabrica in Romania tamplarie de cea mai buna calitate, dovada fiind faptul ca una dintre principalele piete de export este Marea Britanie (ramane de vazut cum se va schimba situatia dupa finalizarea BREXIT). Celor nascuti inainte de 1980, cum suna o gluma, le-ar putea reveni amintirea vremurilor cand cele mai bune lucruri erau destinate strict pentru export. De la autoturismul Dacia si pana la o banala pereche de pantofi ori conserva de carne, ce era mai bun era exportat. In Romania anului 2020, cand traim si actionam intr-o economie nesperat de libera, evident altele sunt cauzele acestui export si presupun ca patronii respectivi, impreuna cu toti angajatii si furnizorii lor, se bucura. As fi tentat sa afirm ca necunoasterea de catre beneficiarii locali a tuturor disponibilitatilor actuale ar fi un raspuns. Chiar daca as avea tentatia sa recomand un audit energetic, ca metoda de solutionare, din cate stiu cine are bani, chiar daca nu alege solutia optima (propusa printr-un audit energetic), tot cauta ceva mai de calitate. Fireste, un audit energetic isi va merita banii in orice situatie – economia de energie, precum si solutiile recomandate, care sunt facute sa-l fereasca pe client de pierderi mult mai mari decat costul auditului. Fara cifre statistice, nu prea am vazut persoane cu bani care sa-si monteze, la propria casa ori la o investitie, tamplarie la cel mai mic pret pe metru patrat. Faptul ca cea mai mare parte a productiei de calitate pleaca la export arata de fapt indisponibilitatea financiara locala, raportat la ceea ce putem produce. Ca sa nu las insa o nota eronata, avem deja multe cladiri construite la cele mai pretentioase standarde, unele dintre ele primind si certificari internationale, cum este BREEAM sau CASA PASIVA. Trebuie aici sa remarc faptul ca avem inca o mare problema de credibilitate, fiindca de profesionalism este mai greu de crezut ca poate fi vorba. Spun aceasta plecand de la faptul ca pentru anumite certificari, desi avem specialisti, aparate, proceduri de lucru, standarde, normative tehnice, totusi, pentru investitori redutabili, este nevoie de autoritati si specialisti din afara. In aceasta ordine de idei, dupa cum am aflat in cadrul intalnirii Qetics nZEB, tinuta recent de catre Urban-INCERC, exista o activitate permanenta de actualizare cu cerintele internationale si mai ales cu cele europene. Din pacate, ritmul actual extrem de ridicat si chiar cresterea din domeniul constructiilor nu par sa ofere cele mai multe conditii pentru ceea ce as numi cresterea voluntara a calitatii. Adica fiecare sa faca un lucru bun fiindca asa-i spune specialistul pe care l-a contractat, in care are incredere si care nu are nevoie de amenintarea Inspectoratului de Stat in Constructii pentru a respecta macar cerintele esentiale. Desi exista furnizori care au capacitati tehnice si resurse superioare (bani, laboratoare proprii, specialisti, know-how), cu greu se poate spune ca exista furnizori care sa-si deranjeze propriii clienti ori dealeri din motive de calitate. Sansa beneficiarilor finali este pentru moment aceea ca exista produse care, oricat de prost ar fi alese ori montate, tot iese ceva cat de cat bun. Cu alte cuvinte, pentru a avea un salt al calitatii, este necesar fie un efort sporit din partea factorilor responsabili, recte ISC, fie sa apara o criza in domeniu, stiut fiind ca fiecare asemenea eveniment ciclic face curatenie pe segmentul economic respectiv, indiferent de natura acestuia”, a mai subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Dupa ce, potrivit afirmatiilor sale, a pus problema astfel incat a „ridicat mingea la fileu”, ing. Dan-Rodion Pogangeanu reaminteste, in context, ce ar trebui sa faca si ce face dirigintele de santier.

„Din pacate lucrurile se leaga, insa se leaga pentru cei care reusesc sa-si vada interesul dincolo de dorintele imediate, de mica smecherie, de profitul de moment pe orice cai. Este evident ca nu dictarea de noi legi ori suprareglementarea, tot asa cum nu descentralizarea intempestiva, sau eventual interesata, pot duce la o solutie durabila. Cand afirm ca nu reglementarea pare sa fie solutia ma gandesc cum uneori am ocazia sa intalnesc profesionisti care realmente isi dau singuri cu stangul in dreptul si cu aceasta propriei meserii ori atestarii pe baza careia functioneaza. Personal, as prefera in locul unui responsabil tehnic cu executia genial (potrivit propriei caracterizari) si cu experienta uriasa prin numarul de proiecte parcurse, dar superficial pe proiect si dispus sa semneze fara noima orice, un simplu inginer propus de constructor si agreat de investitor, respectiv dirigintele de santier, asa cum se intampla in multe locuri unde lucrurile sunt mai bine facute. Bineinteles, nimic din toate acestea nu s-ar intampla daca n-ar fi in acceptul investitorului, care fie isi considera interesele protejate prin mijloace net superioare celor oferite de sistemul in cauza (asemenea celor ce apeleaza la certificari BREEAM – in cazul investitiilor industriale ori marilor investitii, unde nivelul de consultanta serios implementat face ca dirigintele sa devina minimal), fie care urmareste vanzarea rapida, indiferent de calitate (de regula, in sectorul rezidential). Raman astfel descoperiti cei mici si care nu prea au capacitatea nici sa discearna si nici sa aleaga ceva bun, caz in care o aparenta certificare sau atestare, dupa caz (de exemplu un diriginte suspect de ieftin), este mai rea decat nimic. Tot amintind despre certificari si atestari, parasesc putin subiectul, insa interesul este prea mare pentru a nu aminti aici de cazul copilului care a decedat in urma unei asa-zis banale operatii stomatologice. In mod sigur, lucrurile propriu-zise sunt mult mai nuantate si mai complicate decat le avem acum in spatiul public, insa cu certitudine, daca in respectivul loc nu ar fi existat o clinica si niste medici de orice natura – stomatologi, pediatri, anestezisti etc. (altadata era unul singur si bun la toate, dar nu neaparat mai bun!) - alta ar fi fost situatia. Este clar ca, oricat ne-am propune sa fim de vigilenti si precauti, pana la urma tot instinctiv si irational actionam, insa disponibilitatea romanilor de a incalca regulile, de a le pune in asteptare, cat sa-si faca treaba fiecare, nu aduce nimic bun. Dupa cateva decenii de interactionare fara nicio restrictie cu Vestul, am ajuns realmente in faza la ceea ce politologul Samuel Huntington numea civilizatie sfasiata, adica oameni care-si doresc ceva nou, fara insa a renunta la ce era vechi. Amintesc doar in treacat situatia complicata, fiindca mai ales occidentalii sadea isi au propriile dubii (la noi interzise, fiind subiect tabu). Imprevizibilul paradoxal si neanticipat de romani este sa constate ca si occidentalii sau cel putin adeptii locali ai unei sincronizari depline si neconditionate la Occident dau dovada de excelenta in concesii fata de respectarea regulilor si a legii, fapt ce face si mai bulversanta sfasierea. Din capul locului ar trebui sa zic ca, dat fiind propria experienta, educatie si capacitate de lucru, ar trebui sa fiu printre cei mai exacerbati sustinatori a orice inseamna progresism, liberalism si libertate de actiune. De fapt, luand doar ocupatia de diriginte de santier, care este prin excelenta una liberala, precum cea de avocat, am toate motivele in acest sens. Realitatea ne arata insa ca pe la noi una din cauzele nemultumirii generale (deci si a celor mai putin instruiti) este tocmai nerespectarea celor instruiti (dar care nu s-au descurcat); aici, daca mai era necesar, referirea este totusi departe de a fi personala, orice nemultumiri fiind infinit mai mici decat tensiunile si contradictiile la care asistam cu totii. De cateva perioade electorale s-a tot vorbit si s-a tot dorit atingerea unei majoritati politice suficient de solide incat sa poata produce o schimbare in bine dorita de toti. Dupa cele mai recente alegeri parlamentare parea sa se fi ajuns si intr-o astfel de situatie, insa dupa trei ani extrem de agitati se pare ca acea majoritate nu era cea buna; dincolo de interesele si parerile de moment personale, ne afla inca in plin vartej, fapt ce ma face mai reticent in a stabili o situatie clara. Acum, vorbind inginereste, cel mai stupid, dar si probabil, va fi sa ajungem din nou, la termen sau cand va fi, la o refragmentare in urma careia politicienii sa-si poata lamenta neputinta (cum au inceput deja sau nici nu au incetat), fiecare in fata propriilor alegatori si fiecare cu propriile argumentatii tot mai putin credibile. Cei mai multi vor avea satisfactia impiedicarii unor schimbari ce s-ar fi dorit puse in practica fara o dezbatere si discutie deschisa anterioara, indiferent de consecintele dezastruoase ori avantajele lor preconizate”, a mai subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

„Vorbind despre deschidere si dezbatere, afland recent faptul ca modificarile ce se doresc acum in sanatate ar fi fost in dezbatere publica, pot sa spun ca mi-au adus aminte de programul de guvernare al fostilor, despre care inca nu am idee cine stia de fapt cum arata si de cate ori s-a schimbat. Probabil ca, la fel ca acum, undeva prin birourile partidului, era cunoscut. Traim intr-o lume tot mai dinamica si in care schimbarile si deciziile rapide pot fi garantia succesului garantat in orice afacere, insa daca un lucru ramane constant in societatea si politica romaneasca, acesta este opacitatea, coroborata cu lipsa de comunicare si aroganta tuturor politicienilor, inclusiv a celor foarte proaspeti. De la asociatie de bloc, primarie si pana departe, fiecare viseaza nu sa faca ceva trainic (regretabil sa-i constat mai de incredere si mai cinstiti pana la prostie pe cei mai varstnici), ci doar un rost de capatuiala, prin propriile forte sau doar ca factor de influenta al altora. Ca sa revin asupra chestiunii sanatatii, in mod evident, sunt o multime de schimbari care ar trebui facute. Mai intai gasesc imperativ necesara imbunatatirea sistemului de urgente, mai precis al distribuirii apelurilor in teritoriu, indiferent ca este vorba de SMURD-ul lui Raed Arafat sau unitatile de ambulanta traditionala. La ora actuala, daca te afli prin Adunatii Copaceni sau Tartasesti, pentru cine nu stie, localitati limitrofe Bucurestiului, trebuie sa astepti masina de salvare trimisa de la niste distante aiuritoare, tocmai din Giurgiu ori Targoviste, doar fiindca ai nesansa sa te afli la granita unui judet. Aceasta chiar daca la doar cateva minute se afla cele mai mari si, zicem noi, moderne spitale din tara. Situatia nu este noua, fiind semnalata in nenumarate randuri, insa fara rezultat. Nu este prea greu sa-ti imaginezi niste factori de raspunere analizand situatia si nedorind sa renunte la niste bugete, masini, angajati, chiar daca statistic se stie ca un anumit procent -30% - 70% dintre bolnavii apelanti vor avea sansele de salvare reduse pana spre zero doar datorita timpului trecut. Daca insa prin Adunatii Copaceni trec o multime de automobile, existand sansa transportarii (improprii totusi), chestiunea este infinit mai dificila si dramatica in localitatile izolate. Pentru cine crede ca prin aceasta situatie m-am deplasat de la domeniu, gasesc necesar sa amintesc cum niste investitori, in cu totul alta parte a tarii, gaseau potrivit sa-si asigure obligatiile legale privind SSM-ul de santier prin dislocarea singurului medic disponibil pe mai multe comune; evident, nu investitorul era vinovat, ci respectivul medic iresponsabil. Ar fi si necinstit, si gresit sa las impresia ca in sanatate medicii sunt cei mai iresponsabili. Din datele publice, o multime de romani beneficiaza de asistenta medicala doar datorita calitatii de co-asigurat, adica de membru al unei familii in care o singura persoana este asigurata, platitoare la casa de sanatate. La toti cei din tara aflati intr-o astfel de situatie din diferite cauze (femei casnice alte situatii complicate etc.) o multime semnificativa este dintre cei aflati prin strainatate, in diaspora. Este ciudat ca, desi numarul celor ce sustin la modul neconditionat ultimele modificari este semnificativ, majoritatea habar nu au ce inseamna o asigurare privata de sanatate. Unii, destul de putini, posibil sa o aiba asigurata prin locul de munca. Cei mai multi, din tara si din strainatate - cu aceasta sigur nu-mi supar amicii din diaspora, vorbind aici din realitate, nu de la televizor -, de abia isi permit o cafea pe la intrarea intr-o clinica privata. O prima concluzie este ca romanii ori actioneaza fara discernamant ori ca se merge in continuare pe ralierea cu cei mari si puternici – daca beneficiaza boierii, sigur iese ceva si celorlalti, adica o metoda ruseasca, bizantina, poleita intr-un ambalaj modern. Este si acest fel de a face lucrurile functional, insa in niciun caz conform unei libere concurente, aducatoare de calitate superioara. Vorbind de concurenta si libera alegere, bineinteles, cel mai frumos si corect ar fi ca fiecare sa-si poata alege singur solutia dorita: cat si cui sa plateasca pentru sanatatea sa. Am avut de-a lungul timpului si asigurari publice si private, le frecventez si acum, dupa cum am nevoie (constrans sau din comoditate), pe ambele; desi imi face placere sa intru intr-o clinica luxoasa, sa vad picturi frumoase, intr-un cuvant, o atmosfera care ea singura parca te vindeca, asteptarile si sperantele mele se indreapta catre capacitatea medicului. Dupa cum stim, problema acum se pune cine sa faca pe medicul pe niste bani pe care fiecare cetatean este obligat sa-i plateasca, odata cu incasarea salariului. La un moment dat propuneam si eu un astfel de sistem, de plati minimale, pentru serviciile de dirigentie de santier, plecand de la situatiile actuale uneori derizorii, cu preturi flagrant de mici, de cateva zeci, chiar sute de ori, raportat la serviciile medicale, deci reale pericole publice. Chiar si Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier are in vedere ca, odata obtinut statutul de organizatie de interes public, sa beneficieze, intr-un fel sau altul, de o taxa din ce se mai construieste; fiecare este deci dispus sa contribuie la bunastarea celorlalti la un nivel cat mai ridicat, iar aceasta are sanse mai bune de realizare pe baza unor venituri garantate. Daca ne intrebam de ce totusi sistemul public actual nu este mai bun, fara sa vrem, aflam niste raspunsuri care ne pot lamuri cel putin in parte. Este notoriul faptul ca intreg sistemul sanitar public este supus permanent presiunilor din partea diferitilor furnizori de servicii (medicamente, aparate, consumabile etc.), presiuni devenite deja atat de mari, potrivit datelor din spatiul public, ca de la un punct devine aproape imposibila contracararea lor, fapt ce duce la dezechilibrarea bugetului in defavoarea bolnavilor, a cetatenilor. Aici am putea incerca o viziune romantata, as zice socialista, potrivit careia clinicile particulare, odata obtinute in domeniul lor unele servicii, vor reusi sa contracareze presiunea furnizorilor, dat fiind ca fata de particular altfel se discuta si fac ofertele. Pe termen scurt poate functiona, insa ramane copilaresc sa admitem ca pe termen lung orice serviciu privat poate fi mai ieftin decat unul public. La extrem, pentru a iesi din aceasta situatie, ar trebui adoptat sistemul american, unde totul este benevol-responsabil, insa, contrar iubirii actuale de libertate si democratie, tinand cont de nivelul de trai real al majoritatii populatiei, am fi trimisi imediat laolalta cu grupul tarilor africane, situatie care, in mod paradoxal nu este dorita nici de cei din sistem, fie ca e vorba de clinici private, fie publice. Oriunde, o clinica particulara, ca si invatamantul, este semnificativ mai scumpa decat una publica, iar incercarea unora de a convinge ca in Romania este altfel seamana tot mai mult cu efortul unor influenceri, care, dupa cum ne amintim, sustineau ca Romania este total diferita si nu va fi atinsa de criza financiara din 2009 si in niciun caz domeniul constructiilor”, a avertizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Revenind la zilele noastre si la domeniul constructiilor, dupa cum concluzioneaza specialistul, „din fericire pentru toti, se poate spune ca odata cu schimbarea de guvern si cu depasirea ingrijorarii fata de pastrarea facilitatilor acordate firmelor din constructii prin Ordonanta 14, lucrurile ar trebui sa se inscrie pe o cale mult-dorita. Daca la aceasta mai tinem cont si de felul cum actuala echipa isi propune si ne promite sa trateze investitiile, avem tot atatea motive de optimism in plus. Bineinteles, aceasta daca reusim sa avem suficienta maturitate atat in pastrarea unei linii coerente, cat si in abilitatea de a ne face atractivi la un mod fezabil pentru investitori, dar si acceptabili pentru beneficiarul final, simplul cetatean”.