Agenda Constructiilor
Duminica, 22 Decembrie 2024
Home - INDEX COMPANII - CONLAN GRUP
PAGINA PERSONALIZATA


CONLAN GRUP

CONLAN GRUP

Adresa: Str. Dobrogei nr. 4, Sibiu, Judet Sibiu
Telefon: 0369 446 596
E-mail: office@conlangrup.ro
Web site: www.conlangrup.ro
Domenii: Antreprenori si firme de constructii
Descriere activitate
Servicii de antrepriza generala pentru o gama complexa de constructii:civile, industriale, publice, rezidentiale, hale depozitare, platforme etc.
Prezentare companie/institutie
CONLAN GRUP: Portofoliu de lucrari de 90 milioane lei si planuri de crestere
 
 
 
 
 
 
Cosmin Vilcu (37 de ani)
Functia/Firma: director general, Conlan Grup;
Experienta profesionala: 14 ani in domeniul constructiilor.
 
De-a lungul celor 25 de ani de existenta pe piata constructiilor din Romania, Conlan Grup si-a extins gama de servicii oferite partenerilor, pentru o acoperire cat mai extinsa a nevoilor acestora. Practic, grupul are in prezent capacitatea de a identifica solutii optime pentru orice tip de solicitare. Garantia lucrarilor executate este reflectata inclusiv de calitatea portofoliului de clienti si lucrari. Prin gestionarea optima a perioadei foarte dificile pentru sectorul constructiilor care a inceput dupa 2008, Conlan Grup a reusit sa se consolideze, sa-si extinda echipa de experti si sa-si diversifice operatiunile, depasind granitele judetului Sibiu. Scopul declarat este de a imbina perfect tehnologia, standardele de calitate si eficienta personalului pentru a obtine rezultate de calitate. In continuare, managerul general al companiei, Cosmin Vilcu, detaliaza aspecte legate de activitatea curenta si de perspectivele pe termen scurt, mediu si lung.
 
- Cum a evoluat activitatea de constructii in 2023 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta in 2024 si in anii urmatori?
- Din punctul meu de vedere, piata constructiilor industriale din judetul Sibiu a traversat o perioada de stagnare in ceea ce priveste investitiile, comparativ cu anii anteriori. Acest aspect a fost resimtit si pe piata investitiilor rezidentiale, care a inregistrat o tendinta descendenta, situatie care a fost observata si de catre specialisti si analisti din domeniu, reflectandu-se in nivelul de profitabilitate al contractelor de antreprenoriat general in constructii. Firmele de constructii au fost nevoite sa se adapteze la aceasta cerere scazuta din piata, iar investitorii au avut tendinta de a negocia preturi cat mai reduse pentru proiectele lor. Consider ca acest aspect are un impact major asupra activitatii noastre, deoarece marii investitori din zona rezidentiala si industriala au avut posibilitatea sa contracteze lucrari la preturi sub nivelul pietei specializate. Aceasta incertitudine si instabilitate in faza de negociere a ofertelor financiare a adus numeroase provocari pentru companiile de constructii. Provocarile pietei din ultimii ani, accentuate in perioada post-Covid, in contextul inflatiei crescute, a Euriborului si ROBOR-ului, precum si a masurilor fiscale de anul trecut, au dus la scaderea ratei de profit, afectand in mod direct dezvoltarea si investitiile companiei. Cu toate acestea, am depus eforturi pentru a mentine tendinta noastra de dezvoltare.
- Precizati nivelul cifrei de afaceri realizate de companie in 2023 si estimati evolutia acesteia in 2024.
- In 2023, compania noastra a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 83 milioane de lei, consolidandu-ne astfel obiectivele stabilite inca din 2018. Ne-am propus sa facem tot posibilul pentru a mentine sau chiar a creste rulajul in fiecare an, indiferent de provocarile intampinate. Importanta principala a fost de a asigura o dezvoltare sanatoasa si esentiala pentru evolutia companiei noastre. Avand in vedere ca in 2022, cifra de afaceri a companiei a fost de aproximativ 80 de milioane de lei, in 2023 am reusit sa mentinem un echilibru, chiar in fata unor provocari considerabile pe piata. Intr-un mediu in care fiecare antreprenor general urmarea lucrari de anvergura, am inregistrat o crestere a cifrei de afaceri si a numarului de angajati ai companiei. Pentru 2024, ne dorim sa mentinem nivelul de performanta inregistrat in precedentul an fiscal. Desi investitiile din sectorul privat si mai ales cele mari din municipiul Sibiu au cunoscut o scadere, ne-am extins activitatea si in alte judete, precum Alba, Cluj, Brasov si Prahova, pentru a mentine constant volumul de munca cu care am fost obisnuiti in ultimii doi ani.
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in aceasta perioada? La ce valoare se ridica portofoliul total de proiecte ale companiei si ce orizont temporar acopera?
- In prezent, compania noastra este implicata in mai multe proiecte, printre care un hotel de patru stele, trei hale industriale, o cladire de birouri in centrul Sibiului, un bazin municipal si un centru cultural, plus alte proiecte de scurta durata pentru clientii nostri. Acestea presupun constructii noi, dar si modificari, extinderi si cresteri ale spatiilor de productie si birourilor. Valoarea lucrarilor contractate in prezent se ridica la aproximativ 90 de milioane de lei, ceea ce reprezinta un aspect pozitiv in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, cand valoarea lucrarilor era relativ mai mica. In ultimii 5 ani, am adaugat in portofoliul nostru de proiecte mai multe investitii ale unor companii de renume pe plan international, depasind valoarea de 235 milioane de lei. Din 2018 si pana in prezent, compania noastra a inregistrat cresteri semnificative ale cifrei de afaceri si, implicit, valorile investitiilor contractate au fost tot mai mari, pe masura dezvoltarii noastre.
- Care sunt directiile de actiune viitoare, in vederea dezvoltarii companiei?
- Grupul nostru de firme isi propune sa dezvolte productia de structuri metalice pentru constructii, cu investitii de cel putin 1 milion de euro pentru acest an. Aceasta initiativa ne va permite sa acoperim cel putin 50% din necesarul de structuri metalice pentru contractele pe care le avem in prezent, iar pe viitor, ne dorim sa realizam si mai multe proiecte in acest domeniu. Inca din 2022, am inceput un proces de digitalizare si dezvoltare profesionala pentru angajatii nostri, iar pana la finalul acestui an, ne dorim sa implementam cu succes acest proces. Desi investitiile in echipamente de ultima generatie si in aplicatii software sunt esentiale, consider ca angajatii sunt elementul-cheie pentru succesul garantat. De asemenea, consideram ca este important sa ne implicam in dezvoltarea mediului de invatamant atat la nivel liceal, cat si universitar, pentru a atrage mai multi tineri absolventi catre domeniul constructiilor si pentru a promova o imagine pozitiva a acestui sector de activitate, conform standardelor actuale de piata.
- Ce proiecte aveti in plan in directia digitalizarii/ automatizarii activitatii?
- Avand in vedere ca ne orientam catre o transformare digitala extinsa, avem in plan implementarea unui software integrat care va monitoriza si gestiona toate proiectele noastre, oferind suport atat pentru departamentele tehnice, cat si pentru cele administrative si de management. Aplicatia va permite o gestionare mai eficienta a resurselor, o comunicare mai buna intre echipe si va oferi o transparenta sporita in ceea ce priveste stadiul si progresul proiectelor. Un alt proiect important in directia digitalizarii este dezvoltarea unei platforme interne de colaborare si comunicare, care va facilita schimbul rapid de informatii si documente intre diferitele departamente si echipe de proiect. Aceasta va contribui la reducerea timpului pierdut in cautarea si trimiterea informatiilor si va imbunatati colaborarea si eficienta intregii organizatii. Aceste initiative reflecta angajamentul nostru fata de inovare si imbunatatire continua si ne dorim sa folosim avantajele tehnologiei pentru a ne consolida pozitia pe piata si pentru a oferi servicii de cea mai inalta calitate clientilor nostri.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Mai 2024)

Produse & tehnologii

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGhiltiSISECAMTotalEnergiesABONARE REVISTEALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Acvatot 2019
VEGO
leviatan
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
concelex
Arduro
EDIT-Structural
CDS
BogArt
ELECTROGRUP
konsent
noark
SIGM
EURO BUILD
SSAB
AED
theda mar
GEWISS
strabag nivel 1
MAKITA
DRS
ERBASU CONSTRUCT
rigips
Ubitech

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<