AGC Flat Glass, lider mondial in domeniul sticlei cu acoperire magnetronica |
Producatori & Furnizori 13 Nov 2008 13:53 | ||||
"Principalii nostri beneficiari sunt reprezentati de producatorii de geam termoizolant, de la cei aflati la inceput de activitate, pana la firmele care au un nivel foarte mare al capacitatii de prelucrare. Pentru a veni in intampinarea exigentelor acestora, trebuie mentionat faptul ca specialistii AGC Flat Glass ofera permanent servicii de asistenta tehnica, punand la dispozitia partenerilor informatii complete: date referitoare la dimensionarea grosimii sticlei, analiza posibilitatilor de aparitie a socului termic, masuratori pentru elemente speciale si constructii complexe (trepte, pardoseli si montanti din sticla, luminatoare etc.). Datorita calitatii produselor si optimizarii gamei de servicii, precum si ca urmare a realizarilor departamentului de cercetare-dezvoltare, cota de piata creste continuu. O realizare deosebita consta in faptul ca AGC Romania a inregistrat, in ultimii trei ani, o rata medie de majorare a cifrei de afaceri de 20%. Spre exemplu, in 2007, compania a atins un nivel al livrarilor (efectuate in intreaga tara) de peste 20 milioane de euro, iar pentru anul in curs se preconizeaza o noua sporire a vanzarilor. Pe plan global, veniturile holdingului AGC depasesc 11 miliarde euro", subliniaza Dragos Matei, director general al AGC Flat Glass Romania. In vederea realizarii de proiecte ample, reprezentantii companiei colaboreaza cu specialistii din bransa (arhitecti, proiectanti, antreprenori generali), precum si cu investitorii, contribuind la executia unor lucrari durabile, in cadrul carora vitrajele au un rol fundamental. Misiunea societatii este aceea de a promova elemente din sticla care sa depaseasca limitele tehnologiei actuale, contribuind astfel la dezvoltarea industriei de prelucrare. Astfel, sunt disponibile peste 100 de sortimente de sticla pentru ferestre, cu aspect neutru, colorat sau reflexiv. Procesarea acestora se efectueaza facil, in conditii de performanta si rentabilitate, datorita stratului special (realizat prin depunere pirolitica). De asemenea, pe langa performantele peliculelor magnetronice, un alt avantaj AGC il reprezinta noul strat ce protejeaza peliculele soft. Un produs inovator de la AGC, care este integrat tot mai des in cadrul peretilor cortina instalati la imobilele nerezidentiale, este constituit de geamul Glasiled, ce contine leduri care isi pot schimba culoarea. Aceasta tehnologie ofera arhitectilor posibilitatea de a crea forme si culori diferite pentru un proiect, elaborand un design inedit pentru aceeasi fatada. Produse de top, pentru diverse aplicatii "Desi sticla a fost inventata cu multe secole in urma, continua sa prezinte un potential urias, ce merita sa fie exploatat. Vitrajele se folosesc pe scara larga intr-o multitudine de domenii, mai ales in segmentul constructiilor si pe piata tamplariei, unde au un impact estetic puternic. Din punct de vedere al inovatiilor, putem afirma ca sticla este un material care, practic, se adapteaza permanent modului contemporan de viata. Este cunoscut faptul ca vitrajele au mai multe functii, in afara celei de acoperire a unei cladiri. In sectorul de amenajari interioare, utilizarea sticlei este surprinzatoare din punct de vedere estetic, armonizandu-se, in mod subtil, cu alte materiale (beton, lemn, caramida etc.). Conceptia AGC Flat Glass este sa imbine cu succes functionalitatea si designul, promovand diverse sortimente de sticla colorata si/sau artistica. Rezultatul este reprezentat prin obtinerea unor produse care au - in plus - proprietati de siguranta, izolare termica si acustica", precizeaza directorul AGC Glass Romania. Intr-o cladire cu panouri vitrate mari, care asigura patrunderea nestingherita a luminii naturale, dar si a caldurii, orice activitate pare a fi imposibila in sezonul estival. In prezent, este posibila limitarea la maximum a efectului de sera, daca se opteaza pentru geamul de control solar, ce are capacitatea de a bloca o mare parte din energia incidenta (caldura), lasand sa treaca lumina (selectivitate mare). Asahi Glass Company - traditie de peste un secol in fabricarea sticlei Infiintata in Japonia, cu 101 ani in urma, Asahi Glass Company reprezinta o firma cu traditie in fabricarea sticlei, remarcandu-se prin inovatie, eficienta si competitivitate. In deceniul al noualea din secolul trecut, concernul AGC a devenit actionar majoritar al grupului Glaverbel (unul dintre cei mai mari fabricanti europeni de vitraje arhitecturale, cu sediul principal in Belgia), preluand si activitatea societatii AFG (al doilea producator de sticla float de pe continentul american). In prezent, divizia de sticla plana a AGC (AGC Flat Glass) se situeaza in topul producatorilor mondiali prezenti pe piata vitrajelor pentru constructii. Holdingul s-a implicat inclusiv in industria hi-tech, avand si alte departamente (display-uri LCD, sticla pentru industria auto, materiale chimice/refractare si cel pentru domeniul energetic). Incepand cu 2007, toate subsidiarele ce furnizeaza sticla plana, de pe toate continentele, au fost grupate sub aceeasi denumire, AGC Flat Glass, pe de-o parte pentru a celebra un secol de experienta a AGC, iar pe de alta parte pentru a contura o imagine unitara a produselor comercializate in intreaga lume. La nivel european, AGC are, deja, in functiune 18 linii de productie a sticlei float si detine un centru de cercetare-dezvoltare in Belgia. Importanta acordata pietei UE este deosebita, daca se ia in considerare faptul ca, pe plan mondial, holdingul dispune de peste 40 de linii tehnologice de fabricare a geamului float. Activitatea AGC Flat Glass Europe se suprapune, in mare masura, cu cea a grupului Glaverbel, infiintat la inceputul anilor '60 prin fuziunea a doi fabricanti belgieni de sticla. Glaverbel a fost primul producator care a inaugurat pe continentul european o linie de sticla float. "In prezent, constatam o translatare a zonei de interes din vestul Europei catre centru si, mai ales, spre est, iar din acest punct de vedere putem remarca faptul ca pietele statelor care au aderat recent la Uniunea Europeana prezinta un potential mare de dezvoltare. Glaverbel Romania (in prezent, AGC Flat Glass Romania) functioneaza inca din anul 2003 si are birouri de reprezentare in Bucuresti si Cluj-Napoca, situandu-se intre liderii pietei nationale. Practic, putem afirma ca, prin colaborarea cu societatea noastra, beneficiarii au la dispozitie cea mai diversa gama de sticla de pe piata autohtona, cu un raport optim calitate/pret. De fapt, acest aspect constituie principalul avantaj competitiv al AGC, care contribuie definitoriu la consolidarea vanzarilor si la crearea/mentinerea unor parteneriate durabile cu firmele din industria de prelucrare a sticlei", subliniaza Dragos Matei. Strategie de afaceri axata pe exigentele beneficiarilor Strategia de afaceri se focalizeaza pe un singur aspect: indeplinirea cerintelor clientilor - sticla cu performante bune la preturi competitive - pentru a mentine relatii indelungate de colaborare. Reteaua de distributie se dezvolta continuu, tot mai multe firme utilizand produsele AGC. Dintre obiectivele de referinta din Bucuresti, se disting: Financial Plaza, World Trade Center, Baneasa Business Park, Charles de Gaulle Plaza etc. La nivel mondial, nenumarate proiecte extrem de interesante integreaza vitraje AGC, cum ar fi: Centrul Expozitional Nardini (Italia), sediul central ING Bank (Olanda) si altele. "Gradul inalt de prelucrabilitate a sticlei AGC este remarcat de majoritatea procesatorilor, care au ca avantaje: termen mare de depozitare, costuri de prelucrare mai mici datorita peliculelor pirolitice, performante excelente ale peliculelor magnetronice etc. Organizarea AGC este bazata pe operatiuni regionale, pentru a fi mai usor adaptabili la cerintele pietelor locale, fiecare dintre acestea avand caracteristici specifice. Pentru a putea beneficia de conexiunile dintre regiuni, am organizat o structura flexibila a departamentelor de cercetare, dezvoltare de piata si strategii ce promoveaza cele mai bune conditii de colaborare si calitate. Aceasta organizare optimizata este cheia legaturii durabile cu clientii nostri; prin urmare, oamenii ce lucreaza la AGC sunt baza organizarii si cea mai de pret valoare a companiei. Dorim sa stim ca angajatii sunt productivi, informati, motivati. Succesul nostru este reprezentat de succesul angajatilor si al clientilor nostri. De asemenea, tot personalul participa periodic la cursuri de perfectionare si la alte forme de dezvoltare a abilitatilor proprii. Vorbind despre extinderea geografica in toata lumea a AGC Flat Glass, putem spune ca holdingul a crescut de la an la an, acumuland din experienta adusa de diversitatea culturala a personalului. Conducerea executiva si actionariatul din Japonia percep acest lucru ca pe o sursa valoroasa (de neinlocuit), ce determina un progres din punct de vedere al organizarii. Acest lucru este de respectat si de pretuit in traditia japoneza, poate mai presus de orice alte realizari ale companiei", a adaugat Dragos Matei. Grija pentru viitor - in atentia companiei AGC Flat Glass Europe implementeaza o strategie de protectie a mediului foarte importanta pentru pastrarea conditiilor propice de conservare a planetei. Aceasta are doua obiective principale: dezvoltarea de noi produse cu o mai buna performanta tehnica si o mai lunga durata de viata (caracteristici prin care se urmareste cresterea capacitatii de reciclare), respectiv imbunatatirea proceselor de productie care sa contribuie la pastrarea unui mediu curat, prin utilizarea de tehnologii performante, disponibile inca din acest moment. Respectul pentru mediu, precum si pentru siguranta, se afla in centrul misiunii AGC Flat Glass Europe. Aceste doua aspecte fac parte din responsabilitatea sociala a companiei si sunt administrate de acelasi departament. "AGC se mandreste cu numeroase distinctii obtinute pentru sticla antibacteriana. Compania noastra acorda o grija deosebita inovatiei si mediului ambient - dovada fiind recunoasterea internationala acordata atat pentru inovatie, cat si pentru ecologie", concluzioneaza Dragos Matei. |