ANALIZA: Fermele beneficiaza de fonduri de circa 50 milioane de euro |
Info-Santiere 11 Oct 2010 10:36 |
Majoritatea proiectelor din agricultura si industria alimentara sunt finantate din fonduri nerambursabile. Astfel, persoanele fizice, societatile comerciale, persoanele fizice autorizate sau asociatiile familiale pot obtine finantare europeana pentru constructia sau modernizarea unei ferme zootehnice, suma reprezentand echivalentul a 50% din valoarea cheltuielilor decontate de Uniunea Europeana (eligibile). Persoanele fizice sunt acceptate la finantare, insa trebuie sa se autorizeze pana la data incheierii contractului de finantare. Pentru companii, conditia impune minimum un an fiscal de functionare. Potrivit unui studiu realizat de departamentul de analiza al revistei Agenda Constructiilor, asemenea obiective - aflate, in prezent, in constructie - totalizeaza investitii de aproximativ 100 milioane de euro. Din acest punct de vedere, in Moldova se consemneaza cea mai mare valoare, respectiv mai mult de 42 milioane de euro. Pentru toate regiunile analizate, cea mai mare parte a imobilelor se afla intr-o faza incipienta de executie, urmand apoi cladirile aflate in stadiile intermediar si avansat de edificare. De asemenea, numeroase proiecte au suprafete de pana la 4.999 mp, in acest sens evidentiindu-se regiunea Transilvania, cu numarul cel mai ridicat de cladiri apartinand acestei categorii. Referitor la termenul de finalizare a obiectivelor, anul 2011 reprezinta momentul in care majoritatea imobilelor vor fi definitivate.
Cadrul legal s-a modificat
In acest an, fermierii din tara noastra vor beneficia de sase scheme de ajutor de stat, desi initial au fost anuntate 13 forme de sprijin. Acestea sunt: acciza redusa pentru motorina utilizata in agricultura; sprijin pentru bunastarea animalelor in sectoarele avicol si de suine; plata primelor de asigurare; ajutor pentru ecarisaj si creditul de productie cu dobanda subventionata. Potrivit reprezentantilor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), suma totala alocata pentru subventii specificela nivelul anului 2011 este de 1,9 miliarde lei. Totodata, Guvernul a adoptat, recent, o schema de sprijin pentru agricultori, constand in subventionarea ratei dobanzii pentru creditele contractate de acestia pentru productie, pana la finalul lui 2010. Practic, se asigura o parte din dobanda la creditele contractate, care reprezinta diferenta dintre dobanda pietei (mentionata in contractele de creditare) si dobanda de referinta comunicata lunar de Comisia Europeana (CE). De exemplu, daca rata medie practicata in Romania la creditele contractate in lei este de 18%, iar dobanda de referinta a CE este de 8%, bugetul de stat va acoperi diferenta de 10%. Prezenta schema de ajutor se va aplica contractelor de credit care vor fi incheiate in perioada cuprinsa intre data publicarii prezentei ordonante in Monitorul Oficial si 31 decembrie a.c. (pentru creditele incheiate pe orice perioada), iar subventia se va acorda pentru dobanzile platite institutiilor finantatoare pana la data de 31 decembrie 2012, inclusiv.
Investitii de 30 milioane de euro in regiunea Muntenia-Dobrogea
In Muntenia-Dobrogea, proiectele din agricultura si industria alimentara insumeaza fonduri de aproximativ 30 milioane de euro. Analizand structura santierelor din aceasta regiune, se evidentiaza cladirile aflate intr-un stadiu incipient de executie (61,5%), obiectivele aflate in faza intermediara de edificare detin un procent de 26,9%, iar cele la care se realizeaza finisajele, compartimentarile interioare si anvelopanta au o proportie de 11,6%. Referitor la suprafata imobilelor, majoritatea (53,8%) au arii de pana la 4.999 mp, la circa 30,7% dintre acestea suprafetele sunt cuprinse intre 5.000 mp si 9.999 mp, iar 15,5% detin arii ce depasesc 10.000 mp. De asemenea, cea mai mare parte a cladirilor (85,7%) se va finaliza in 2011, 10,7% - anul acesta, iar diferenta (3,6%) in perioada 2012-2013. Cele mai multe proiecte dezvoltate in zona analizata se regasesc in judetele Buzau, Calarasi si Braila. La polul opus se afla judetele Valcea, Teleorman, Tulcea si Olt.
Pentru a citi articolul integral, click aici
|