CJ Bihor va lansa in decembrie licitatia pentru constructia unui nou centru cultural |
Info-Santiere Publicat de Stelian DINCA 27 Iul 2022 09:41 |
Vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor, Calin Gal, a prezentat intr-o conferinta de presa sustinuta luni, 25 iulie, stadiul proiectului „Centru Cultural Multifunctional” din Oradea. Stefano Pozzi & Partners SRL, firma care a castigat concursul de solutii, a finalizat studiul de fezabilitate.
„La mijlocul lunii octombrie ar urma sa finalizam si proiectul tehnic, iar in decembrie vom putea lansa licitatia pentru executie. Din cauza faptului ca de anul trecut, de cand am lansat proiectul, preturile materialelor de constructii au crescut semnificativ, valoarea proiectului a crescut cu 2 milioane de euro. Astfel, valoarea totala estimata a investitiei, conform studiului de fezabilitate, este de 105,6 milioane lei, fara TVA, echivalentul a 21,1 milioane euro.”, a explicat Calin Gal, vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor.
Studiul de fezabilitatea va fi supus spre aprobare in sedinta ordinara a Consiliului Judetean Bihor din aceasta luna.
Suprafata totala a amplasamentului pe care va fi edificat Centrul Cultural Multifunctional este 17.778 mp. Cladirea va avea o suprafata construita desfasurata de aproximativ 10.450 mp si o suprafata utila totala de aproximativ 8.015 mp.
Conform studiului de fezabilitate, principalele spatii sunt: sala principala cu o suprafata de 1244 mp si 1079 de locuri din care 22 locuri destinate persoanelor cu dizabilitati, scena, buzunarele de scena si spatiile destinate artistilor, doua sali secundare multifunctionale cu o suprafata totala de aproximativ 607 mp, foaiere - spatii cu suprafata totala de aproximativ 1630 mp incluzand un spatiu situat la demisol si un spatiu de tip co-working cu specific cultural.
„Aceasta cladire va fi o infrastructura complementara pentru ceea ce avem astazi. Noi avem acum cele doua teatre, roman si maghiar, intr-o singura cladire. In permanenta sunt disutii de organizarea spectacolelor si a repetitiilor. Numarul de spectacole ar putea creste daca vor fi disponibile mai multe sali. Pe de alta parte, vom putea organiza cu partenerii nostri din acest proiect din Ungaria evenimente care ar asigura o oferta culturala suplimentara. De asemenea, va fi o zona in care oamenii care fac activitati culturale, dar nu sunt angajatii insittutiilor de cultura, sa aiba un sprijin indirect prin locatiile pe care le punem la dispozitie”, a precizat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor.
Proiectul va fi finantat cu fonduri europene, prin programul transfrontalier Romania - Ungaria. Pentru dotarea cu echipamente specifice activitatilor culturale si pentru amenajarea spatiilor verzi din jurul cladirii, vor fi gasite alte surse de finantare.
Centrul Cultural Multifunctional va fi construit in perimetrul delimitat de terenul de sport al Liceului Sportiv, Colegiul Partenie Cosma, Biblioteca Judeteana „Gheorghe Sincai” - Bihor, Muzeul Tarii Crisurilor - Complex Muzeal, Inspectoratul Teritorial de Munca, noul sediu al Curtii de Conturi si strada Fagarasului.
Urmand sa gazuiasca spectacole, concerte, congrese sau conferinte, noul centru va contribui la dezvoltarea turismului cultural, stiintific si de afaceri in Municipiul Oradea si judetul Bihor.
|