BIHOR: 50 de constructori vor lucrari de 18 milioane euro la DJ 795 Salonta-Tinca |
Infrastructura Publicat de AG&F 18 Nov 2019 06:00 |
Circa 50 de companii, grupate in asocieri sau in ofertanti individuali (cu subcontractanti si/sau terti sustinatori), sunt interesate de proiectul privind reabilitarea si modernizarea drumului judetean DJ 795 Salonta-Tinca, informeaza agentia News Bihor. Lucrarea, estimata la 73.323.255,80 de lei, fara TVA, va fi realizata din fondurile proprii ale Consiliului Judetean (CJ) Bihor.
La data de 2 septembrie 2019, Consiliul Judetean Bihor a publicat anuntul de participare pentru obiectivul de investitii denumit „Reabilitare si modernizare DJ 795 Salonta-Tinca: Proiectare + Executie”. Pana la termenul limita de 10 octombrie 2019, au fost depuse opt oferte, dupa cum mai arata agentia News Bihor, consultand sursele Consiliului Judetean.
Grupate in asocieri sau in ofertanti individuali (cu subcontractanti si/sau terti sustinatori), 50 de companii s-au aratat interesate de investitia care presupune reabilitarea si modernizarea DJ795 Salonta-Tinca, pe o lungime de 23,32 km.
„In prezent, suntem in evaluarea documentelor de clarificare si a propunerilor tehnice. Valoarea totala estimata a contractului este de 73.323.255,80 de lei, fara TVA, din care valoarea estimata pentru etapa I este de 1.562.133,80 lei, fara TVA, iar valoarea estimata pentru etapa a II-a este de 71.761.122,00 de lei, fara TVA”, anunta reprezentantii Consiliului Judetean Bihor. Din cauza volumului mare de date tehnice, specialistii forului judetean apreciaza ca termenul de evaluare a ofertelor se va extinde pana in luna mai a anului viitor.
Investitia se va implementa in doua etape
Investitia urmeaza sa se realizeze din fondurile proprii ale Consiliului Judetean Bihor. Intr-o prima etapa se va realiza proiectarea - si anume: elaborarea proiectului pentru autorizarea lucrarilor de construire/ desfiintare, (PT–partea I) si a eventualelor studii geotehnice, topografice, hidrotehnice suplimentare necesare intocmirii proiectului tehnic; proiect tehnic de executie (PT–partea a II-a), detalii de executie, caiete de sarcini pe specialitati, documentatii de deviere a utilitatilor/ retelelor (dupa caz), documentatie aferenta lucrarilor de organizare de santier, pentru obtinerea avizelor, pentru urmarirea comportarii in timp a constructiei si asistenta tehnica din partea proiectantului. In cea de-a doua etapa, anume executia, se realizeaza lucrarile la obiectivul de investitie „Reabilitare si modernizare DJ 795 Salonta-Tinca”, in conformitate cu proiectul tehnic si detaliile de executie, caietele de sarcini, verificate si autorizate conform prevederilor legale si cu prevederile autorizatiei de construire/ desfiintare. Termenul maxim de realizare a lucrarilor este de 42 luni calendaristice de la emiterea ordinului de incepere a acestora.
|