Agenda Constructiilor
Duminica, 24 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - BAUSTERN: Antreprenorul din Timis are 26 de creditori
BAUSTERN: Antreprenorul din Timis are 26 de creditori
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Cosmin Dincu 17 Sep 2015 17:53
Circa 26 de creditori, inscrisi pana in prezent in aceasta calitate, in dosarul insolventei antreprenorului de constructii Baustern, din Timisoara, asteapta continuarea procedurii la data de 24 septembrie a.c., cand completul C1NS/MA al sectiei a II-a civile, din cadrul Tribunalului Timis, se va reuni pentru a judeca aceasta cauza, dupa vacanta judecatoreasca. Dupa ce magistratii timiseni au dispus, printr-o hotarare intermediara, deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva societatii debitoare (la inceputul anului in curs), intr-un alt termen, respectiv in aprilie 2015, judecatorul sindic a luat act de faptul ca, in calitate de administrator special al companiei insolvente, a fost desemnata Mihaela Lucia Domuta. Cu acelasi prilej, instanta a fost invederata ca, in urma intrunirii adunarii generale a creditorilor, s-a stabilit un comitet al acestora, prezidat de reprezentantii Unicredit Tiriac Bank si avandu-i ca membri pe cei ai Administratiei Judetene a Finantelor Publice Timis si ai Green Edil Construct. Totodata, instanta a confirmat, in calitate de administrator judiciar al debitoarei, pe SCP Centrum Lex SPRL. Dintre creditorii Baustern, ce figureaza in dosar, se remarca societatile Vertical Design, Rollotec, Histria International, Tibconstruct, IPEC ZDC si altele.
Lucrari pentru IPEC si Portico Romania
Specializata, conform codului CAEN, in executia lucrarilor de constructie a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale, firma Baustern, controlata de omul de afaceri Dorel Grigore Domuta, a intampinat diverse probleme in perioada recesiunii, in 2012 diminuandu-si chiar prezenta pe piata, pentru a se axa pe recuperarea unor creante ce au ramas neachitate. Totusi, la nivelul lui 2013, directorul general al companiei a precizat ca Baustern urmeaza sa finalizeze, ca antreprenor general, lucrarile la un complex denumit „Centrepoint”, situat in Cluj-Napoca, ale carui planuri presupuneau edificarea unei cladiri multifunctionale cu trei niveluri (realizate pentru beneficiarul Portico Romania, investitor ce era un client traditional al firmei), cu parcare subterana, un magazin Lidl la parter si spatii de birouri la etajul superior. Celalalt aflat in acel moment in executie a presupus constructia unei hale industriale in localitatea Salonta (judetul Bihor), ce apartine societatii IPEC SRO (din Slovacia). Obiectivul, cu o suprafata de 4.000 mp, avea destinatia unei unitati de productie a pieselor auto, proiectul vizand si edificarea unui imobil administrativ, cu o arie de 700 mp.
Totusi, intensificarea concurentei pe plan judetean (si nu numai), firma avand drept competitori societati precum Constructim SA, Tiefbau, Grup Construct si altele, cu cifre de afaceri de ordinul zecilor de mii de lei, precum si problemele structurale, respectiv declinul pietei-tinta, au facut ca, in pofida acestor contracte, rulajul Baustern sa se diminueze in 2013 la 5,21 milioane de lei (de la 13,9 milioane de lei in 2012), moment in care societatea a trecut pe pierdere. Mai mult, 2014 a marcat un adevarat colaps al firmei, ce a raportat o cifra de afaceri de numai 30.526 lei (nici macar valoarea unui autoturism nou, low-cost), in conditiile in care a lucrat cu doar sapte angajati si a consemnat o pierdere de 0,7 milioane de lei. La 31 decembrie 2014, datoriile companiei se cifrau la 1,67 milioane de lei (in contextul in care lichiditatile nu depaseau 0,2 milioane de lei), dar, cel putin teoretic, debitul putea fi recuperat, data fiind valoarea activelor circulante (de 2,06 milioane de lei) – cuprinzand materii prime si consumabile, productie (lucrari si servicii) aflata in curs de executie, produse finite si marfuri etc., coroborata cu aceea a creantelor (0,8 milioane de lei). Pentru informatii suplimentare, www.just.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiSISECAMABONARE REVISTEALLBIMRAWLPLUGTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CONCEPT STRUCTURE
Acvatot 2019
quadratum
concelex
MAKITA
BogArt
Ubitech
ness project
SIGM
Arduro
noark
EDIT-Structural
konsent
ERBASU CONSTRUCT
SSAB
ELECTROGRUP
VEGO
viarom
DRS
rigips
strabag nivel 1
leviatan
CDS
AED
theda mar

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<